x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Revoluţia" de la Chişinău

0
Autor: Ion Cristoiu 10 Apr 2009 - 00:00

Nici n-au apucat bine fătucile şi guguştiucii să-şi şteargă lacrimile iscate de vârârea la zdup a idolului lor, Gigi Becali, că televiziunile şi ziarele au şi fost lovite de o nouă isterie: cea poreclită pompos Revoluţia de la Chişinău. Pare că Dumnezeu a aranjat în aşa fel încât isteriei mediatice provocate de arestarea lui Gigi Becali să-i succeadă isteria stârnită de evenimentele violente de la Chişinău.



Pentru că felul de abordare de media a celor două momente e aproape identic în cele două slăbiciuni majore:

1) Prioritatea absolută acordată emoţiei împinse până la isterie;

2) Tendenţiozitatea făţişă în prezentarea evenimentului.

Ca simplu cetăţean, zis şi al Uniunii Europene, n-am reuşit să aflu, din transmisiile posturilor de ştiri, din jurnalele televiziunilor generaliste, din reportajele tipărite în presă, altceva decât faptul că jurnaliştii de la faţa locului, moderatorii şi invitaţii din studio stau prost cu nervii. Cealaltă notă - tendenţiozitatea - şi-a spus şi ea din plin cuvântul. De la titlul absurd Revoluţie la Chişinău până la informaţiile de la faţa locului. Sunt român, dar asta nu înseamnă că sunt şi idiot.

La Chişinău, nemulţumite de rezultatul alegerilor, partidele din opoziţie au scos în stradă simpatizanţii, cărora li s-au adăugat, desigur, şi tineri disperaţi de ţinerea Republicii departe de Uniunea Europeană, fără să realizeze că aceasta e opera în primul rând a Occidentului, interesat să nu deranjeze Rusia. Scenariul a fost asemănător celui pe care-l pregătea Traian Băsescu în 2004, dacă Adrian Năstase nu era convins de trădătorii din PSD să renunţe la bătălie. Partidul comuniştilor din Republica Moldova n-are nici o legătură cu Partidul Comunist. Prin confiscare postului public de televiziune, prin amestecul administraţiei în campanie şi în alegeri, îl putem situa undeva între un partid de guvernământ din fostele republici sovietice şi FSN-ul lui Ion Iliescu din 1990-1996. Ca şi în alte republici sovietice, dar ca şi în România lui 1990-1996, una dintre cauzele abuzurilor făcute de partidul de guvernământ constă în slaba dezvoltare a instituţiilor statului de drept, inclusiv a opoziţiei politice.

Evident, pe acest fond, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a comis nereguli grave din punctul de vedere al standardelor democraţiei occidentale. Din punctul de vedere al standardelor din alte foste republici sovietice, unde opoziţia nici n-a intrat în parlament, a fost mai de treabă. Să nu uităm că totuşi liderul unuia din partidele de opoziţie, Dorin Chirtoacă, a câştigat localele pe Chişinău. Capitala Republicii Moldova numără 700.000 de locuitori. Întreaga ţară are 3 milioane şi jumătate de locuitori. Dorin Chirtoacă e primar peste aproape o cincime din populaţia ţării. Putem vorbi în aceste condiţii despre o dictatură comunistă? Să admitem că partidul de guvernământ a fraudat alegerile. Presupunem totuşi că un procentaj acolo a obţinut acest partid în alegeri.

Şi l-a obţinut în urma votului dat nu numai de ruşi, dar şi de români, oricum, de cetăţeni ai Republicii Moldova. Cei care au luat cu asalt Preşedinţia şi Parlamentul au protestat faţă de fraudarea alegerilor. În calitate de cetăţean al Lumii Libere care vreau să judec cu mintea, şi nu cu ovarele, aş fi vrut să aflu şi eu ce spun cei care au votat cu Partidul Comuniştilor. Mai mult, aş fi vrut să ştiu şi ce spun despre alegeri, despre evenimentele violente şi jurnaliştii care sunt de partea Puterii. Credeţi că am putut afla? Toate ziarele şi televiziunile au difuzat în neştire doar punctul de vedere al demonstranţilor şi mai ales al politicienilor din opoziţie. N-am făcut aceste observaţii din nevoia de a da lecţii celor de la ziare şi televiziuni. Am făcut-o, deoarece tratarea isterică a evenimentelor de la Chişinău a făcut ca unele întrebări să nu fie puse în România, deşi ele erau absolut necesare într-un stat de drept întemeiat pe principiul transparenţei.

Ca, de exemplu: A fost sau nu implicat ambasadorul nostru în evenimentele de la Chişinău? Dacă nu, atunci de ce s-a grăbit România să numească un alt ambasador, lăsând impresia Ciocului Mic? Dacă da, cine l-a autorizat? Preşedintele Traian Băsescu, Ministerul nostru de Externe?

Cum şi unde ajung banii daţi de noi din impozite pentru sprijinirea celor de dincolo de Prut? Nu cumva o parte din ei ajung în buzunarele unor oameni de afaceri din România şi din Republica Moldova sau în cele ale unor generali corupţi din serviciile noastre secrete?

De ce n-a scos un cuvânt preşedintele României la atacurile lansate de omologul său moldovean? Nu era oare necesar să ştim şi punctul de vedere al şefului statului, cel care şi-a asumat cu de la sine putere conducerea politicii externe a României?

Erau întrebări pe care presa noastră, care se pretinde a întruchipa opinia publică, trebuia să le pună. N-a făcut-o! Nici n-avea cum. Istericii zbiară, nu întreabă.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   chisinau

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de