Resetare româno-americană

Scriam într-un comentariu din Jurnalul Naţional la începutul acestui an că, în discursul de inaugurare a celui de al doilea mandat, preşedintele Barack Obama a proclamat, în fapt, încheierea unei epoci de peste 30 de ani din politica externă americană – 1980-2012, reaganismul şi neoreaganismul, adică neoconservatorismul – vremea istorică a unei Americi expansioniste, intervenţioniste şi imperiale şi că, extrem de eliptic, a anunţat o modificare majoră, strategică, în demersul internaţional al SUA, anume întoarcerea acestei ţări la dialog, negocieri şi cooperare. Spuneam, de asemenea că acest mesaj va deveni, foarte curând,  valabil şi în cazul relaţiilor româno-americane.

Ceea ce se şi întâmplă astăzi, după mai puţin de patru luni de la acel comentariu şi după un “dezgheţ” uluitor survenit, în această primăvară, în raporturile bilaterale. N-am apucat bine să public o analiză mai extinsă a situaţiei “în teren” a defensivei antirachetă americane din Europa de Est, inclusiv din România ( “Deveselu, cu scutul sau pe scut?” la 4-7 martie) şi să estimez, după alte câteva zile, la 26 martie, că viitorul proiectului respectiv este mai mult decât nesigur, şi iată că semnalele în acest sens se înmulţesc cu repeziciune.
Zilele trecute, cunoscutul expert geopolitic american George Friedman, din senin, ne-a readus la realitate cu un duş cu apă rece ca gheaţa, în câteva clipe ne-a pus faţă în faţă cu un inventar aproape complet de minusuri mai vechi şi mai noi din sistemele noastre de alianţe şi politicile interne, externe, economice, financiare etc şi a dărâmat sau recalibrat mituri şi tabuuri, de la art. 5 din pactul NATO şi himera protecţiei militare americane sau a UE, la cealalte iluzii, a scutului de la Deveselu şi a rachetelor nucleare ruseşti, iraniene şi nord-coreene aţintite împotriva României, şi până la  absenţa armatei naţionale şi a unei strategii militare de apărare a ţării, zona nefastă euro, euroscepticism cât cuprinde şi reconsiderarea înţeleaptă a unor relaţii bune cu vecinii noştri mici şi supermari. Şi iarăşi, după George Friedman, americanul “neoficial”, la numai câteva zile, de data asta la Ambasada americană din Bucureşti, deci cam “oficial”, directorul pentru Rusia şi Eurasia de la Fundaţia Carnegie sfătuieşte, pe faţă, România să se reconcilieze cu Rusia (!!), sugerează Bucureştiului o vizită la nivel înalt la Moscova – evident nu a lui Băsescu, “persona non-grata”, profund detestată acolo – şi spune, tot pe şleau, că risipa de bani, timp şi diplomaţie numită scutul de la Deveselu, “opera” aberantă din 2011 a câtorva neoconservatori rămaşi în preajma puterii la Washington şi a executantului lor de la Bucureşti, preşedintele român demis,  este şi ineficientă şi inutilă, punct.

Ar mai fi de adăugat două chestiuni. Prima, că acelaşi Matt Rojansky, de la fundaţia Carnegie, a mai spus ceva îngrijorător. Anume că o posibilă schimbare a conducerii democrate în America, peste cinci sau 10 ani, adică reîntoarcerea republicanilor neoconservatori, “specializaţi” în tensiuni internaţionale, stări conflictuale şi chiar conflicte deschise, ne va arunca pe toţi înapoi, inclusiv pe români, în vremurile nefaste ale Războiului Rece. Şi, am adăuga noi, opoziţia înverşunată pe care republicanul John McCain, şi alţi câţiva neoconservatori, au făcut-o la sfârşitul lui ianuarie trecut în audierile din Senatul SUA, la nominalizarea lui Chuck Hagel, un om de bine, de pace, integru, din echipa lui Obama, ca şef la Pentagon, arată că îngrijorarea dlui. Rojansky nu este complet lipsită de temei.    

După cele de mai sus, a doua chestiune este că, în momentul de faţă, se poate afirma că şi românii, şi americanii, şi administraţia Obama 2, şi  Guvernul USL şi premierul Ponta, trăiesc toţi şi respiră mai liber, de trei-patru luni încoace, într-un format nou al relaţiilor româno-americane. Se pare că abia acum putem să vorbim de un început de resetare a acestor raporturi, o resetare politică, economică şi pe celelalte planuri. De o “atmosferă de business” instaurată între cele două părţi.

O resetare în care preşedintele destituit de popor şi tolerat de politicieni nu are rezervat nici un loc, nici măcar sus, la balcon, în picioare. Şi, în consecinţă, coabitarea cu el nu are nici un sens. Băsescu “a murit” odată cu fosta Americă neocoservatoare. Coabitarea cu el nu aduce României nici un beneficiu. Este o pierdere de timp, resurse, energii naţionale şi de imagine personală.