x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Relaţia economică cu China

0
Autor: Daniel Daianu 10 Noi 2010 - 00:00
La 2 noiembrie, versiunea internaţională a unuia dintre cele mai influente cotidiene americane a avut o aranjare paginală care m-a frapat. Într-un articol din partea superioară a paginii se comenta relaţia României cu FMI, care era descrisă ca fiind un acord de tip "bail out", adică de salvare de la intrarea în incapacitate de plată.

Într-un alt articol, amplu, mai jos, se făcea o analiază a prezenţei economice a Chinei în Europa. În ultimii ani s-a vorbit adesea despre ofensiva gigantului economic în devenire pe continente ale lumii, în dorinţa sa de a avea acces la resurse naturale şi strategice. Criza economică a adus în avanscenă operaţiuni ale unor firme chinezeşti în ţări din Uniunea Europeană. Îmi aduc aminte perioada care a precedat înfiinţarea Fondului European pentru Stabilitate Financiară, dedicat stăvilirii presiunilor asupra obligaţiunilor suverane ale unor ţări membre ale Uniunii Monetare.

Grecia nu mai avea acces la această piaţă decât la cotaţii foarte piperate. S-a vorbit atunci despre un aranjament pe care, prin intermediul unei bănci de investiţii americane, Grecia l-ar putea face cu instituţii financiare din China. Acum sunt date care arată că Beijingul a făcut achiziţii importante de obligaţiuni suverane ale Greciei, Spaniei, Italiei etc. în acest an. Putem interpreta acest fapt ca un semnal pe care China l-a dat partenerilor europeni din UE, într-o perioadă de mare dificultate a Uniunii Monetare. Este de spus, totodată, că Beijingul nu a ezitat să amintească de acest sprijin în contextul "războiului valutelor". Altfel spus, logica quid pro quo-ului (îţi dau, îmi dai) este transparentă.

Relaţiile economice speciale pe care ţări precum Germania şi Franţa au căutat să le aibă cu China nu sunt de dată recentă. Diplomaţia economică externă a "greilor" din UE a fost din totdeauna una vivace, cu bătaie lungă. Dar acum vedem cum criza a favorizat venirea firmelor chinezeşti în Europa. Lipsa de lichidităţi a multor companii, creditarea foarte limitată, constrângerile bugetare cumplite din nu puţine ţări europene creează un avantaj mare pentru asiatici. Iar între aceştia, China este ţara într-o poziţie mai favorabilă prin rezervele valutare imense pe care le are şi dimensiunea unor companii de stat. Presa internaţională a relatat pe larg despre "porţile de intrare" (gateways) pe care Beijingul le stabileşte în Grecia (Portul Pireus) şi în Italia (Neapole). Între ţările din Europa Centrală şi de Răsărit, Ungaria face eforturi deosebite pentru a atrage investiţii chinezeşti.

Are sens să ne întrebăm cum se face că România, care are o relaţie mai veche cu China, nu este capabilă să o capitalizeze? Drept este că, în deceniul trecut, au fost momente când BNR a recurs la sprijin din partea băncii centrale a Chinei. S-a verificat atunci trăinicia unei relaţii interstatale care trece dincolo de vremuri ideologice. Dar, de-a lungul ultimelor două decenii, autorităţile noastre se pare că nu au înţeles dimensiunea şi semnificaţia creşterii economice din Asia, potenţialul enorm de acolo, care poate servi nevoilor de dezvoltare ale României.

Şi aceasta în condiţiile în care cei mari din Uniune se aflau într-o cursă furibundă pentru a capta atenţia Beijingului, pentru a construi parteneriate economice. Timpul nu este completamente pierdut. Dar acum ne va fi mult mai greu. Precum în sport, s-a pierdut startul. Din păcate, nu se poate vorbi despre o gândire strategică în structurarea relaţiei economice cu China.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de