x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rezistenţa buboiului

0
Autor: Nicolae R Dărămuş 27 Ian 2011 - 23:30
Rezistenţa buboiului Nicolae R. Dărămuş/


148599-copy-of-img-0642.jpgÎn Moartea căluţului, Hervé Bazin spunea: „care s-au născut cu un complex de inferioritate nu vor ajunge nişte egali (cum nu ajung, de altfel, nici cei născuţi cu un complex de superioritate, despre care tot el afirma că pot deveni însă generoşi – n.m.).Vor fi întotdeauna sclavii sentimentului de revanşă etc.”.

Vânătoarea, acest fals sport cum e azi, dise­minând moarte, este – pe lângă alte câteva false sporturi aparent mai puţin agresive – un loc comun al celor care confirmă spusa scriitorului. Iar revanşa pomenită, nici pe departe îndreptată împotriva celor care le-au generat complexul inferiorităţii – de fapt, prin inechităţi sociale, situaţia de origine „inferioară” – este dirijată spre uciderea fără riscuri a sălbăticiunilor. De aceea, în puţine locuri se aplică mai plenar decât în vânătoarea cu puşca zicala „Moartea voinicului de mâna calicului!”. Voinicul – cerbul, ursul, nişte perfecţiuni ale creaţiei Naturii – fiind la cheremul glonţului amintiţilor complexaţi, adesea nişte nevolnici.

„Mă tem că mulţi l-au detestat pe Ceauşescu pentru simplul fapt că nu puteau fi asemenea lui”, scria Titus Popovici în romanul Disciplina dezordinii.Dând pe dinafară, asemenea unui buboi copt, o istorie recentă cu „şeşti pitici”, prinzând în iureşul său pe unii dintre capii vânătorimii româneşti, conturează din nou chipul inevitabilei Românii reale, mereu acelaşi, cam de la retragerea aureliană încoace.

Amestecând într-un creuzet rău mirositor vânători profesionişi, poliţişti cu grade şi funcţii superioare, patroni cu firme de succes, pseudoelite rotaryene moldoveneşti, romi bogaţi candidaţi, dascăli de la Fa-cultatea de Silvicultură din Braşov şi funcţionari din Ministerul Mediului înţepeniţi la „vânătoare”, afa­cerea şpăgii cu noi permise de vânătoare de la Vaslui se află acum în cercetarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie Iaşi. Fără să mă surprindă, adevărul ei – cunoscut de vânători şi tolerat vreme de douăzeci de ani de „autorităţi” – este simplu: fără o selecţie atentă, fundamentată pe ecologie, vocaţie şi cunoştinţe, calitatea de „vânător”, atestată prin test-grilă de o comisie naţională, se obţinea pe bani negri şi produse plăvane îndesate la greu în buzunarele şi maşinile examinatorilor. Cu câţiva dintre ei, viaţa a făcut să mă întâlnesc, faptele lor arătându-mi de fiecare dată – şi cu fiecare în parte – că „împăratul e gol” şi că, întrucât poartă armă, e şi periculos.

Era în 1990 când, încă vânător, fusesem delegat la Congresul AGVPS, întâiul congres liber, la Hotelul Sport din Bucureşti, nu departe de Casa Scânteii. Lucrările începuseră şi, conform unui protocol votat, oamenii se înscriseseră la cuvânt. În sfârşit – îmi spuneam eu – se va vorbi sincer despre vânătoare, despre abuzurile activiştilor de partid şi hecatombele dictatorului (sfântă naivitate, nu ştiam ce hecatombe aveau să vină!). Maestrul de ceremonii, preşedintele executiv de atunci, Ion Cazacu – un vechi politruc cinegetic ceauşist – mă înscrisese cu chiu cu vai la cuvânt. Temător însă că voi fluiera în biserica lui, cea plină de securişti şi activişti ai PCR, nu mai catadicsea să îmi ofere microfonul, drept care, într-un moment de linişte, mi l-am luat singur. Nu am apucat însă să rostesc mai mult de o frază şi, la un semn al său, de undeva din sală, s-a ridicat un individ mătăhălos, un grasan roşu fără gât, transpirat şi turgescent, care s-a repezit la reverele mele, atârnându-se de ele cu toată greutatea.

M-am dezechilibrat şi – trebuie să recunosc – surprins peste măsură de îndrăzneala individului, nu i-am trăsnit un pumn în bărbie, aşa cum s-ar fi cuvenit, lipsă pe care o regret şi în ziua de azi. Ştiu eu?... Eram în public. Cred că mă aşteptasem ca participanţii să reacţioneze civic, doar amintirea lui „22 Decembrie” era caldă... N-a fost să fie aşa. Îm­pingându-ne confuz, de la înălţimea podiumului, ne-am prăvălit în sală, unde hipopotamul s-a desprins. A aruncat o privire mulţumită lui Cazacu şi, râzând complice, s-a întors spre adunătura din sală – căci într-o clipă am înţeles că acolo era o adunătură: nimeni nu protestase, majoritatea răzând şi ei. Iar cei câţiva membri ai delegaţiei mele, vânători suceveni de elită, plini de medalii, puseseră cu toţii ochii în pământ.

În pauza „lucrărilor” (cum, pretenţios se numise lucrătura aceea), grăsanul s-a apropiat: „Scuzaţi-mă, dom’ doctor!... N-am ştiut cine sunteţi”. Ca şi când profesia şi publicistica mea de atunci în revista Vânătorul şi Pescarul Român ar fi fost singurele argumente umane care ar fi meritat respect. Am aflat că pe om îl chema Apetroaie şi că este şeful AJVPS Vaslui. Subliniez: era primăvara anului 1990.

Acelaşi chip de om bine hrănit, ceva mai îmbătrânit, aceeaşi privire, vidă şi şmecherească deopotrivă, le-am găsit în zilele trecute într-un ziar vasluian. Rămas în funcţie vreme de douăzeci de ani, Apetroaie era în centrul scandalului şpăgii pentru examenul de vânător pe care, în calitate de director al AJVPS Vaslui, îl organizase.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   ecofabule,   jurnalul de duminică

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de