Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ne este tot mai evident că maghiarii au un rol civilizator în viaţa Europei. Nu toţi. Dar unii dintre ei, în orice caz. Memoria noastră nu e destul de bună ca să reţină acele exemple istorice de maghiari hotărâţi să schimbe condiţia umană. Să o simplifice şi s-o ferească de suferinţă. Prin uciderea lor, desigur. Nu vom insista asupra momentelor Horia, Cloşca şi Crişan, atât de cunoscute, pentru capacitatea unor maghiari de caracter, în vocaţia lor de a îndrepta oasele oamenilor. În această direcţie au acţionat cei care i-au întins şi zdrobit pe roată pe Horia şi Cloşca. Nu trebuie uitate nici fazele corecţiei pe care i-au servit-o educatorii maghiari lui Tănase Todoran, din ţinuturile Bistriţei. Sunt adevărate momente de lumină-n ochi prin întunericul Evului Mediu.
În acelaşi scop, al educării popoarelor vecine, au intrat hovezii unguri în Ardeal, în anii '40, la Sucutard, la Ţaga, la Mureşenii de Câmpie, la Moisei, la Ip, la Treznea. Peste tot, ei au împăcat viaţa şi moartea, metafizica şi glonţul, ochii victimelor şi pământul. O dată cu spintecarea românilor şi evreilor din aceste zone, o dată cu împuşcarea lor, acei merituoşi maghiari, conduşi de câte-un necruţător, inflexibil Wass Albert, au introdus cu mult curaj, cu multă inspiraţie, cu multă milă omenească un înalt nivel de civilizaţie în câteva din localităţile pe care le-au însângerat. Poate că nici nu era treaba lor să se implice în aceste ample acţiuni civilizatoare, dar ei nu s-au lăsat, în numele datoriei faţă de viitor.
Nu vor fi uitate prea uşor generoasele gropi cu var nestins, în care maghiarii care veniseră să ocupe Ardealul aruncau civili români şi evrei. Am mai descris acest miracol: lacrimile celor din gropile cu var nestins cădeau în şiraguri şi stingeau, cât de cât, varul de care erau înconjuraţi. Stingerea varului îi durea. Dar numai până când oamenii din gropi mureau. Cui i s-a mai dat o asemenea şansă? Epoca modernă ne-a adus aminte, prin comparaţie, de înaltul grad de generozitate al criminalilor unguri, care ofereau acel var cu toată omenia, spre deosebire de vremurile moderne în care, pentru fiecare om de condiţie modestă, e o gravă problemă să-şi facă rost de var şi de alte materiale de construcţie.
Ocazii educative ne-au creat multe aceşti oameni din legenda europenismului străvechi. Am auzit tot felul de ştiri privitoare la acţiuni recente ale unor gărzi maghiare, pe care însă am aflat că autorităţile budapestane le-au interzis. Spiritul de înalt umanism de la Ip şi Treznea n-a murit. Am văzut cu ochii noştri filme ca "Trianon", adevărate apologii ale crimei şi hungarismului revanşard.
De curând, un tren cu susţinători maghiari ai echipei de fotbal Ujpest Budapesta ne-a reamintit spiritul provocator, răzbunător, revizionist al altor vremuri, vremuri pe care le-am simţit năvălind în ceasurile noastre, o dată cu obida şi revolta pe care le trăiam, contemplând, fără nici o reacţie a autorităţilor, batjocura suporterilor maghiari la adresa Transilvaniei şi a României, poreclele pe care ei şi le puneau lor înşişi, crezând că ni le pun nouă, strigând "ţiganii!", politica individuală şi de grup a pumnului ridicat şi a ameninţării bestiale. E greu, desigur, ca o mie de înfierbântaţi să schimbe soarta istoriei.
Dar e semnificativ că, de-a lungul întregului traseu prin România, în toate gările importante, aceşti derbedei, care cereau picioare în fund, i-au provocat pe românii pe care i-au întâlnit, i-au scuipat, au aruncat cutii de metal, peturi şi sticle de bere, şi alte obiecte dure în cetăţeni, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca, prin metode de multă vreme cunoscute, noi să reacţionăm şi mass-media europene să facă loc numai reacţiilor noastre, lăsând la o parte provocările ordinare ale urmaşilor groparilor de români din satele ardelene. Statul de drept? Europa? De la ei încolo! Ăştia se complac în condiţia de barbari insalubri.
Cică numai nişte ţigănci, care vindeau flori, i-au uşuit pe aceşti chezaşi ai varului nestins şi i-au făcut să-şi arate, fără putinţă de tăgadă, laşitatea. Ei îşi permiteau orice, nesăbuinţe şi vulgaritate, bazându-se pe protecţia autorităţilor României, pe care tocmai o înjurau, o spurcau. Când ţigăncile s-au ridicat la ei, nu ştiau pe unde să fugă. Totuşi, această operă civilizatoare, pe care şi-au tot revendicat-o în istorie vecini de-ai noştri, care-au venit călări în Europa, ca să ne înveţe pe noi, europeni vechi, cum să trăim în Europa, ar trebui aplicată şi asupra acestor maghiari înşişi.
N-ar fi, oare, timpul ca huliganii cu creierele bărbierite şi cu sistemul circulatoriu îmbibat de alcool să ţină oglinda în dreptul chipurilor lor când strigă "ţiganii"? Cucul are acest obicei, de a-şi cânta numele, dar nu e agresiv şi nu e jegos. Şi nu are pretenţia că e dirigintele zoologiei. Aceşti maghiari, atâţia câţi au fost în excursie la Bucureşti, ca şi cei, atâţia câţi sunt, de pe-acasă, din Ungaria, sau de pe-aci din România, au făcut o demonstraţie scârboasă de junglă bolnavă şi de sfidare a oricărei legi europene de convieţuire. Ungaria e o ţară frumoasă. Ungurii, în genere, îşi văd de necazurile lor, cum îşi văd şi românii. Ăştia din tren şi ăi ca ei însă nu merită să trăiască nici în România, nici în Ungaria, ci în jungla de dincolo de hotarele civilizaţiei. Misiunea lor civilizatoare s-a ilustrat cu strălucire.
