Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
PAPORNIŢA CU INŢELEPCIUNI
Faţă de inceputurile romantice ale puterii oranj, datele problemei par a se fi schimbat semnificativ. După trei ani de gherilă, Băsescu e din ce in ce mai nervos şi mai ofensiv. Obişnuit de-a lungul anilor să-şi savureze succesele politice inşirate ca mărgelele pe aţă, Jucătorul a dat cu capul de pragul de sus şi nu ştie cum să-şi gestioneze infrăngerile
Faţă de inceputurile romantice ale puterii oranj, datele problemei par a se fi schimbat semnificativ. După trei ani de gherilă, Băsescu e din ce in ce mai nervos şi mai ofensiv. Obişnuit de-a lungul anilor să-şi savureze succesele politice inşirate ca mărgelele pe aţă, Jucătorul a dat cu capul de pragul de sus şi nu ştie cum să-şi gestioneze infrăngerile
PAPORNIŢA CU INŢELEPCIUNI
Telenovela de prost-gust a scandalului Băsescu - Tăriceanu mai are un pic şi implineşte trei ani. O poveste urătă, cu acuzaţii şi jigniri reciproce, incepută in ianuarie 2005, imediat după instalarea "imorală" (după cum adănc spunea şeful statului) a unui guvern de largă strănsură pe care nu-l lega decăt dorinţa de a se instala pe scaunele bănoase părăsite de PSD. Care, din nefericire pentru Romănia, continuă şi nici nu dă semne că s-ar apropia de final...
Construit pe o schemă a disperării, alipirea unei formaţiuni profund de dreapta cu una de stănga, melanjul portocaliu a fost adus la putere doar de disperarea indusă romănilor de perspectiva unei guvernări de 8 ani a partidului-stat şi era de domeniul evidenţei că, oricăte farduri i s-ar fi aplicat, nu putea să dureze. Nu de alta, dar atăt PD, căt şi PNL mai participaseră, intre 1996 şi 2000, inclusiv prin liderii lor din campania electorală a anului 2004, la o construcţie politică dezastruoasă numită guvernarea CDR - USD - UDMR. Asta l-a făcut pe Traian Băsescu - om care poate fi suspectat de multe, dar nu de lipsa flerului politic - să forţeze pănă-n pănzele albe organizarea de alegeri anticipate, in speranţa că va reuşi, căţărat pe valul unei popularităţi uluitoare, obţinerea unei majorităţi parlamentare confortabile şi acapararea in beneficiu propriu a controlului părghiilor guvernamentale de decizie.
La inceputurile conflictului, dat fiind efectul magnetismului lui Traian Băsescu asupra masei de alegători proaspăt sedusă de victoria dramatică şi neaşteptată asupra lui Adrian Năstase, preşedintele Romăniei beneficia de inţelegerea aproape necondiţionată a marelui public votant. Orice spunea, fie că infiera (respectănd tradiţia politică romănească) greaua moştenire a regimului ticăloşit, fie că avertiza asupra derapajelor noului Cabinet, era literă de Evanghelie pentru un popor aflat in aşteptarea perpetuă a noului Mesia. Alesul Suprem care să-l scoale subit de pe boală şi să dea cep butoaielor cu lapte şi miere. In antiteza propusă de preşedintele-jucător, Călin Popescu Tăriceanu era omul care, agăţăndu-se de scaunul confortabil de premier, derapase de la nobilele idealuri ale găselniţei de marketing electoral numită Alianţa D.A. Acuzat, intăi prin media aservită Cotrocenilor, apoi direct şi fără menajamente, că-şi răsplăteşte grupurile de interese care l-au propulsat la Palatul Victoria, şeful Executivului a fost o bună bucată de vreme dominat copios in pla-nul imaginii de cel care şi-a făcut o obsesie din dărămarea sa. Numai că, dedulcit la beneficiile guvernării şi lămurit că preşedintele n-are absolut nici o putere să-l dezlipească de la caşcavalul bugetar, premierul a inceput să contraatace. Asigurăndu-şi o coabitare decentă cu PSD, a dat brănci PD din Guvern, a pus umărul la suspendarea rivalului de la Cotroceni şi a organizat referendumul pentru demiterea acestuia. Nu in ultimul rănd, ceea ce-l scoate din minţi pe Traian Băsescu, tinde să se eternizeze la Palatul Victoria, după modelul patentat, intre 1992 şi 1996, de Nicolae Văcăroiu, alt premier de-o iarnă care a guvernat vreme de patru ani.
Faţă de inceputurile romantice ale puterii oranj, datele problemei par a se fi schimbat semnificativ. După trei ani de gherilă, Băsescu e din ce in ce mai nervos şi mai ofensiv. Obişnuit de-a lungul anilor să-şi savureze succesele politice inşirate ca mărgelele pe aţă, Jucătorul a dat cu capul de pragul de sus şi nu ştie cum să-şi gestioneze infrăngerile. Iar rezistenţa aproape martirică a Manechinului l-a făcut să acţioneze precipitat. Convocarea referendumului pentru introducerea uninominalului concomitent cu blocarea proiectului pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea in Parlament, demers eşuat lamentabil, in loc să-i deschidă ochii, parcă i-a intunecat minţile. Aşa că a căşunat, după reţeta "bileţelelor parfumate" marca Tăriceanu, scăpate nici măcar abil in presă, să ceară, urcăndu-se cu picioarele pe Constituţie, demiterea minştrilor Chiuariu şi Păcuraru. Văzănd că nu merge nici aşa, fiindcă primul-ministru joacă de minune rolul peretelui din care se intoarce invariabil mingea de tenis squash trimisă cu furie, a erupt cu furie pe micile ecrane. Momentan, reduta rezistă asaltului, Dumnezeu ştie pentru cătă vreme, pentru că pe Chiuariu l-au lăsat nervii şi a cedat. Dar Tăriceanu tot acolo va fi, la ţuţuroiul cu bani publici. Şi presimt că de această dată nici măcar bocetele televizate nu-i vor mai fi de vreun folos marelui bărbat politic de partid şi stat. Ar mai fi soluţia extremă a capitulării live, asumarea infrăngerii in faţa sistemului. Dar marele reformator al clasei politice nu cred că are nici măcar bărbaţia lui Emil Constantinescu. Simţul ridicolului oricum ii lipseşte...
Telenovela de prost-gust a scandalului Băsescu - Tăriceanu mai are un pic şi implineşte trei ani. O poveste urătă, cu acuzaţii şi jigniri reciproce, incepută in ianuarie 2005, imediat după instalarea "imorală" (după cum adănc spunea şeful statului) a unui guvern de largă strănsură pe care nu-l lega decăt dorinţa de a se instala pe scaunele bănoase părăsite de PSD. Care, din nefericire pentru Romănia, continuă şi nici nu dă semne că s-ar apropia de final...
Construit pe o schemă a disperării, alipirea unei formaţiuni profund de dreapta cu una de stănga, melanjul portocaliu a fost adus la putere doar de disperarea indusă romănilor de perspectiva unei guvernări de 8 ani a partidului-stat şi era de domeniul evidenţei că, oricăte farduri i s-ar fi aplicat, nu putea să dureze. Nu de alta, dar atăt PD, căt şi PNL mai participaseră, intre 1996 şi 2000, inclusiv prin liderii lor din campania electorală a anului 2004, la o construcţie politică dezastruoasă numită guvernarea CDR - USD - UDMR. Asta l-a făcut pe Traian Băsescu - om care poate fi suspectat de multe, dar nu de lipsa flerului politic - să forţeze pănă-n pănzele albe organizarea de alegeri anticipate, in speranţa că va reuşi, căţărat pe valul unei popularităţi uluitoare, obţinerea unei majorităţi parlamentare confortabile şi acapararea in beneficiu propriu a controlului părghiilor guvernamentale de decizie.
La inceputurile conflictului, dat fiind efectul magnetismului lui Traian Băsescu asupra masei de alegători proaspăt sedusă de victoria dramatică şi neaşteptată asupra lui Adrian Năstase, preşedintele Romăniei beneficia de inţelegerea aproape necondiţionată a marelui public votant. Orice spunea, fie că infiera (respectănd tradiţia politică romănească) greaua moştenire a regimului ticăloşit, fie că avertiza asupra derapajelor noului Cabinet, era literă de Evanghelie pentru un popor aflat in aşteptarea perpetuă a noului Mesia. Alesul Suprem care să-l scoale subit de pe boală şi să dea cep butoaielor cu lapte şi miere. In antiteza propusă de preşedintele-jucător, Călin Popescu Tăriceanu era omul care, agăţăndu-se de scaunul confortabil de premier, derapase de la nobilele idealuri ale găselniţei de marketing electoral numită Alianţa D.A. Acuzat, intăi prin media aservită Cotrocenilor, apoi direct şi fără menajamente, că-şi răsplăteşte grupurile de interese care l-au propulsat la Palatul Victoria, şeful Executivului a fost o bună bucată de vreme dominat copios in pla-nul imaginii de cel care şi-a făcut o obsesie din dărămarea sa. Numai că, dedulcit la beneficiile guvernării şi lămurit că preşedintele n-are absolut nici o putere să-l dezlipească de la caşcavalul bugetar, premierul a inceput să contraatace. Asigurăndu-şi o coabitare decentă cu PSD, a dat brănci PD din Guvern, a pus umărul la suspendarea rivalului de la Cotroceni şi a organizat referendumul pentru demiterea acestuia. Nu in ultimul rănd, ceea ce-l scoate din minţi pe Traian Băsescu, tinde să se eternizeze la Palatul Victoria, după modelul patentat, intre 1992 şi 1996, de Nicolae Văcăroiu, alt premier de-o iarnă care a guvernat vreme de patru ani.
Faţă de inceputurile romantice ale puterii oranj, datele problemei par a se fi schimbat semnificativ. După trei ani de gherilă, Băsescu e din ce in ce mai nervos şi mai ofensiv. Obişnuit de-a lungul anilor să-şi savureze succesele politice inşirate ca mărgelele pe aţă, Jucătorul a dat cu capul de pragul de sus şi nu ştie cum să-şi gestioneze infrăngerile. Iar rezistenţa aproape martirică a Manechinului l-a făcut să acţioneze precipitat. Convocarea referendumului pentru introducerea uninominalului concomitent cu blocarea proiectului pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea in Parlament, demers eşuat lamentabil, in loc să-i deschidă ochii, parcă i-a intunecat minţile. Aşa că a căşunat, după reţeta "bileţelelor parfumate" marca Tăriceanu, scăpate nici măcar abil in presă, să ceară, urcăndu-se cu picioarele pe Constituţie, demiterea minştrilor Chiuariu şi Păcuraru. Văzănd că nu merge nici aşa, fiindcă primul-ministru joacă de minune rolul peretelui din care se intoarce invariabil mingea de tenis squash trimisă cu furie, a erupt cu furie pe micile ecrane. Momentan, reduta rezistă asaltului, Dumnezeu ştie pentru cătă vreme, pentru că pe Chiuariu l-au lăsat nervii şi a cedat. Dar Tăriceanu tot acolo va fi, la ţuţuroiul cu bani publici. Şi presimt că de această dată nici măcar bocetele televizate nu-i vor mai fi de vreun folos marelui bărbat politic de partid şi stat. Ar mai fi soluţia extremă a capitulării live, asumarea infrăngerii in faţa sistemului. Dar marele reformator al clasei politice nu cred că are nici măcar bărbaţia lui Emil Constantinescu. Simţul ridicolului oricum ii lipseşte...
