Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pornind de la "ce s-ar întâmpla" dacă rata de schimb ar creşte la 5-6 lei/euro, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc susţine că într-o asemenea situaţie ar fi pichetat pe nedrept sediul Guvernului, şi nu cel al BNR. De aceea e necesară "responsabilizarea" băncii centrale, fiindcă nu e firesc să primească oamenii politici lovituri de imagine, în locul acesteia.
Haideţi să analizăm rând pe rând consideraţiile politicianului social-democrat. Un curs de 5-6 lei/euro e puţin probabil să vedem anul acesta. Dar avem deja unul de 4,3 lei/euro. Cum s-a ajuns la el? În cărţile de economie scrie că o monedă nu poate fi stabilă atât timp cât sunt angajate cheltuieli bugetare fără acoperire - cum ar fi deficitul fiscal de 5% din PIB de anul trecut. Deficit la care PSD-ul domnului Hrebenciuc este complice, prin sprijinul parlamentar acordat guvernului PNL. Wim Duisenberg - primul preşedinte ale Băncii Centrale Europene - vine şi nuanţează această idee: "Banca centrală trebuie protejată de preocupările şi influenţele politicianiste pe termen scurt", fiindcă "tentaţia politicienilor de a recurge la măsuri monetare care să aducă rezolvări temporare pe seama afectării perspectivelor economice pe termen lung este tot timpul prezentă".
E limpede de ce s-a depreciat leul, s-a reaprins inflaţia şi nu mai creşte economia. Dar mai important este că pe baza volatilităţii cursului, BNR a finanţat indirect bugetul statului - i-a furnizat Guvernului lei pe seama vânzărilor de valută din rezervă, care i-au permis acestuia să plătească pensii şi salarii. Cu alte cuvinte, cursul poate ajunge la 5-6 lei/euro şi greviştii pot lua cu asalt Palatul Victoria în locul sediul BNR, dar asta numai într-un scenariu elucubrant. În realitate banca centrală a fost cea care a ferit Guvernul de protestele pensionarilor şi bugetarilor. Şi dacă oamenii politici continuă să conteste capacitatea de administrare a BNR, înseamnă că aceasta le asigură doar strictul necesar cât să dea pensii şi salarii, iar în cele două campaniilor electorale din acest an urmează să-şi demonstreze calităţile de buni manageri, nu să-i "mituiască" pe vârstnici cu (încă) 25 de lei pe lună...
În fine, "atacul" lui Hrebenciuc la BNR a fost deja întors pe toate feţele în Săptămâna Financiară. Ce poate fi adăugat e faptul că dacă tot a lăsat să se înţeleagă că ar fi necesar un "mecanism" care să responsabilizeze BNR, probabil că s-a referit la un mediator, o instituţie independentă (deci, nu Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor!) care să armonizeze poziţiile conjuctural opuse ale unui Guvern care are drept obiectiv creşterea economică, cu ale unei băncii centrale ce ţinteşte inflaţia. Asta pentru ca Executivului, când se găseşte pe buza incapacităţii de plată, să nu-i mai vină ideea să sune imediat la "fratele mai mare" de la BNR pentru a-i finanţa netransparent deficitul, ci să încerce mai întâi să micşoreze cheltuielile bugetare.
În condiţiile în care Guvernul şi BNR cad de acord că fiecare îşi vede de treaba lui - Executivul implementează o politică bugetară care nu induce dezechilibre, BNR veghează ca inflaţia să nu muşte din nivelul de trai - rolul mediatorul este acela de a ieşi periodic să declare că pactul este respectat în condiţii de transparenţă, ceea e potrivnic unor înţelegeri politice "pe sub masă". Iar dacă Guvernul este pus în situaţia să încalce înţelegerea, BNR nu-i rămâne decât să majoreze dobânzile sau rezervele minime obligatorii - adică să reducă ritmul creşterii economice, până când Executivul vine cu o serie de măsuri de restructurare menite să combată supraîncălzirea economiei. S-ar ajunge astfel la o structură "triunghiulară", greu deformabilă de una dintre părţi. Au curaj politicienii să accepte o relaţie transparentă între Guvern şi BNR?
