Rolul întâmplării în politică

Poţi să ajungi, printr-o întâmplare, om de afaceri sau vedetă de televiziune, dar nu şi un mare om politic. Ca şi în cazul legendei despre cei 15.000 de specialişti ai Convenţiei Democratice din 1996, mulţi dintre nemulţumiţii de elită de azi consumă convingerea că România poate avea un corp de parlamentari mult mai bun, mai cinstit şi mai motivat în obligaţiile unei administraţii eficiente, dar că ascensiunea celor buni e blocată de răii actuali.

Nu e prima oară când ne amăgim cu ideea unei Românii de rezervă, mai deşteaptă decât aceea de la putere. În fapt, în ciuda unui potenţial uman stimabil, în politica mare au răzbit numai cei care şi-au propus asta, mizând totul pe cartea politicii.

Întâmplător sau contra voinţei lor au urcat doar în primele alcătuiri parlamentare câţiva, nu însă oameni de calitate; n-am însă argumente să susţin că Parlamentul a selectat valori, dar tot ce a impus în viaţa publică a impus din masa celor care chiar au vrut să devină parlamentari sau i-a vrut un partid.

Or fi fiind în ţară mii de inşi sau poate zeci de mii care ar lucra mai bine în administraţia de la toate nivelurile, dar şi aici funcţionează criteriul vrerii, cumulat cu al şansei.

Conjuraţii, clanuri, găşti şi grupuri de interese oneroase aflăm în toate localităţile. Ce nu găsim sunt asocieri de buni cetăţeni care să-şi propună anihilarea conjuraţiilor, clanurilor şi a grupurilor de interese subterane locale. Societatea ar putea nominaliza alţi cinci sute de cetăţeni mai vrednici decât actualii parlamentari, mai oneşti şi mai voitori de bine pentru ţară, dar e discutabil dacă aceştia şi-ar schimba condiţia de universitari, medici, jurişti, economişti ori renumiţi oameni de afaceri cu rostul de luptător de partid în Parlament.

Aceşti emeriţi, pe care foarte mulţi dintre noi i-am vedea la putere în locul pătaţilor de azi, nu numai că nu sunt deloc doritori de a candida pentru Parlament, dar chiar dispreţuiesc ocupaţia. Buni sau abjecţi, deputaţi şi senatori, şefi de partide şi împuterniciţi publici ai partidelor, activişti politici cunoscuţi şi derbedei de care mass-media nu se poate distanţa, toţi sunt ceea ce sunt, fiindcă au optat pentru cariera de politician. Că îşi rostuiesc mai bine afacerile ca politicieni e adevărat. Însă şi ecuaţia "om politic-om de afaceri" e tot o chestiune de orientare, nu de întâmplare. Vom continua să sperăm la o nouă clasă de politicieni, ridicată din rândurile celor 15.000 de specialişti din umbră, din rezerva de elită a patriei, până ce vom face un inventar adevărat al onorabililor, care ar şi dori să intre în munca politică. Până atunci, pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare vom regăsi tot nume vicioase şi cu un trecut sancţionabil. Şi nu din întâmplare.