Repauzăm campionatul şi-ncingem naţionala

Treburile naţionale ale fotbalului repauzează campionatul intern. Şi bine face! Fiindcă trebuie să ne mai tragem şi noi sufletul după reprezentaţiile comice pe care săracii din liga lui Mitică ni le-au oferit din belşug, etapă de etapă. Meritul actorilor principali ai râsului este incontestabil. Adevărat este însă şi faptul că spectacolul şchiopilor n-ar fi fost rotund dacă regizorii de culise n-ar fi şlefuit până la perfecţiune reprezentaţia prin contribuţia lor de fosă.

Vinerea ultimei etape a făcut trei rezultate de serioasă simţire pentru clasament. Medieşenii au deschis balul prin victoria din meciul cu Pandurii Tg. Jiu. Normal. Aşa cum ştiu ei s-o facă atunci când sunt lăsaţi în pace, adică atunci când joacă fotbal fără riscul de a deranja interesele mânarilor cu trecere la stăpânire. Victoria medieşenilor nu se poate compara însă cu victoria pe care Politehnica Timişoara a obţinut-o la Brăneşti. Succesul timişorenilor a fost mult mai amplu, fiindcă cele trei puncte câştigate de ei sunt mult mai puncte decât cele trei puncte cu care s-au ales medieşenii. Fiindcă Marian Iancu împinge soarta mult mai trufaş către eventualele fonduri europene. Iar dinspre LPF şi dinspre CCA Ma­rian Iancu se vede mai înalt decât micuţii Mediaşului chiar şi atunci când el chiar se fereşte să fie văzut.

Meciul de gală al zilei de vineri s-a jucat pe seară, la Bistriţa. Rapidul şi Gloria s-au examinat cu egal interes şi fără menajamente. Rapidul îşi tot caută echilibrul. Gloria joacă pentru liniştea finalului de campionat. Obiectivul Rapidului este însă mai greu de atins. Fiindcă echipa îşi caută echilibrul acolo unde el nu există. Adică la antrenorul său. La Şumudică. Or, diagnosticul lui Şumudică poate fi stabilit în afara oricărui dubiu atunci când el declară, de bunăvoie şi pe proprie răspundere, că speră ca preşedintele Dinu Gheorghe să îl ajute în tentativa de a menţine o atmosferă frumoasă în vestiar.

Dar vestiarul este al antrenorului şi nicidecum al preşedintelui de club. Iar printr-o astfel de solicitare, Şumudică se recunoaşte un învins. Sigur, nu este acesta nici singurul şi nici cel mai convingător argument al slăbi­ciunilor antrenoriceşti etalate de Şumudică. Omul e spionat rău de himere. Şi vorbeşte mult. De frică vorbeşte. Poate că acesta este şi motivul care-l face ascultător şi indispensabil pentru Dinu Gheorghe. La fel de indispensabil pentru Dinu Gheor­ghe pe cât a fost de vulnerabil pentru Nae Manea. Sâmbătă a fost ziua Oţelului şi, puţin, a Vasluiului. Gălăţenii au executat fără drept de apel pretenţiile pensionarilor dina­movişti de la Universitatea Cluj.

Şi nu numai atât. Victoria Oţelului i-a readus în poziţia de aşteptare şi pe urmăritorii de la Politehnica Timi­şoara. Tot pe-acolo îşi poziţio­nează pânda şi vasluienii, cei care au îngropat Steaua în reflecţii becaliene. Rezultatul de egalitate dintre Steaua şi Vaslui nu tulbură prea tare clasamentul. Acelaşi rezultat, altfel anost, are însă meritul de a fi creat spectacol prin vorbirile pe care le-a provocat în zona marginală fotbalului. CFR Cluj a salvat onoarea feroviarilor din fotbal şi a înregistrat prima victorie. Victorie care îi face pe clujeni vecini de clasament cu rapidiştii. Iar dacă cineva se bucură de această veci­nătate, acel cineva cu siguranţă că nu este rapidist.

Universitatea Craiova participă în campionat cu învoire dinspre alte ameninţări cu mult mai grave. De aceea remiza de-acasă nu reprezintă decât un palid supliment al unor frământări mult mai profunde. Punctul egalităţii i-a bucurat doar pe ploieştenii de la Astra. Dar bucuria ploieştenilor nu se poate compara cu cea a dinamoviştilor. Trupeţii lui Andone au jalonat terenul cu târgmureşenii şi au pus-o de un antrenament cum nu mai făcuseră din turul campionatului. Atunci când s-au folosit de aceleaşi jaloane. Cu aceste impresii de etapă repauzăm campionatul nostru cel vesel. Dar nu ştiu cât de bine ne va prinde pauza. Fiindcă nici naţionala nu este departe de campionat.