x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Repornirea inimii în faţa tribunelor înmărmurite

0
Autor: Florin Condurateanu 23 Iul 2019 - 08:00
Repornirea inimii în faţa tribunelor înmărmurite


După nişte partide în care a fost huiduit, el căzând între tranşeele ireconciliabile dintre galeria dinamovistă şi patronul Ionuţ Negoiţă, iată că neacceptatul Eugen Neagoe a părăsit Arena Naţională în scandări bune şi urale. Din păcate, antrenorul recent al lui Dinamo se afla pe targa din Ambulanţă, după ce fusese eroic întors de pe graniţa nefiinţei cu şocuri electrice. Imaginile îţi muşcau sufletul; în faţa a mii de oameni un bărbat nu bătrân, fotbalist puternic cândva, oltean ambiţios era ca şi urcat în ceruri şi medicii se luptau pe frontul bolii să-l reîntoarcă de pe graniţa morţii. Lucrând de săptămâni lungi într-o tensiune nervoasă îngrozitoare, refuzat ca antrenor fără vină, doar ca victimă a boxului fără sfârşit între fanii din peluza dinamovistă şi patronul Ionuţ Negoiţă, fumând trei pachete de ţigări pe zi, fără să mănânce, doar turnând pe gât cafele, Neagoe a căzut lângă banca de rezerve, după ce se albise ca hârtia, inconştient, cu inima într-un galop nebun. Să dăm fără rezerve nota 10 Ambulanţei, medicilor, paramedicilor care au acţionat perfect, l-au resuscitat în spaţiul îngust din Salvarea nemişcată, ei zguduind maşina cu masajul cardiac. S-a pus în lucrare defibrilatorul, au recurs la şoc electric, oprind inima, care apoi a pornit resetată. Antrenorul Neagoe intrase în fibrilaţie ventriculară. Ventriculele pulsează cu 400 de contracţii, e o viermuială haotică, nu se mai pompează sânge şi se instalează stopul cardiac. Ambulanţa cu oamenii sufletistei directoare Alis Grasu l-au readus la viaţă pe antrenorul Neagoe, care a început să vorbească, era conştient şi maşina Ambulanţei a demarat pe gazon spre Spitalul de Urgenţă Floreasca. Medicii bănuiesc şi un infarct ventricular; o arteră carotidă era astupată şi nu mai aducea sânge. Probabil, prin cardiologie intervenţională, cu un cateter se va monta un stent, acel arcuşor ca de pix menit să ţină artera largă. Neagoe se simte bine, a vorbit cu soţia şi cu fiica, dar şi cu Prunea, Dănciulescu, la telefon cu oltenii Craiovei, primele momente ale revenirii la viaţă au însemnat întrebarea antrenorului: „Care e scorul?”. Meciul a fost stăpânit de sufletele chircite de spaimă după iminenta tragedie cu inima în stop a antrenorului dinamovist. Scenele tulburătoare ale bătăliei de salvare a cordului oprit au fost pe ecranele televizoarelor, impresionante, a fost o intervenţie disperată a medicilor de pe Ambulanţă, încununată cu reîntoarcerea unei vieţi printre cei vii, la fel cum în direct, pe scenă s-a văzut la televizoare cum se înstăpânea accidentul vascular cerebral care a omorât-o pe Stela Popescu.

 

 

Citeşte mai multe despre:   Eugen Neagoe

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de