Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Două fonduri naţionale de dezvoltare (FND) reţin atenţia opiniei publice. Unul şi-a epuizat resursele în cursul exerciţiului bugetar din 2008; al doilea fond este în intenţia guvernului Boc.
Primul FND s-a constituit pe baza, în principal, a banilor obţinuţi de România din vânzarea participaţiei statului în acţionariatul unei entităţi foarte valoroase, Banca Comercială Română. Miliardele de euro au reprezentat o lichiditate ce trebuia să fie utilizată, potrivit actelor normative, pentru creşterea productivităţii resurselor publice active, pentru investiţii cu efect de antrenare major.
Nu îmi propun aici să comentez modul concret în care au fost utilizaţi banii din acest FND; nici nu am informaţia necesară. Merită să evidenţiez însă un aspect. Mă refer la spaţiul de manevră în acoperirea deficitului bugetar din anul 2008. Dacă banii din FND nu ar fi fost utilizaţi cu acel scop, Ministerul Finanţelor Publice ar fi avut de ales între: să diminueze deficitul bugetului public astfel încât să nu facă apel la resursele din FND (adică exerciţiul bugetar să se fi terminat cu un deficit de circa 3% din PIB); să nu se atingă de banii din FND şi să obţină finanţare prin emisiuni de obligaţiuni ale statului; să combine cele două posibilităţi amintite.
Se vede că cei care au condus MFP în acea vreme au decis că este mai bine să folosească banii din FND în cvasi-totalitate. Cât de bine au fost utilizate resursele din FND trecut este o întrebare legitimă.
Ideea guvernului Boc de constituire a unui nou fond de dezvoltare economică are în vedere strângerea la un loc a participaţiilor statului în diverse întreprinderi economice. Nu am suficientă informaţie privind concretizarea acestei idei, dar îmi permit să fac câteva observaţii.
Dacă prin acest FND se doreşte o administrare mai bună a unor participaţii ale statului, aceasta poate avea justiticare dacă ceea ce face AVAS în prezent este nesatisfăcător; se poate gândi şi că, în acest fel, se poate recurge la o firmă de management specializată. Inferenţa ar fi că, dacă administrarea acestor participaţii prin FND ar fi net superioară, dividentele încasate de stat (de către bugetul public) ar fi mai mari.
Dacă aducerea împreună a acestor participaţii, sub un management de calitate, ar avea şi un efect de sinergie, FND ar putea mobiliza chiar resurse din piaţă pentru investiţii în nume propriu. Dar aceste resurse suplimentare mobilizate ar avea un impact asupra datoriei publice, în măsura în care piaţa nu le-ar oferi în lipsa unor garanţii explicite, sau implicite, de stat; deci şi deficitul bugetar ar fi afectat.
Mai trebuie spus că, pentru ca acest FND să poate ridica resurse din piaţă, activele ce îl compun trebuie să fie bune, să ofere argumente credibile că pot aduce venituri atractive în mod constant de-a lungul timpului. Se înţelege că reputaţia administratorului joacă şi ea un rol important. De aceea este de văzut ce active sunt avute în vedere de Guvern în acest scop. Probabil, este vorba, între altele, de utilităţi publice cu încasări fără probleme.
Se vorbeşte şi despre parteneriate public private în care să fie angajat acest fond de investiţii. Sunt de părere că FND nu va putea înlocui statul astfel încât bugetul public să nu mai fie cheltuitor direct sau prin garanţii; FND, în esenţă, va opera ca o entitate ce gestionează resurse publice, în numele interesului public. Ca atare, efectele activităţilor sale se vor reflecta, imediat, sau în viitor, în bugetul public.
