x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Repriză decisivă în războiul Dragomir-Lupescu

Repriză decisivă în războiul Dragomir-Lupescu

de Dan Dumitrescu    |    18 Iul 2008   •   00:00

Startul într-o nouă ediţie de campionat şi botezul cupelor europene se apropie ameninţător, aduc la nivel de sărăcie timpul dedicat ultimelor retuşuri în pregătirea echipelor. Băieţii de lucrătură temeinică au deja sacii-n căruţă.



Startul într-o nouă ediţie de campionat şi botezul cupelor europene se apropie ameninţător, aduc la nivel de sărăcie timpul dedicat ultimelor retuşuri în pregătirea echipelor. Băieţii de lucrătură temeinică au deja sacii-n căruţă. Avem însă de-a face şi cu retarzi. Transferurile haotice realizate pe ultima sută ar fi de natură să scadă nota la purtare pentru flăcăii care nu şi-au făcut temele la timp. Dar nu este cazul să fim exigenţi. Fiindcă nu prea mai avem din ce să scădem atunci cînd vine vorba de purtarea unor şmecheraşi care-şi lipesc fraudulos eticheta de meseriaşi.

Culmea este că o parte dintre aceşti desăvîrşiţi ai imposturii şi-a găsit azil profesional pe la echipe cu pretenţii. Decontul păgubos se face aparent din conturile celor care i-au angajat, adică din conturile finanţatorilor fuduli şi fără minte. De-ar fi aşa, de-ar păgubi doar patronii, n-am plînge de mila lor, pentru că şi prostia se plăteşte. Deranjant este faptul că neisprăviţii cu atestat de fundul curţii gripează performanţa la nivel general. Pentru că atunci cînd se trezeşte la realitate ăl fudul şi destul, cînd observă el că a fost minţit şi nu poate ajunge la fleica visată prin luptă dreaptă, încearcă negreşit să-şi taie calea spre obiectivul propus prin fraudă. Astfel se formează grupul celor care finanţează corupţia. Iar cîtă vreme donatorii există, cîtă vreme există şi banul negru, să nu vă faceţi cumva griji că el va rămîne necheltuit din lipsă de primitori ai şpăgii. Rîgîitul îndestulat al unor flăcăi de leafă mică şi baremuri modeste îi dau de gol pe cei care înoată în peşcheşuri grase.

Realităţile la vedere care preced startul în noua ediţie de campionat nu ies din tipare. Sîntem martorii unor ritualuri numai bune să ne plictisească prin repetiţie. Mult mai interesante, dar şi mult mai greu de citit sînt pregătirile care se fac pentru competiţia paralelă celei sportive. Negustorii de favoruri din fotbal, mă refer la cei de prim rang, sînt angajaţi la ora actuală într-o luptă furibundă pentru a obţine cele mai influente poziţii în culisele deciziilor arbitrare, acolo unde bunăvoinţa se plăteşte cu bani grei. Prada cea mai tentantă o reprezintă autoritatea dominantă în raport cu celebrele comisii ale federaţiei. În clasamentul lor, Comisia Centrală a Arbitrilor devansează cert comisiile de disciplină şi apel. Acesta este şi mobilul războiului pe care Mitică Dragomir l-a declanşat împotriva lui Ionuţ Lupescu, război care a intrat în faza sa decisivă, cea tăcută. Greii cooperativei îl susţin pe Mitică. Lupescu are de partea sa doar un nou proiect. Totul depinde de arbitrajul lui Mircea Sandu. Decizia sa va fi mult mai convingătoare decît orice discurs, ne va ajuta să interpretăm corect poziţia pe care se situează.

×
Subiecte în articol: editorial