x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Revoluția magistraților

Revoluția magistraților

de Lucian Avramescu    |    09 Ian 2013   •   14:17

Consiliul Superior al Magistraturii ne-a fost confiscat, declară ferm o femeie magistrat din Neamț, la emisiunea lui Gâdea. Cine vi l-a confiscat? – întreabă realizatorul. Magistratul, sigur până atunci, are o ezitare. Apoi spune, noi, noi ne-am făcut-o. De ce n-a răspuns, la fel de curajos, Băsescu? El a încălecat instituțiile statului, Băsescu a încălecat și CSM iar acum, dându-se o clipă jos de pe snowmobil, vrea să ne încalece din nou și aproape că i-a ieșit.

Magistrații din toată țara (în câteva județe au exprimat-o prin vot) nu acceptă ticăloșia instalării procuroarei Hăineală în fruntea CSM. Istoricește pare prima revoluție a magistraților, corp select al legii și spiritualității demne. Argumentul explicit este că această femeie-vasal băsist este procuror (de ce o fi bolnav arendașul din Deal de dragoste de procurori?), iar procurorul, prin definiție, nu este independent. Argumentul de dedesubt, care se lasă și el citit de cei cu vederea limpede, este că magistrații s-au săturat să fie încălecați. Da, în țară a început revoluția magistraților. Se va supăra Europa? Dacă da cu ce argumente? Judecătorii noștri îi pot judeca și pe baroșii lor, prin calitatea de magistrați europeni.

Contestat, dar cocoțat încă pe acest val, chiuie cu vocea lui Băsescu, un pic mai strepezit, un anume Dănileț, personaj ieșit de sub fustele Monicăi Macovei. Dănileț, prin nu se știe care merite, fiindcă ele rămân enigmatice, ajuns membru în CSM, se vrea în conducerea restrânsă a instituției, adică cea care încape în pachetul cu țigări al lui Băsescu. Acest personaj care poate juca deopotrivă două roluri din dramaturgia lui Caragiale, pe Agamiță Dandanache și pe Rică Venturiano, caraghios ca o lingură din care cineva, pilind-o anapoda, a încercat să făurească o furculiță, abonat caricatural la o mustață care pare de împrumut, e bolnav de mărire. Iar mărirea, pentru calibrul lui sufletesc și meritele nule, mai puțin cel al slugărniciei, nu poate veni decât de la demis. Păi cine a uns în două mandate mai mulți generali în servicii, poliție și armată decât are întreaga Europă? Băsescu. Ca atare, nările active ale lui Dănileț au amușinat aerul băsist înviorător și n-a ostenit să-și strige supușenia. Îți voi fi util stăpâne, sunt aici, la picioarele tale, lângă Hăineală, așternută și ea pentru orice slugărnicie. Vrei să-l repunem, pentru veșnicie, pe Morar, procuror general peste DNA și peste tot, cel care a constatat că 300 de vapoare au valoare fix zero, iar tu, măria ta, ești nevinovat? Gata, eu și Hăineală îl punem.

Corpul magistraților trăiește o cutremurare rezultată dintr-un junghi devenit insuportabil. Muncitorii, când se supără, dau cu Molotov. Magistrații, cu robele lor impunătoare, descendenți ai judecătorilor biblici, dau cu dinamita legii și demonstrează că un vaporean obraznic e, ca pregătire în lumea întortocheată a legii, de înălțimea șosetelor lor. Asist, curios, la prima revoluție în sânul docților. Din orice revoluție trebuie să rezulte o purificare.

×