x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Regele, secretul şi frizerul

0
Autor: Maria Timuc 14 Mar 2011 - 20:24

Regele avea un mare secret, pe care-l ascundea sub aurita sa coroană şi de aceea nu mergea niciodată la frizer. Totuşi, trebuia să se tundă într-o zi, căci pletele-i curgeau râuri. „Uite, sub coroană eu am un mare secret. Când mă vei tunde, îl vei cunoaşte. Fii atent; dacă divulgi cuiva ceea ce vei vedea acum, te duc la puşcărie şi apoi te omor”, i-a spus Regele frizerului, care urma să cunoască teribilul secret. De îndată ce Regele şi-a pus coroana jos, o pereche de coarne ieşiseră din plete. Frizerul era derutat, înfricoşat şi din cale afară de emoţionat, dar – cu toate acestea – îl tunsese pe rege şi-i era clar că trebuia „să-şi ţină gura”. Zilele treceau şi secretul Regelui îl apăsa tot mai tare pe frizer.

Era insuportabil să ştie secretul şi să nu-l spună nimănui, dar frica de a-l mărturisi cuiva înăbuşea în el tendinţa mărturisirii. Secretul îi provoca insomnii, agitaţie şi nervo­zitate şi de aceea frizerul s-a dus într-o zi la marginea oraşului, într-un loc pustiu. Doar apa unui lac clipocea pe acolo şi o mulţime de trestii se legănau uşor sub cer. După ce se uitase bine prin împrejurimi şi se asi­gurase că nu-l auzea nimeni, frizerul începuse să strige cu toată puterea; „Regele are coarne, Regele are coarne, Regele are coooaaarneeee...”. Uşurat, frizerul plecase acasă. Îşi luase secretul de pe suflet, strigându-l printre trestii şi acum se simţea liniştit. Dar iată că într-o zi a început să bată vântul foarte tare şi, când trestiile se aplecau în dreapta şi în stânga, strigau; „Regele are coarne. Regele are coarne. Regele are coooaaarneeee...”!

Povestea confirmă că „secretul” este o iluzie. Până şi trestiile îl spun, până şi natura se despovărează de secret, până şi ea îl desconspiră. Pro­babil ni s-a întâmplat tuturor să-i spunem cuiva un secret, cu titlul; „Să nu-i spui cuiva” şi peste un timp să înţelegem că toată lumea cunoaşte „secretul”. De ce se întâmplă una ca asta? Tocmai pentru că-n secret noi afirmăm un „nu”. Noi introducem o interdicţie. Ce se întâmplă dacă-i spui unui copil mic „nu face asta”, „nu pune mâna acolo”, „nu-i voie cutare lucru”? Ei, bine, copilul devine imediat atent. Atenţia lui se orientează automat asupra lucrului interzis. Ce nu are voie copilul aceea face întâi. Iar adulţii nu sunt – în plan energetic – diferiţi de copii. Nici natura nu-i diferită.

Povestea Regelui şi a Frizerului ne spune că natura nu îngăduie „interdicţia”. Nu secretul în sine este problema, un om poate fi discret, dar nu i se poate interzice ceva. Prin natura ei, viaţa nu spune „nu”, nu inter­zice nimic, oricât de absurd ar părea. Dacă Regele n-ar fi spus „te distrug, n-ai voie să spui că am corne”, secretul n-ar fi creat aceeaşi presiune emoţională. N-ar fi creat insomniile frizerului şi nu i-ar fi cerut imperios să fie eliberat. O mărturisire obişnuită nu produce emoţii, nu cere respon­sabilitate, nu ai nici o treabă; asculţi, te iei cu una şi cu alta şi uiţi de la sine. Ceea ce omoară secretul este tocmai ameninţarea. Tocmai interdicţia. Tocmai precizarea „n-ai voie să spui, e interzis”!

Asta pentru că universul este conceput prin afirmaţie, este o continuă formă a lui „da”. Tot ce este afirmat trebuie să intre în manifestare. Dacă spui „nu-i voie” contrazici existenţa, îi spui „nu” şi ea te obligă prin emoţiile tale să vezi că nu există „interzis”. Oamenii vorbesc, natura vorbeşte, vântul bate peste tot şi, într-o zi, secretul este eliberat prin vorbire. Iată ce important este „să spunem”, „să vorbim”, să mărturisim, să ne spovedim, să ne spunem secretele! A spune înseamnă a ne eli­bera tensiunea emoţională. Dacă „ a spune” este atât de vindecător, dacă numai prin mărturisire obţinem o uşurare sufletească şi mentală, este de înţeles că a spune un secret este un dat, este – deja – înscris în natura existenţei. Secretul tocmai asta înseamnă; „este interzis să spui cutare lucru”.

Atunci, dacă-i interzis, cu si­gu­­­ranţă trebuie spus. Dacă-i interzis, până şi vântul va mişca trestiile şi ele se vor elibera de povară, căci asta în­seam­nă eliberarea; a spune ce-a spus Dum­nezeu; nu există interzis, nu există „nu” decât în limbajul nostru. Lim­bajul vieţii spune întotdeauna „da”. Încărcătura emoţională pe care o poartă secretul se cere eliberată prin mărturisire pentru afirmarea adevărului divin, care spune că secretele sunt acele lucruri pe care le ştie toată lumea.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de