x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Reuşiţi fără loc

0
Autor: Tudor Octavian 30 Mar 2011 - 18:34

Una dintre minciunile cu care se consolau odinioară părinţii copiilor căzuţi la admiterea de la facultate se chema: reuşiţi fără loc. O vreme, formula „reuşit fără loc” nu m-a stârnit la o analiză, iar când mi-am dat seama de duiosul ei absurd nu mai era în uz. Pentru cei mai mulţi dintre cetăţenii României, societatea de piaţă, la care au fost obligaţi de brambureala din decembrie ‘89, a însemnat o reuşită fără loc. Au promovat toţi admiterea, numai că locurile disponible erau altele. Nu multe, nu puţine, ci altele.

Artiştii plastici, bunăoară, reclamau înainte de 1989 libertatea de a se mişca, de a-şi afla locul în lumea largă. Ţara era strâmtă şi toate locurile bune, în ierarhiile breslei, erau ocupate. Cu toate acestea, în cele două decenii de libertate, de mişcare în lumea largă nici unul nu a reuşit o carieră europeană. Poate că pentru unii libertatea a venit prea târziu, când se deprinseseră de acum cu servituţile şi cu avantajele vieţii în ţarc. Poate că noile generaţii au fost şcolite rău de profesorii vârstnici, rataţi ca artişti mo­­derni şi resemnaţi cu mica glorie comunistă. Drama învăţă­mân­tului artistic românesc în aceasta a constat în faptul că profesorii au căpătat libertatea de a-i învăţa pe tineri ceea ce nici ei nu ştiau: cum să izbândeşti în competiţia cu mize mari.

Până prin anii 1970, profesia de strungar era însăşi definiţia muncitorului de elită. Dintre toate meserile industriale, strun­găriei i s-au ridicat monumente ideologice. În juriile saloanelor naţionale de artă erau cooptaţi şi oameni ai muncii. Dacă arta trebuia să fie toată în slujba poporului, părea de la sine înţeles ca reprezentanţii cei mai veneraţi ai muncitorimii să decidă care artă era potrivită cu vremurile şi care nu era. După strungari, pe locul al doilea, ca reprezentativitate, se găseau turnătorii. În cataloagele expo­zi­ţiilor, precizarea că un ins din juriu era „turnător în fontă” sau „turnător în oţel” venea ca o dovadă de legitimitate în esteti­că. Criticul Ion Frunzetti po­ves­tea cum a fost cooptat în juriul unei expoziţii republicane un turnător în oţel. L-am întrebat pe Ion Frunzetti cu ce era mai bun unul în oţel decât unul în fontă şi niţel jenat acesta a zis: „åla în oţel ştia să se iscălească pe procesul-verbal de acordare a premiilor. åla în fontă punea degetul”.

Strungăria n-a dispărut cu totul, numai că s-a ascuns. Ea presupune o profesionalizare foarte înaltă şi a devenit o chestiune de castă în industrii în întregime automatizate. Din zecile de mii de strungari care făceau fala industriei româneşti, cei reuşiţi cu loc în economia de tranziţie sunt nu doar puţini, ci şi cu totul altfel decât strungarii de odinioară. Probabil că nici nu se mai numesc strungari, întrucât roboţii digitalizaţi pe care îi coordonează nu se mai cheamă strunguri.

Milioane de români cer statului să le asigure locuri de muncă în meserii şi priceperi de care nu mai are nimeni nevoie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de