Riscanta opțiune a domnului președinte

La multe ziceri fără dreaptă măsură sau numai pripite puteam să așteptăm din partea președintelui Klaus Iohannis, dar asta le-a pus capac la toate! În cuvântarea pe care a ținut-o, astăzi, în fața Consiliului Național al PNL, cel care ar trebui să acționeze și să se pronunțe numai și numai de pe pozițiile unei reale neutralități politice și să reprezinte un factor determinant al unui climat de echilibru, de unitate și de bună înțelegere între toți românii dinlăuntrul și dinafara granițelor țării, s-a erijat în apărător necondiționat al celui care a venit acasă, din Suedia,având înscris pe tăblițele de înmatriculare un mesaj de o incalificabilă vulgaritate. Că acest mesaj viza numai PSD-ul asta este o chestiune secundară, esențialul este și rămâne că respectivul a ales să își exprime opțiunea politică folosind un limbaj suburban, violent și până la urmă grobian. Fapt care a declanșat un puternic val de comentarii și de pe urma căruia numitul Răzvan Ștefănescu s-a ales cu permisul suspendat. Nu îmi face, mărturisesc, nici-o plăcere să îi mai acord atenție unui asemenea personaj, cu atât mai mult cu cât, după câte am aflat, se pare că autoritățile s-au dovedit mai îngăduitoare, clasând dosarul și dându-i înapoi permisul pentru a se întoarce la locul său de muncă din Suedia.Și, cu asta, subiectul ar putea fi considerat închis.

 Nu putem însă considera închisă  și discuția despre maniera în care a ales să se poziționeze domnul președinte al tuturor românilor, Klaus Iohannis, față  de acest reprobabil incident! Pentru că, în susmenționata cuvântare, domnia sa i-a consacrat două paragrafe anume în care, pe de o parte a elogiat comportarea lui Răzvan Ștefănescu- pe care l-a nominalizat printre „persoanele care îndrăznesc, atenție, să își exprime public opinia anti-PSD”-, iar, pe de altă parte, a înfierat cu multă mânie, măsurile luate de către polițiștii de la circulație văzând în asta o reîntoarcere la vremile comunismului. Ba chiar, mai rău, un atentat („o dare cu piciorul” zice domnul președinte!) „la bunăstarea românilor, la imaginea țării, la însăși coeziunea între români”.

 Las la o parte,deocamdată, observația că nu tocmai domnul Klaus Iohannis, ar fi chiar cel mai îndreptățit să se inflameze atunci când vine vorba despre „darea cu piciorul în coeziunea între români” și trec direct la subiect. În primul rând, vreau să spun fără echivoc și fără precauții de circumstanță că domnul președinte lansează și întreține un neadevăr flagrant. În fapt, nu pentru că „și-a exprimat public opinia anti-PSD’’a fost sancționat de către oamenii legii și este sever criticat de către o importantă parte a opiniei noastre publice numitul Răzvan Ștefănescu!  Ceea ce, pe bună dreptate i se reproșează, lui și altora care ar mai fi dispuși să procedeze ca el, este numai și numai vulgaritatea sfruntată a limbajului. Un limbaj care nu are absolut nimic în comun cu o confruntare deschisă și cinstită de idei sau, de ce nu?, cu o polemică în sensul recunoscut al termenului.

 În al doilea rând, domnul președinte Klaus Iohannis, ignoră  împrejurarea că o asemenea manieră agresivă, dacă nu chiar pur și simplu primitivă de exprimare a fost amendată de către personalități reprezentative ale vieții noastre scriitoricești și universitare. Într-un articol precedent, în care discutam, punctual, acest caz și pe care colegii de la „jurnalul.ro” au avut amabilitatea să îl găzduiască în acest spațiu, am citat întrebarea foarte tranșantă pe care distinsa doamnă profesor universitar Mihaela Miroiu a adresat-o celor care se prevalează de dreptul la liberă exprimare pentru a promova ura patologică și vulgaritatea agresivă. Întrebare care sună exact așa: „Nu credeți că ați împins lucrurile prea departe?”

Din fericire, poziția categorică a doamnei profesor nu este nici singulară și nici fără ecou. Dovadă că, tot în acest context fierbinte, s-a pronunțat și scriitorul Mircea Cărtărăscu: „Dacă  veniți cu m...e PSD, pe mine să nu contați!”  De menționat fiind și analiza incitantă a mentalităților pe care asemenea exprimări și, mai rău, comportamente, le exprimă și pe care autorul „Levant-ului” le consideră a fi „vechi moduri de gândire tribală”.   Formulare pe cât de plastică pe atât de expresivă, căreia i se poate adăuga și observația Alinei Mungiu Pippidi, care ne atrage atenția, cu  toată îndreptățirea, că „această mahala nu reprezintă Diaspora”.

 Desigur, chestiunea este mult mai complicată și mai gravă, vulgaritatea și violența- de limbaj sau de comportament- fiind un subiect îndelung discutat în zilele noastre, bibliografia literaturii de specialitate fiind extrem de vastă și de valoroasă. Dar, dată fiind actualitatea acestui subiect, îmi permit să fac trimitere la o lucrare de un deosebit interes și anume „Patologiile democrației” scrisă de Cynthia  Fleury, din care aș reține două observații asupra cărora putem zăbovi cu mult folos. Prima este aceea că „în democrațiile adulte (democrații avansate sau democrații stabile am spune noi n.n.) frustrarea este una dintre patologiile majore, ea putând fi detectată fie ca o atitudine regresivă fie ca una agresivă”. Premisă pe care se construiește o solidă analiză care are printre concluziile sale de etapă și următoarea idee: „Acest drept la ferocitate(la violență, la agresivitate n.n.) reprezintă o nouă manifestare a democrațiilor contemporane. Odinioară, atunci când barbaria se manifesta, ea se îndrepta împotriva nedreptății, a injustiției. Astăzi,dificultatea provine din faptul că violența a făcut alianță cu un logos și s-a constituit într-o legitimitate. Există un drept la ferocitate, așa după cum există un drept la egalitate”.(Cf. Cynthia Fleury „Les pathologies de la democratie” Ed. Fayard, 2005)

În aceeași ordine de abordare se înscriu și substanțialele analize cuprinse în volumul ,,Violența. Aspecte psihosociale’’, coordonat de Gilles Ferreol și de regretatul universitar ieșean Adrian Neculau, apărut la Editura Polirom, în urmă cu 15 ani. Și de data aceasta nu voi face o prezentare detaliată a analizelor incluse, reținând, însă, această extrem de sugestivă caracterizare formulată de către Claude Riviere, profesor emerit la Universitatea Paris V-Sorbona: „Principiul fondator al pactului social este excluderea sau stăpânirea legitimă a violenței”.

 Rețineți, vă invit, această sintagmă-cheie „pact social” și atunci, cu siguranță, îmi veți da dreptate atunci când atrag cu toată seriozitatea atenția că, prin atitudinea sa partizană pe care a demonstrat-o și astăzi, atunci când s-a referit la comportamentul vulgar și agresiv al conaționalului nostru acum lucrător în Suedia, președintele Klaus Iohannis a încălcat în mod inadmisibil pactul social care stă la temelia statului nostru național, unitar, suveran și independent. În fapt, domnia sa s-a solidarizat, în mod declarat, cu aceea minoritate agresivă, intolerantă și destabilizatoare României care și-a propus să se folosească  de mitingul din 10 august pentru a incita la ură, violență și a destabiliza societatea românească.

Concluzia este una singură și irevocabilă: prin declarațiile sale de astăzi, președintele Klaus Iohannis și-a asumat o poziție foarte riscantă pentru stabilitatea și bunul mers al societății românești. Inclusiv sau mai ales riscurile care decurg de aici.

Adevăr de care ar trebui să fie pe deplin conștient și PNL, partid care de azi înainte și l-a revendicat pe domnul Klaus Iohannis far călăuzitor.