x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Restructurarea: de ce sectorul public nu este ca cel privat

0
Autor: Daniel Daianu 26 Aug 2009 - 00:00
Multe voci din sectorul privat se arată intrigate de imobilismul din sectorul public în materie de restructurare, în condiţii de criză. Peste tot în lume firmele sunt angajate în procese de tăiere a cheltuielilor, care implică, nu rareori, concedieri de personal. Este drept că sunt companii private care caută să-şi protejeze forţa de muncă; este vorba mai cu seamă despre personal cu înaltă calificare, pentru care s-au făcut cheltuieli importante, în care s-a investit mult.

Firmele ce funcţionează pe baza unor programe strategice, care au politici serioase în domeniul resurselor umane, pun preţ pe acestea din urmă. Firmele cu forţă, competitive, care ştiu că vor ieşi din criză fără sechele majore, nu renunţă cu lejeritate la capitalul lor uman. Unele dintre ele folosesc criza ca o oportunitate pentru a atrage personal cu calificare înaltă de la competiţie. Spunând aceasta, nu subestimez eforturile ce se fac peste tot pentru a se reduce cheltuieli, care includ şi forţa de muncă.

În unele cazuri, firme private sunt nevoite să concedieze masiv din personal pentru a se salva. În toate situaţiile operează calcule care au în vedere câştiguri şi pierderi pe termen imediat şi lung. Aceste calcule sunt uşurate în măsura în care valorile (preţurile) sunt oferite de piaţă în mod transparent şi se utilizează standarde de contabilitate care permit comparabilitatea.

În sectorul public, analogiile cu sectorul privat în privinţa tăierii costurilor uneori sunt, uneori nu relevante. Este de presupus că în România avem o mare redundanţă în sectorul public, în condiţiile în care numărul lucrătorilor a crescut mult în anii din urmă. Şi avem date care arată că firmele de stat trebuie să sufere o revoluţie managerială, care implică şi reduceri de personal acolo unde este clar în exces. Mai ştim totodată că nu orice subvenţie este risipă de ban public când există o discrepanţă între preţul impus de piaţă şi valoarea socială a unui bun/serviciu. În raport cu întreaga populaţie ocupată, sectorul public foloseşte un număr supradimensionat de personal.

Amintesc aici performanţa din numeroase sectoare, care, în mod justificat, a provocat o intensă dezbatere referitoare la justeţea creşterii salariilor în ultimii patru-cinci ani. Acolo unde redundanţa este evidentă, unde schemele sunt clar umflate, ar trebui să fie simplu de operat reduceri de personal. Când însă faptele nu sunt evidente şi vorbim despre introducerea unor criterii de performanţă în dimensionarea personalului, optimizarea se complică. Astfel, nu toate bunurile publice oferite de sectorul public pot fi preţuite în mod transparent şi simplu.

Cum apreciem, de exemplu, valoarea/utilitatea învăţământului autohton, astfel încât să putem aprecia care este o remunerare corespunzătoare a profesorilor (admiţând că ei îndeplinesc standarde de competenţă). Un argument ar fi că învăţământul se deteriorează, întrucât salariile sunt mici, neexistând motivare. Contraargument ar fi resursele limitate ale bugetului, chiar dacă educaţiei i se cuvine mai mult. Dar problema rămâne: în timp ce o firmă are o grilă clară de costuri şi câştiguri, sectorul public lucrează, adesea, cu valori sociale ipotetice.

De aceea şi reducerile de personal în sectorul public nu pot fi făcute precum în domeniul organizaţiilor care furnizează bunuri şi servicii cu preţuri de piaţă. Dar restructurarea personalului în sectorul public este absolut necesară; ea trebuie făcută ţinând cont de particularităţile producţiei de bunuri publice.

P.S.: Teza unora că cei care muncesc în sectorul public consumă numai este o prostie. Oare sectorul privat nu consumă bunuri publice?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de