Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Obezitatea e, indiferent de cauze, un mare necaz, iar jurnalistul care face din ea subiect şi motiv de reproş public trebuie temperat. E un imperativ profesional, să nu te iei de problemele medicale ale omului. Nu însă şi atunci când un malac, adică un ins cu un control aproximativ asupra propriei condiţii, li se adresează cu superioritate slabilor.
Obezitatea e, indiferent de cauze, un mare necaz, iar jurnalistul care face din ea subiect şi motiv de reproş public trebuie temperat. E un imperativ profesional, să nu te iei de problemele medicale ale omului. Nu însă şi atunci când un malac, adică un ins cu un control aproximativ asupra propriei condiţii, li se adresează cu superioritate slabilor.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Obezitatea e, indiferent de cauze, un mare necaz, iar jurnalistul care face din ea subiect şi motiv de reproş public trebuie temperat. E un imperativ profesional, să nu te iei de problemele medicale ale omului. Nu însă şi atunci când un malac, adică un ins cu un control aproximativ asupra propriei condiţii, li se adresează cu superioritate slabilor.
Sunt lucruri despre care o persoană de un qintal şi jumătate nu-i bine, nu-i niciodată oportun să se pronunţe în public, deoarece publicul i-o întoarce: Tu ne dai lecţii, mă, grasule, de cumpătare, de normalitate şi de cinste?!!
Când însă o matahală cu mari probleme penale iese tot timpul în faţă şi acuză pe toată lumea, nu contează pe ce subiecte, chestiunea se complică. El săvârşeşte un abuz, un tip de discriminare inversă. Profită de faptul că noi echilibraţii, avem reţineri, din pricina situaţiei lui clinice de dereglat, şi ne jigneşte în continuitatea existenţei noastre. Ne vorbeşte de ca şi cum am fi din plecare nişte vinovaţi şi nişte nimeni fiindcă nu suntem umflaţi ca el.
În sportul românesc, e pe val un astfel de mamut insolent, căruia banii pe care-i mânuieşte, cei mai mulţi cu urmărire penală, îi dau sentimentul că trebuie să fie procurorul şef al campionatului. Acuză, înfierează, ameninţă, înjură, împrăştie ca sconcsul mirosuri fetide, e prezent în emisiuni unde se discută despre etica vieţii de competiţie, îşi bate joc de toţi cei care îndrăznesc să-i dea replică şi, în general, se poartă ca unul care deţine adevărurile supreme, într-o lume de neterminaţi şi de culpabili. Vedeţi, dar, că eu nu scriu despre o persoană cu un necaz de ordin nutriţional sau glandular, ci de un rinocer bogat, care cultivă convingerea că banii îi asigură un statut de exceptat. Că banii îi dau dreptul să se uite cu dispreţ la cei care n-au fost în stare să facă tot ce a făcut el şi să ajungă graşi şi avuţi. În sinea lui, supraponderalul obraznic dispreţuieşte toate instituţiile statului, iar uneori se scapă şi o spune.
Şi e normal să se poarte cu atâta neruşinare şi trufie, pentru că, în loc ca ziarele şi televiziunile să-l blameze pentru vizaviul lui tot timpul golănesc cu adversarii, federaţia şi arbitrii, îl tratează cu un soi de clemenţă dublată de admiraţie. Chiar şi eu evit să-i scriu numele, ca să nu mă dea în judecată. Cu banii lui, poate să cumpere nu numai o echipă şi o Justiţie, ci şi un Guvern. Şi când te gândeşti că oricât ar fi de mare balonul tot cu un bold se desumflă!
Obezitatea e, indiferent de cauze, un mare necaz, iar jurnalistul care face din ea subiect şi motiv de reproş public trebuie temperat. E un imperativ profesional, să nu te iei de problemele medicale ale omului. Nu însă şi atunci când un malac, adică un ins cu un control aproximativ asupra propriei condiţii, li se adresează cu superioritate slabilor.
Sunt lucruri despre care o persoană de un qintal şi jumătate nu-i bine, nu-i niciodată oportun să se pronunţe în public, deoarece publicul i-o întoarce: Tu ne dai lecţii, mă, grasule, de cumpătare, de normalitate şi de cinste?!!
Când însă o matahală cu mari probleme penale iese tot timpul în faţă şi acuză pe toată lumea, nu contează pe ce subiecte, chestiunea se complică. El săvârşeşte un abuz, un tip de discriminare inversă. Profită de faptul că noi echilibraţii, avem reţineri, din pricina situaţiei lui clinice de dereglat, şi ne jigneşte în continuitatea existenţei noastre. Ne vorbeşte de ca şi cum am fi din plecare nişte vinovaţi şi nişte nimeni fiindcă nu suntem umflaţi ca el.
În sportul românesc, e pe val un astfel de mamut insolent, căruia banii pe care-i mânuieşte, cei mai mulţi cu urmărire penală, îi dau sentimentul că trebuie să fie procurorul şef al campionatului. Acuză, înfierează, ameninţă, înjură, împrăştie ca sconcsul mirosuri fetide, e prezent în emisiuni unde se discută despre etica vieţii de competiţie, îşi bate joc de toţi cei care îndrăznesc să-i dea replică şi, în general, se poartă ca unul care deţine adevărurile supreme, într-o lume de neterminaţi şi de culpabili. Vedeţi, dar, că eu nu scriu despre o persoană cu un necaz de ordin nutriţional sau glandular, ci de un rinocer bogat, care cultivă convingerea că banii îi asigură un statut de exceptat. Că banii îi dau dreptul să se uite cu dispreţ la cei care n-au fost în stare să facă tot ce a făcut el şi să ajungă graşi şi avuţi. În sinea lui, supraponderalul obraznic dispreţuieşte toate instituţiile statului, iar uneori se scapă şi o spune.
Şi e normal să se poarte cu atâta neruşinare şi trufie, pentru că, în loc ca ziarele şi televiziunile să-l blameze pentru vizaviul lui tot timpul golănesc cu adversarii, federaţia şi arbitrii, îl tratează cu un soi de clemenţă dublată de admiraţie. Chiar şi eu evit să-i scriu numele, ca să nu mă dea în judecată. Cu banii lui, poate să cumpere nu numai o echipă şi o Justiţie, ci şi un Guvern. Şi când te gândeşti că oricât ar fi de mare balonul tot cu un bold se desumflă!
