x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Rolul maselor largi în cultură

Rolul maselor largi în cultură

de Tudor Octavian    |    14 Dec 2011   •   21:00

Pictorul Sabin Balasa a semnat in tinerete cateva pelicule cu desene animate, carora ar fi fost mai potrivit sa li se spuna tablouri animate. Nu inventase el procedura, dar era cel dintai care o exercita pe o pictura, si nu pe un desen. Practic, aparatul de filmat inregistra, cadru cu cadru, lucrul artistului la sevalet. Mai bine zis, nasterea tabloului, tuse cu tuse, astfel ca publicul urmarea dezvoltarea din nimic, de pe panza alba, a alegoriei. Sabin Balasa comprima un film in timp real de mai multe ore intr-un numar finit de cadre pe durata a cateva minute. Creatiile sale de cineast au obtinut premii, in tara si la festivaluri inter­nationale. Deoarece nu a capatat viza pentru Italia, premiul in bani de la Roma, la un prestigios festival-concurs, a fost ridicat in 1974 de directorul din acei ani de la Animafilm. Care l-a si cheltuit tot la Roma. Scandalul care a urmat l-a adus pe escroc in fata "colectivului de oameni ai muncii" intr-o sedinta de partid "largita". Profitand de conjunctura, unul dintre angajati a prins curaj si l-a demascat: directorul n-avea decat patru clase elementare. Starnite, masele largi au tabarat pe ins, scotand la iveala si alte mari nepotriviri cu postul ale impostorului. Cand i s-a dat si lui cuvantul, ca dreptul la ultima dorinta a condamnatului la esafod, omul partidului a rostit o scuza, care a circulat mai apoi ani buni in lumea filmului. Cand dracu’ sa fi facut scoala, a zis el, daca am fost numit tot timpul director? De asta imi ardea mie, de scris si de citit?

Oricat de grea ar fi o situatie, ai inca de ales intre un rau si un mai putin rau. Daca, de exemplu, vine un tanc peste tine, ai de ales: sa te calce incepand cu capul ori, mai putin rau, incepand cu picioarele.

Un prieten imi reaminteste o fabula de Kralov, din liceu, care abia astazi isi dezvolta tot intelesul, prin relatie cu puzderia de competitii artistice de tot felul deturnate de la adevar. La un concurs muzical, privighetoarea a iesit pe locul doi, locul intai fiind castigat de o cioara. Lucru firesc, in conditiile in care juriul a fost prezidat de un porc.

Omul care are tot timpul ceva bun de facut nu trebuie sa caute motive. Il cauta motivele pe el.
La manele, nu muzica trebuie sanctionata, ci cuvintele. Oricum, versuri nu se pot chema. Un cercetator ar contura cu ele vizaviul tensionat si dusmanos cu lumea al intregii etnii. O relatie de revansa, un erotism primar, de chef si de taverna, o filozofie a banului care nu intereseaza nici mai binele familiei, nici viata sociala, nici civilizatia normelor. Oricat ar cauta sa repare organizatiile pentru emanciparea tiganilor cate ceva din pozitia romanului fata de etnie, manelele raman o provocare directa. In continutul lor, nu e nimic de reparat, ci de respins. Muzica e muzica, ea n-are nici o vina, iar daca e sa-i gasim una, vina ar fi ca nimeni nu-i atent la cuvinte, la infectia ce-o raspandesc mintile celor care le rimeaza.

×