Riscuri suverane în UE

Necazurile economice ale Greciei reţin atenţia în ultimele luni. Cu o datorie publică de peste 110% din PIB şi un deficit bugetar neajustat pentru 2010 estimat la peste 12,5% din PIB, Grecia are mari dificultăţi în a-şi onora scadenţele.

Ea nu este singura din zona euro care produce îngrijorare; franjul sudic al Zonei are probleme, şi nu de dată recentă, ce îşi au originea în indisciplina fiscală şi productivitate joasă. Pe fondul crizei fiscale ce se prefigurează în Europa, în SUA preocuparea se mută de la criza financiară la posibilităţile pe care guvernele/ţările le au de a-şi onora obligaţiile asumate.

În ultimele zile, voci ascultate în lumea economiştilor au arătat din nou cu degetul la economiile emergente din Europa Centrală şi de Răsărit. Carmen Reinhart şi Kenneth Rogoff (fost economist-şef la FMI) au menţionat că în această regiune sunt ţări ale căror datorii externe (publice şi private) depăşesc 100% din PIB. Şi Nouriel Roubini a făcut remarce similare. Drept este că asistenţa acordată de FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială unor ţări din UE şi altor ţări din Europa denotă criza de lichiditate (şi nu numai) prin care aceste ţări, cu diferenţe notabile între ele, au trecut.

Ungaria, de pildă, a fost la finele lui 2008 în situaţia de a nu putea emite obligaţiuni de stat şi a făcut recurs la FMI. România a adoptat mai degrabă o politică preventivă având în vedere datoriile pe termen scurt masive ale sectorului privat. Cel mai grav afectate au fost ţările baltice, unde stoparea bruscă a creditării externe a indus o prăbuşire a activităţii economice şi căderi masive de venituri fiscale. Lucrurile s-au aşezat între timp, dar prin măsuri foarte dure de ajustare adoptate de guverne; Ungaria (care a îndrăznit să renunţe le restul pachetului de asistenţă externă), Letonia şi Lituania au tăiat salarii şi pensii ale bugetarilor.

De notat este că, cu excepţia Ungariei, unde datoria publică este peste 70% din PIB, în ţările intrate începând cu 2004 în UE (nu mă refer la Cipru şi Malta), datoriile publice sunt mici faţă de media din UE. Şi totuşi, îngrijorarea există faţă de capacitatea lor de a onora aceste datorii în condiţiile în care deficitele bugetare au crescut mult în 2009 şi dobânzile se anticipează că vor creşte pe pieţele de credit internaţionale.

Care ar fi reperele pe baza cărora să judecăm perspectiva finanţelor publice din aceste ţări? Trebuie să avem în vedere, între altele: nivelul de dezvoltare economică (venit/loc); economisirea internă totală ca pondere în PIB; formarea brută a capitalului şi amortizarea ca ponderi în PIB; nivelul evaziunii fiscale; aranjamentul monetar de care depinde efectul bilanţier (în cazul unei deprecieri a cursului) şi posibilitatea de a folosi politica monetară ca instrument de ajustare a dezechilibrelor, capacitatea de absorbţie a fondurilor UE, etc.

Daniel Gros, de la institutul CEPS din Bruxelles, observa că Grecia şi Portugalia se află într-o situaţie foarte rea, în condiţiile în care economisirea internă brută este în jur de 7% şi respectiv 10% din PIB (media în zona euro fiind de cca 20%). Mai mult, în Grecia, economisirea naţională netă (fără ceea ce se alocă pentru amortizarea capitalului) a fost negativă în ultimul deceniu. Adică investiţiile nete au fost finanţate exclusiv prin import de capital. Gros remarca că ţările nou intrate în UE sunt într-o situaţie incomparabil mai bună din acest punct de vedere.

Problema datoriilor externe publice şi private va domina agendele de politică economică în ţările europene în anii ce vin.