Regi, regine si pioni

Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sunt" (Nichifor Crainic)

Cunosc regulile jocului de sah, l-am jucat - inclusiv cu calculatorul - fara sa fiu un pasionat al acestuia.

Am admirat succesiunea logica a tuturor combinatiilor, de multe ori m-am gandit ca este mult mai mult decat un joc al mintii dar nu am trecut de stadiul unui simplu amator. Poate si din cauza modului in care am privit organizarea atacului si apararii sahiste. Am fost uimit de faptul ca regele, piesa cu cea mai mica posibilitate de miscare, care aparent nu poate juca nici un rol in atac sau aparare, ramane totusi centrul jocului. Pentru mentinerea lui se organizeaza toate atacurile, pentru mentinerea lui se strange intreaga aparare, se sacrifica nebuni, cai si chiar regina.

Seamana prea mult cu o constructie institutionala iar regele, cu toata aparenta sa minima posibilitate de miscare (sau poate tocmai din aceasta cauza), este piesa cea mai importanta a acestor ostilitati. Pentru el sunt impinsi la atac caii si nebunii, pentru el se sacrifica pionii, numai si numai pentru a fi mentinut pe tabla de sah. Cel mai mult se profita de zburdalnicia reginei - blonda sau nu - care, cu o dezinvoltura inconstienta, isi fructifica posibilitatile de miscare, aproape nelimitate, tot in folosul regelui. Si - fireste - este la randul ei sacrificata.

Astfel se dau atacuri in combinatii savante de piese, se elimina adversari de pe tabla sahista, se concentreaza aparari, se fac rocade mari sau mici, pentru ca regele sa ramana victorios pe aceasta tabla.

Desi s-ar parea ca regele este cel care declanseaza ostilitati si organizeaza aparari, totusi nu este el acela. Si atacurile si apararile numai si profita. El nu se mentine pe tabla de sah, ci este mentinut. Nu el este jucatorul, ci este jucat ca orice piesa.

Caci in spatele pieselor se afla el, Jucatorul de sah. El este cel care stabileste cand se ataca masiv sau numai se hartuieste, el comanda mutarile si sacrificiile, el organizeaza apararile. Oricat de surprinzatoare sunt miscarile calului, oricat de lineari sunt nebunii, oricat de blonda este regina cu care se mandreste regele, ele raman simple piese, asa cum insusi regele este o simpla piesa in mana Jucatorului de sah. El stabileste sensul jocului in virtutea a ceea ce gandeste si face toate mutarile.

Mi-am reamintit acum de o nuvela, de mult citita, scrisa de Stefan Zweig si intitulata tocmai "Jucatorul de sah". Este povestea unui om care, intr-o lunga detentie solitara (cu multe semnificatii), nu are alta ancora spre rational decat repetarea la infinit a unor partide de sah. Dupa eliberare, el devine marele maestru al jocului de sah, datorita capacitatii dobandite de a gandi cu mult inainte schemele partidei. Drama intervine atunci cand, in cursul unei partide, el pierde contactul cu tabla de sah si, captiv schemelor sale concepute in desfasurarea lor, se revolta pentru ca ceea ce se configureaza pe tabla nu mai corespunde jocului sau mental al carui prizonier era. Este un mare avertisment "Jucatorul de sah" al lui Stefan Zweig.

Situatia este prea actuala ca sa mai fie nevoie de vreo sugestie.

Regele, cu posibilitatile sale de miscare limitate, a scos la atac zburdalnica regina (blonda sau nu), a urnit greoaiele ture, nebunii s-au dezlantuit. Dar regele uita ca nu el este Jucatorul.

Iar Jucatorul de sah constata cu uimire, ca schemele sale nu mai corespund cu ceea ce este pe tabla, ca a pierdut perceptia si mai ales controlul realitatilor.

Si toate acestea dintr-un singur motiv: nimeni nu s-a gandit la pioni.