Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tipicul e următorul. Se face adunare generală, se citeşte darea de seamă, să vedem ce au făcut ăia cu banii, după care plenul strigă jos hoţii şi se alege noul comitet. Adică, tot ăia. Dacă hoţiile nu sunt flagrante. La găinării se mai închid ochii dintr-o socoteală simplă: ăia noi fură mai mult. Sunt flămânzi. E o teorie populară. Vechiul comitet ne-a obişnuit şi cu ideea că e o tâmpenie să-i schimbăm tocmai când s-au rodat şi ne-am împrietenit la facturi. Că bunele relaţii cu Radetul nu pot fi întreţinute de orice dobitoc, îţi trebuie talent la negocieri, mai ales când scara ta are câteva zeci de milioane restanţe. Argument definitiv: oricine ar veni ar pune blocul pe butuci. Deci nu schimbi comitetul în timpul meciului.
În acelaşi timp cu alegerea noului comitet de la mine, din Militari, are loc şi remanierea guvernului. Problemele blocului sunt şi ale ţării. Şi invers. Bloc cu bloc fac România prosperă. Sau nu. Diferenţele sunt nesemnificative. La mine în bloc, în loc de Boc, e Popescu. Cu banii e unul Petrescu (la ei, Vlădescu), Ioneasca e Şeitan.
Dacă Boc începe remanierea cu Şeitan e o prostie. Şeitan n-are nici o vină. Şeitan nici acum nu s-a prins că au fost cozi. Şi apoi, Şeitan are un talent extraordinar la comunicare. Pentru un ministru e decisiv.
Divertismentul cu drepturile de autor a făcut guvernul mult mai popular. Remanierea trebuie să aibă deci în vedere că echipa care câştigă trebuie păstrată. Ultima victorie este chiar ordonanţa cu drepturile de autor. O fericită comuniune cu membrii comitetului se întreţine cu discuţii scurte, dese şi calde. Eu m-am înţeles cu Ioneasca să mă sară luna asta la întreţinere, ca să dau o rată la bancă, rată pe care am amânat-o ca să plătesc taxele locale, neplătite de trei ani din cauza tăierii lefii cu enşpe la sută.
Starea de remaniere mă pune în situaţia penibilă ca Vlădescu-Dumnezeu să-mi devină simpatic doar pentru zvonul că şi-ar da demisia. Vlădescu e ministrul care îmi dă de înţeles că e ceva în neregulă cu salariul meu de jurnalist, că se va interesa el de unde îmi trag banii. La fel ca administratorul de la bloc, care se ţine scai de mine să-i plătesc restanţele, iar când îi dau banii se uită chiorâş: de unde i-am avut?
Altă chestie nasoală. Remanierea guvernamentală presupune ca şoselele de centură să rămână orfane. Tatăl lor, Boc, n-a ratat să taie moţul nici unei şosele de centură. Acolo e în largul lui, fiindcă nu-i dă nimeni cu ouă în cap. Nici taică-su. Şi au şi o componentă economică, vorba Elenei: tăierile de panglici sunt semnul că duduie economia.
Centura e un fel de Poiana lui Iocan, unde Boc mai schimbă o vorbă cu Berceanu. Cum Vlădescu n-are treabă cu centura şi s-a izolat elitist, s-a iscat zvonul că va fi remaniat. Ajuns victimă, Vlădescu mi-a devenit simpatic. Ca Petrescu şi Ioneasca, fericiţi realeşi în comitetul de bloc după ce au urlat că ei îşi bagă picioarele în blocul ăsta de boi, care nu-i merită.
