Am fost invatati de ani buni cu un silogism pacatos: romanii vor, fireste, o "schimbare in bine"; in consecinta, romanii isi aleg, entuziasti sau mai blazati, lideri noi pentru a reincepe, frenetic, dupa fiecare
ciclu electoral, cautarea fetei morgana. Multe din stagnarile Romaniei de astazi au sursa in acest fel de a pricepe reforma.
Treptat, in Romania, cuvantul reforma tinde sa devina ceva lipsit de continut. Iar demonetizarea acestei vorbe este, poate, cea mai mare victorie a celor care vor ca lucrurile sa stea pe loc. Nu te poti opune spiritului vremii mergand fatis impotriva lui. Iar vremurile cer schimbari, cer reforme.
Dar daca transformi reforma in haos, daca ii faci pe oameni sa nu mai priceapa nimic din ea, daca vorbesti despre asta mereu si suprapui, confuz, schimbari peste schimbari, obtii efectul dorit la fel ca in artele martiale. Folosesti forta adversarului ca sa-l ingenunchezi. Blochezi reformismul folosind retorica specifica spiritului vremii. Asa compromit aceasta notiune si cei care sunt, de fapt, impotriva ei, si cei care o adora, dar nu reusesc sa-i inteleaga mecanismele.
Am fost invatati de ani buni cu un silogism pacatos: romanii vor, fireste, o "schimbare in bine"; in consecinta, romanii isi aleg, entuziasti sau mai blazati, lideri noi pentru a reincepe, frenetic, dupa fiecare ciclu electoral, cautarea fetei morgana.
Multe din stagnarile Romaniei de astazi au sursa in acest fel de a pricepe reforma. Lucrurile stau pe loc pentru ca nici o schimbare nu isi apuca sorocul. Marile reforme au nevoie de timp, de etape de aplicare, de termene de finantare, de termene legale pentru a intra in vigoare. Noua reforma o ucide mereu pe cea imediat anterioara. Rezultatul e simplu: din prea mult entuziasm reformist, reformele succesive nu au cum sa se implineasca.
Din acelasi motiv, romanii nu au medicamente, caldura sau un sistem de invatamant in sfarsit asezat, investitorii nu au incredere in mediul de afaceri, sinistratii nu au
case. Explicatii exista: sistemul nu e reformat. De fapt, de atatea reforme suprapuse, sistemul nu mai apuca sa existe.
In decembrie 1989 am mostenit o lume de schimbat in toate ale ei. Am mostenit si povara grea a libertatii de a hotari incotro sa mearga aceasta schimbare. Aici ne-am impotmolit. Am mers in toate directiile. E cea mai sigura reteta pentru a nu ajunge nicaieri. Din cand in cand, in toata aceasta ceata, un reper extern mai ordoneaza prioritatile. Asa cum face integrarea in UE. Dar, nu suficient.
Am putea imagina un organism care sa masoare gradul de reformism al fiecarei institutii si al fiecarui om. Exista Freedom House, de ce nu ar exista si Reform House? De ce nu am dota agenti, special antrenati, cu fiole in care sa sufli pentru a dovedi cat de reformist esti? Din nevoie reala, reforma a devenit o moda si o obsesie, numai buna de folosit pentru jocuri de interese dintre cele mai diverse. Pentru imagine. Si din demagogie.
O diferenta de 1% intre o majoritate care te voteaza si o minoritate care are o alta optiune este, oare, un temei suficient pentru a considera ca ai capatat un mandat pentru o noua revolutie? Pentru a schimba totul, pentru a pune in discutie totul, pentru a aduce in prim-plan propriul model de reforma? Al catelea? Si pana cand valabil? Pentru ca, ridicand sabia reformei totale si continue, cei care actioneaza in acest fel isi pun automat sub semnul efemerului propria oferta. Si totusi, reforma nu e loterie...
Trebuie sa recunoastem reformei inclusiv dreptul de a fi lenta, asezata, cu rezultate partiale, cu nemultumiri de parcurs, cu reevaluari periodice care tintesc, totusi, acelasi azimut. Nu putem avea atatea reforme cati lideri putem aduna prin vot. Pentru ca atunci vom avea parte nu de o republica a institutiilor, ci de una a profetilor reformei. Adesea stam pe loc pentru ca alergam cu picioarele pe filmul alb-negru al propriilor proiecte de imagine, care ruleaza indarat, mereu cu aceeasi viteza la care ne ambitionam sa ajungem.
P.S.1: Faptul ca Traian Basescu - marele maestru al scandalurilor si crizelor - a fost prezent la stadion, pentru a "media" intre suporterii Rapidului si Stelei felul in care sa-si arunce in cap unii altora bucati de ciment este oare intamplator sau doar un simptom al unei noi epoci si al unei noi "reforme"?
P.S.2: Incep sa cred si eu in capacitatea mea de premonitie! Iata ce scriam in editorialul din 6 octombrie: "S-ar putea ca anumite domenii cu privire la care exista ingrijorari serioase sa nu fie incluse in Raportul de tara din 25 octombrie, ci sa fie specificate intr-o scrisoare de avertizare, transmisa la Bucuresti imediat dupa publicarea Raportului!". Este chiar ceea ce se prevede in Raportul Uniunii Europene din 25 octombrie 2005 referitor la Romania.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
