x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Republica Feudală România

0
Autor: Ionuț Bălan 18 Dec 2008 - 00:00

Winston Churchill spunea că DEMOCRAŢIA este un sistem rău, dar toate celelalte sunt şi mai rele. Asta permitea nu de mult Italiei, unde stabilitatea se măsura cu lunile, între două alegeri anticipate, să meargă înainte cu ECONOMIA.



În România, democraţia ţine însă mai mult de ambalaj decât de conţinut. Proiectele importante de la noi nu se realizează privat, ci sunt negociate guvernamental – cele mai grase contracte vin de la stat şi numai cu statul se fac afaceri ultraprofitabile. Pe această bază, partidele pot fi confundate uşor cu nişte asociaţii de afaceri – primarii şi consilierii, deputaţii şi senatorii migrează fără probleme de la o “firmă” la alta, aparent rivală. Regruparea aleşilor sub umbrela câştigătoare nu face decât să consfinţească DICTATURA politicii asupra economiei.

La noi, în România, profitul pe bază de performanţă managerială este minoritar, iar regula este stoarcerea unor RENTE, cu ajutorul grupurilor de interese. Însă astfel se încalcă nişte legi naturale ale economiei, iar NATURA se răzbună întotdeauna într-un fel sau altul. Italia merge înainte, fiindcă administraţia este ruptă de politică. Economia românească stă pe loc pentru că funcţionarii nu s-au lămurit încă cine este STĂPÂNUL.

De la rente mai e un pas până la ARENDĂ. Cele două noţiuni se potrivesc de minune unei economii care are mai multe trăsături specifice FEUDALISMULUI târziu, decât capitalismului. Greii afacerilor din România au primit deja titulatura de BARONI. Sub ei se poziţionează firesc baroneţii sindicali. Această PSEUDOARISTOCRAŢIE nu câştigă din calitatea managementului, ci de pe urma privilegiilor acordate de REGELE-STAT. Mai jos de baroni şi baroneţi, practicanţii aşa-ziselor profesiuni liberale tind să se adapteze mersului vremurilor şi să se asocieze după modelul din Evul Mediu, în BRESLE. Iar nota de plată pentru toţi aceşti privilegiaţi o achită IOBAGII. Când scapă de dări şi dijme, prostimea încape pe mâna breslaşilor de tot soiul, de la notari şi experţi fiscali la evaluatori şi lichidatori judiciari. Iar la fiecare încrengătură a ierarhiei stă cocoţat câte un birocrat, pe post de VĂTAF, ca să vegheze la respectarea obiceiului pământului: iobagii ascultă de baroneţi, aceştia – de baroni şi toată lumea e la mila MĂRIEI-SALE.

Fireşte că armata de conţopişti nu are interesul să scuture de bani mii de rămurele mici, când e mai simplu să tragă de câteva crengi mari. De aceea micile întreprinderi nu sunt lăsate să devină motorul economiei, cum ar fi normal, ci sunt aleşi politic clienţi din rândul firmelor mari.

Cu alte cuvinte, atunci când antreprenorii sunt numiţi, nu câştigători ai unui concurs, atunci când statul reprimă preferinţele consumatorilor prin intermediul taxelor care alimentează bugetul, după care atribuie bogăţia cui doreşte, nu se poate vorbi de raporturi de PIAŢĂ. Când un stat controlează intrarea resurselor, prin intermediul preţurilor administrate, în timp ce la ieşire preţurile se pot duce oricât în sus, profiturile n-au legătură cu aptitudinile manageriale, ci numai cu nişte raporturi de VASALITATE.

Şi atât timp cât SCHIMBAREA rămâne doar un cuvânt-cheie al exerciţiilor oratorice repetate periodic, în anii când se deschid urnele, ALEGĂTORUL nu va putea vota şi în postură de CONSUMATOR, fiindcă va simţi mereu un buget care dă şi ia, interpus între el şi piaţă – regulatorul natural al veniturilor şi cheltuielilor. Scăderea inflaţiei tot nu va însemna consumatori care cumpără mai mult, la preţuri mai mici, ci se va baza pe reprimarea consumului. Cei mai curajoşi, mai harnici ori mai pricepuţi vor continua să abandoneze acest surogat de capitalism şi vor căuta societatea de consum în alte ţări, acolo unde bunăstarea economică generală se confundă cu BUNĂSTAREA INDIVIDULUI.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de