x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Rezultat just!

Rezultat just!

16 Iun 2008   •   00:00

Am mai spus-o înainte de meciul cu Italia şi am avut dreptate. România a fost o echipă adevărată, nu trebuie să se facă vreo comparaţie din meciul cu Franţa. A fost primul, s-a jucat închis, nu trebuia să riscăm. Mă bucură rezultatul, dar vreau să insist pe nişte comentarii făcute din ţară.



Am mai spus-o înainte de meciul cu Italia şi am avut dreptate. România a fost o echipă adevărată, nu trebuie să se facă vreo comparaţie din meciul cu Franţa. A fost primul, s-a jucat închis, nu trebuia să riscăm. Mă bucură rezultatul, dar vreau să insist pe nişte comentarii făcute din ţară. Consider că rezultatul a fost just, deşi am fi putut cîştiga. Să fim realişti şi să recunoaştem că italienii au avut un gol valabil şi foarte multe ocazii. La rîndul nostru, puteam deschide scorul la bara lui Chivu ori la marea ocazie a lui Mutu, dar 1-1 a fost echitabil. Nu mai are rost să discut de prestaţia lui Lobonţ, a demonstrat că este un portar extraordinar. Fiorentina să plîngă după el. Dacă îl vrea din nou, de data asta va costa foarte mult! Din ce am văzut în jocul românilor, cred că a venit vremea să nu ne mai fie teamă şi să ne ploconim în faţa marilor echipe. Multe sînt mari doar cu numele sau cu palmaresul. Să avem exemplul Croaţiei, o trupă mică, dar care, cînd are în faţă un adversar redutabil, se mobilizează extraordinar. Marea dezamăgire a acestui Euro o reprezintă Grecia. Aşa cum au cîştigat titlul acum patru ani, aşa s-au făcut de rîs acum. Au ajuns acolo unde le-a fost locul tot timpul.

×
Subiecte în articol: editorial