x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Revoluţia ia o scurtă pauză. Publicitate

Revoluţia ia o scurtă pauză. Publicitate

de Victor Ciutacu    |    07 Mai 2012   •   16:55

Ani de zile, opozitia a acuzat puterea ca sta pres in fata FMI si a anuntat ca, imediat cum se va schimba raportul de forte, va renegocia la sange acordurile cu institutiile financiare internationale. Si asa a si fost. A doua zi dupa caderea guvernului condus de MRU, revolta fata de imperialistii impilatori a disparut. Nominalizatii au dat buzna sa negocieze nimic cu alde Franks & co si sa le ceara voie sa mareasca lefurile, sa nu cumva sa ramina mormonul nevorbit la ultima lui misiune.

Ani de zile, opozitia a incriminat puterea ca, prin privatizarea societatilor strategice, vrea sa instraineze pe nimic resursele tarii. Si asa a si fost. Puterea a fost prea proasta si prea fricoasa ca s-o faca. La audierile din comisiile parlamentare, cei propusi ca ministri in domeniile care inca stau pe ceva bani si-au anuntat intentiile de a privatiza imediat, spre exemplu, Tarom si Posta Romana.

Ani de zile, opozitia a imputat puterii ca rezista-n parlament pe baza racolarilor politice si a refuzat sa se prezinte la negocierile politice de la Cotroceni ca sa nu legitimeze existenta politica a partidului tradatorilor si santajabililor. Guvernul MRU a cazut pe migratie inversa. Imediat dupa succesul motiunii si desemnarea ca premier, liderul celui mai vaduvit partid de migratia politica s-a repezit sa semneze un protocol de sustinere parlamentara cu seful tradatorilor si santajabililor.

Ani de zile, opozitia a acuzat vehement puterea ca recompenseaza pe bani publici, cu sinecuri caldute, clientela politica, sustinatorii media si laudatorii la program. Si asa a si fost. Conform informatiilor mele, proaspat instalatii se pregatesc de niste numiri cu nimic mai morale sau mai justificate decat cele ale datilor jos.

Da, e bine ca leprele portocalii au fost date jos de la ciolan. Da, politrucii pedelisti trebuie scosi pana la ultimul din functiile de decizie guvernamentala. Da, s-a furat ca la balamuc si s-a sfidat o tara intreaga. Nu, nu cred ca toata clasa politica e toata o apa si-un pamant. Nu, nu sunt de parere ca nu se poate face nimic indiferent cine vine la putere. Nu, nu vreau sa vad abuzurile invers directionate ale procurorilor. De astazi avem, legal constituit, un alt guvern. Reprezentant al unei coalitii care, cand era-n opozitie, a promis intronarea normalitatii. Pana nu se va intampla asta, atitudinea mea fata noua putere politica va fi normala: vanator in cautare de vanat. Pe unii s-ar putea sa nu-i intereseze, pe altii sa-i doara. Vor fi politicieni, unii-mi sunt amici, surprinsi sau dezamagiti. E treaba lor. N-am nici un interes privat la ei. Am un nume. Devenit cunoscut (respectat de unii, injurat de altii, dar cu siguranta notoriu) dupa o jumatate de viata de om de munca. N-am de gand sa-mi bat joc de el.

×