Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CIORNE
In urmă cu două decenii şi ceva, găsindu-mă la Torino, am avut bucuria de a o cunoaşte pe frumoasa soţie a primarului de atunci al oraşului. Era romăncă. Mi-a spus că au un club al romăncelor măritate cu italieni. Numai in Torino erau 300. Nu ştiu căte zeci de mii de neveste de italieni sunt romănce azi. Ce fac cu ele acum? Le trimit acasă? Le ucid plozii care, pe principiul nazist, nu-s rasă pură? Reversul crimei e mai lat şi mai colţuros decăt medalia.
In urmă cu două decenii şi ceva, găsindu-mă la Torino, am avut bucuria de a o cunoaşte pe frumoasa soţie a primarului de atunci al oraşului. Era romăncă. Mi-a spus că au un club al romăncelor măritate cu italieni. Numai in Torino erau 300. Nu ştiu căte zeci de mii de neveste de italieni sunt romănce azi. Ce fac cu ele acum? Le trimit acasă? Le ucid plozii care, pe principiul nazist, nu-s rasă pură? Reversul crimei e mai lat şi mai colţuros decăt medalia.
CIORNE
Crima scărboasă săvărşită de cetăţeanul european Romulus, născut in Romănia, ţară in care şi-a consumat vremea prin puşcării, tinde să declanşeze un adevărat război. Războaiele lumii au pornit fie de la o muiere frumoasă, Elena, zisă din Troia, fie de la asasinarea unui prinţ austriac. Al doilea război mondial a plecat de la căţiva morţi imprăştiaţi pe graniţa Poloniei de serviciile secrete ale lui Hitler.
Am scris, in această rubrică, acum căteva săptămăni, un articol care se chema "Ku Klux Klan-ul din UE" şi nu vreau să mă repet. Notam atunci că italienii şi toată comunitatea europeană, dacă tot ne-au primit in sufrageria cu cristale şi porţelanuri, şi-au asumat nişte răspunderi. Ţiganii mei sunt, spuneam, şi ţiganii ei. Să pună osul la treabă, să desfacă baierele pungii şi să găsească soluţii. Să facă şcoli, să-şi educe cetăţenii săraci, primitivi şi oropsiţi, să le asigure minimum de existenţă. Altfel, vom strica mereu lustrul parchetului occidental, iar cei cu virusul crimei in ei vor ucide. Avem insă doar noi criminali? Am plăns-o pe nefericita nevastă de ofiţer, jefuită şi gătuită de nemernicul din Avrig, dar de aici pănă la ura asasină pentru romăni e un salt monstruos. Indivizi raşi pe cap, bine hrăniţi strigă intr-o piaţă din Roma "moarte romănilor". Au şi un imn in care de mai multe ori se aude, ca o bătaie de clopot, cuvăntul moarte. Un romăn, tată de copii, care lucrează de şase ani in Italia, se zbate intre viaţă şi moarte intr-un spital, bătut crunt şi injunghiat de indivizi mascaţi, doar pentru vina de a fi romăn. Detaşamentele naziste, de pedepsire a evreilor şi ţiganilor, ingropate, credeam, in manualele de istorie au reinviat in Italia lui Berlusconi şi Prodi. Intr-un clasament al urii, italienii aşază pe locul intăi ţiganii, pe locul doi romănii şi pe locul trei albanezii. Stăm, iată, şi noi, dacă nu intr-un clasament al nivelului de trai, măcar intr-un clasament al antipatiei pe care o stărnim, pe un loc fruntaş. De altfel, inţeleg, etniile romăni şi rromi au devenit sinonime, italienii considerăndu-ne de-a valma şătrari. De ce nu? E aproape romantic. Spaniolul Lorca a scris poeme nemuritoare despre ţigani, iar la noi Miron Radu Paraschivescu i-a ţinut isonul. Sunt filme cu ţigani fericiţi şi teatre, la Moscova, de pildă, ale ţiganilor. Femeile lor trec drept iubăreţe, focoase, iar sfărcul de dudă al ţăţelor a fost lăudat de artişti.
O crimă pe care o regretăm naşte insă, la capătul unei inflamări fără precedent, alte crime. Romănii sunt urmăriţi ca nişte căini turbaţi. Sunt alungaţi din ţara lui Dante cu pietre. Neonaziştii italieni ne reamintesc neagra glorie a lui Mussolini.
In Romănia, investiţiile italiene sunt pe locul intăi. Au găsit aici un pămănt mănos pentru afacerile lor inclusiv tipi care au venit cu o sută de dolari in buzunar. O companie italiană a cumpărat majoritatea terenurilor dintre Banat şi Oltenia. Au sosit aici şi mafioţi. Un italian, acum vreo doi ani, a ucis din gelozie o romăncă cu mai multe lovituri de cuţit. Presa noastră nu a scris că Italia este o ţară de cuţitaşi.
In urmă cu două decenii şi ceva, găsindu-mă la Torino, am avut bucuria de a o cunoaşte pe frumoasa soţie a primarului de atunci al oraşului. Era romăncă. Mi-a spus că au un club al romăncelor măritate cu italieni. Numai in Torino erau 300. Nu ştiu căte zeci de mii de neveste de italieni sunt romănce azi. Ce fac cu ele acum? Le trimit acasă? Le ucid plozii care, pe principiul nazist, nu-s rasă pură? Reversul crimei e mai lat şi mai colţuros decăt medalia.
Mă găseam acum căţiva ani la Consulatul nostru din Istanbul. Un funcţionar se intorsese tocmai de la o descindere cu poliţia dintr-un bloc, unde fusese găsită, asasinată, o prostituată. Omul era tulburat. Nu numai pentru că protituata ucisă era romăncă, ci pentru că acea crimă i s-a părut abominabilă. Trupul gol al femeii a fost găsit in lift cu un drug de fier introdus din anus pănă in găt. Avea şi nişte poze la care nu m-am putut uita. Suspect - un turc cu care romănca intreţinuse legături de comerţ amoros. Am scris despre caz. Nimeni n-a tratat intămplarea altcum decăt ca pe un tragic fapt divers.
Crima scărboasă săvărşită de cetăţeanul european Romulus, născut in Romănia, ţară in care şi-a consumat vremea prin puşcării, tinde să declanşeze un adevărat război. Războaiele lumii au pornit fie de la o muiere frumoasă, Elena, zisă din Troia, fie de la asasinarea unui prinţ austriac. Al doilea război mondial a plecat de la căţiva morţi imprăştiaţi pe graniţa Poloniei de serviciile secrete ale lui Hitler.
Am scris, in această rubrică, acum căteva săptămăni, un articol care se chema "Ku Klux Klan-ul din UE" şi nu vreau să mă repet. Notam atunci că italienii şi toată comunitatea europeană, dacă tot ne-au primit in sufrageria cu cristale şi porţelanuri, şi-au asumat nişte răspunderi. Ţiganii mei sunt, spuneam, şi ţiganii ei. Să pună osul la treabă, să desfacă baierele pungii şi să găsească soluţii. Să facă şcoli, să-şi educe cetăţenii săraci, primitivi şi oropsiţi, să le asigure minimum de existenţă. Altfel, vom strica mereu lustrul parchetului occidental, iar cei cu virusul crimei in ei vor ucide. Avem insă doar noi criminali? Am plăns-o pe nefericita nevastă de ofiţer, jefuită şi gătuită de nemernicul din Avrig, dar de aici pănă la ura asasină pentru romăni e un salt monstruos. Indivizi raşi pe cap, bine hrăniţi strigă intr-o piaţă din Roma "moarte romănilor". Au şi un imn in care de mai multe ori se aude, ca o bătaie de clopot, cuvăntul moarte. Un romăn, tată de copii, care lucrează de şase ani in Italia, se zbate intre viaţă şi moarte intr-un spital, bătut crunt şi injunghiat de indivizi mascaţi, doar pentru vina de a fi romăn. Detaşamentele naziste, de pedepsire a evreilor şi ţiganilor, ingropate, credeam, in manualele de istorie au reinviat in Italia lui Berlusconi şi Prodi. Intr-un clasament al urii, italienii aşază pe locul intăi ţiganii, pe locul doi romănii şi pe locul trei albanezii. Stăm, iată, şi noi, dacă nu intr-un clasament al nivelului de trai, măcar intr-un clasament al antipatiei pe care o stărnim, pe un loc fruntaş. De altfel, inţeleg, etniile romăni şi rromi au devenit sinonime, italienii considerăndu-ne de-a valma şătrari. De ce nu? E aproape romantic. Spaniolul Lorca a scris poeme nemuritoare despre ţigani, iar la noi Miron Radu Paraschivescu i-a ţinut isonul. Sunt filme cu ţigani fericiţi şi teatre, la Moscova, de pildă, ale ţiganilor. Femeile lor trec drept iubăreţe, focoase, iar sfărcul de dudă al ţăţelor a fost lăudat de artişti.
O crimă pe care o regretăm naşte insă, la capătul unei inflamări fără precedent, alte crime. Romănii sunt urmăriţi ca nişte căini turbaţi. Sunt alungaţi din ţara lui Dante cu pietre. Neonaziştii italieni ne reamintesc neagra glorie a lui Mussolini.
In Romănia, investiţiile italiene sunt pe locul intăi. Au găsit aici un pămănt mănos pentru afacerile lor inclusiv tipi care au venit cu o sută de dolari in buzunar. O companie italiană a cumpărat majoritatea terenurilor dintre Banat şi Oltenia. Au sosit aici şi mafioţi. Un italian, acum vreo doi ani, a ucis din gelozie o romăncă cu mai multe lovituri de cuţit. Presa noastră nu a scris că Italia este o ţară de cuţitaşi.
In urmă cu două decenii şi ceva, găsindu-mă la Torino, am avut bucuria de a o cunoaşte pe frumoasa soţie a primarului de atunci al oraşului. Era romăncă. Mi-a spus că au un club al romăncelor măritate cu italieni. Numai in Torino erau 300. Nu ştiu căte zeci de mii de neveste de italieni sunt romănce azi. Ce fac cu ele acum? Le trimit acasă? Le ucid plozii care, pe principiul nazist, nu-s rasă pură? Reversul crimei e mai lat şi mai colţuros decăt medalia.
Mă găseam acum căţiva ani la Consulatul nostru din Istanbul. Un funcţionar se intorsese tocmai de la o descindere cu poliţia dintr-un bloc, unde fusese găsită, asasinată, o prostituată. Omul era tulburat. Nu numai pentru că protituata ucisă era romăncă, ci pentru că acea crimă i s-a părut abominabilă. Trupul gol al femeii a fost găsit in lift cu un drug de fier introdus din anus pănă in găt. Avea şi nişte poze la care nu m-am putut uita. Suspect - un turc cu care romănca intreţinuse legături de comerţ amoros. Am scris despre caz. Nimeni n-a tratat intămplarea altcum decăt ca pe un tragic fapt divers.
Inchei ca şi acum căteva săptămăni. Italia, bagă-ţi bine in cap: ţiganii mei sunt şi ţiganii tăi. Un milion de romăni plătiţi prost lucrează la negru pentru tine şi-ţi convine. Un tănăr plecat de la mine din Săngeru trudeşte de două luni pe schele, in Italia. N-a primit nici un euro. Rupt de foame, s-a adresat patronului. "Primele două luni nu-ţi dau nimic!", i-a zis patronul. "Iţi convine, bine, dacă nu, roiuâ!"
P.S. Ca nişte viermi de cadavre, politicienii Italiei se fortifică sugănd zemurile Moartei. Nu ştiu dacă eu sunt sau nu ţigan, dar politicienii lumii par toţi o apă şi-un pămănt. Şi la Roma, şi la Bucureşti - aceeaşi naţie.
P.S. Ca nişte viermi de cadavre, politicienii Italiei se fortifică sugănd zemurile Moartei. Nu ştiu dacă eu sunt sau nu ţigan, dar politicienii lumii par toţi o apă şi-un pămănt. Şi la Roma, şi la Bucureşti - aceeaşi naţie.
