x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Roaită trage sirena vânzării Rapidului

Roaită trage sirena vânzării Rapidului

de Dan Dumitrescu    |    06 Mar 2008   •   00:00

Sirena lui Roaită e glasul / Tâş­nit din durere şi ură. Roai­tă, adică Vasile. Adică acel Vasile Roaită despre care se spune că a tras semnalul grevei de la atelierele CFR Griviţa, adică acel Vasile Roaită care ne-a terorizat (mă refer la cei de vârsta mea) prin lecturile obligatorii ale şcolii primare.

Sirena lui Roaită e glasul / Tâş­nit din durere şi ură. Roai­tă, adică Vasile. Adică acel Vasile Roaită despre care se spune că a tras semnalul grevei de la atelierele CFR Griviţa, adică acel Vasile Roaită care ne-a terorizat (mă refer la cei de vârsta mea) prin lecturile obligatorii ale şcolii primare. Când ne-am mai săltat în cunoaştere am aflat că Roaită n-ar fi avut nici mamă şi nici tată. Altfel spus, Roaită n-a existat. Roaită nu a fost decât o invenţie a propagandei comuniste, nu a fost decât modelul diabolic creat pentru a ne dresa existenţa.

Urâte mai sunt acele amintiri. Dar parcă şi mai urât ne este pre­zentul în care Vasile Roaită este reinventat de propagandiştii aface­rilor de tarabă. Cu noul Vasile Roaită ne-au făcut cu­noş­tinţă zia­riş­tii purtaţi pe aripile vâ­n­tu­lui. Reali­za­torii Realităţii, ai unei rea­lităţi uneori fictive, l-au rebotezat pe Roaită în Bogdan Pătraşcu. În mar­torul Bogdan Pătraşcu pe care

l-au spâzurat de sirena vânzării Ra­pi­du­lui către Fathi Taher. De ce a fost ales tocmai Fathi Taher? Simplu. Pentru că Fathi Taher patronează Griro (fostă Griviţa Roşie) prin nişte firme în care este asociat cu dinamovistul Nicolae Badea. Altfel zis, este indusă lucrătura scandaloasă a patronării Rapidului de către Dinamo.

Realitatea TV, post patronat de Ovi­diu Vântu, afacerist aflat şi el la un moment dat pe lista potenţialilor cum­părători ai Rapidului (?!), a reluat ob­sesiv “ştirea care a zguduit Giu­leş­tiul” şi a tăvălit-o prin sosul altor dez­ba­teri mai degrabă ha­zoa­se decât con­vingătoare. Luni seara, Ioan Vio­rel şi Tudor Octavian au făcut risipă de autoritate pentru a da credibilitate zvonului. Ioan Vio­rel, truditor conştiincios. Tudor Oc­ta­vian, întotdeauna cu părerea la purtător, om care traver­sea­ză lejer, cu umor şi fără apăsare, orice subiect; De la strigătul de împe­re­chere a caprelor până la fisiunile nucleare de la Kremlin. Dialogul celor doi ne-a îmbălsămat cu o singură certitudine: incertitudinea. Ceea ce era de demonstrat.

Un ochi pe faţă, unul pe dos. Tricotaj al abilităţii ma­nua­le. Gigi Becali spune că ar fi auzit un ceva despre altceva. Gândeşte el, probabil, că destabilizarea Rapidului ar prinde bine Ste­lei. Marian Iancu se dă iar cum­pă­ră­tor de bună credinţă pentru a-i re­câş­ti­ga pe suporterii din Giuleşti, dar amâ­nă din nou fapta concretă. Co­pos dă şi el cu negaţia-n gard:

“Infirm hotărât că nu există...”. Două ne­ga­ţii, o afirmaţie. Emoţia bate afacerea. O afacere despre care cred că nu se conjugă nicicum la trecut, dar care poa­te avea oricând un viitor, dacă sunt îndeplinite două condiţii: Copos să vrea să vândă şi altcineva să vrea să cumpere.

×
Subiecte în articol: editorial roaită roait