x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Roman de cartier

0
Autor: Tudor Octavian 22 Iul 2008 - 00:00

Cînd afară sînt treizeci şi opt de grade, în apartamentul de la etajul zece, ocupat de familia Stanciu, sînt şaizeci. Cînd afară sînt patruzeci de grade, la sol sînt şaptezeci. Dar nu numai la sol, ci şi pe acoperişurile blocurilor cu zece etaje

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd afară sînt treizeci şi opt de grade, în apartamentul de la etajul zece, ocupat de familia Stanciu, sînt şaizeci. Cînd afară sînt patruzeci de grade, la sol sînt şaptezeci. Dar nu numai la sol, ci şi pe acoperişurile blocurilor cu zece etaje. Aşa că noaptea, ai lui Stanciu, adică soţia, fiul, soţia lui şi copiii dorm goi, se răsucesc tot timpul în aşternut, se trezesc tot o apă ca să bea apă, iar dimineaţa sînt năuci. Din toată sărăcia, familia Stanciu ar trebui să-şi pună aer condiţionat, numai că unele sărăcii sînt atît de mari, că "aerul comprimat", cum i se spune în cartier, e un lux şi trebuie să se mulţumească numai cu cel clocotit.

Deşi mai năuc decît ceilalţi, fiindcă e bătrîn, domnul Stanciu are încă destulă minte ca în fiecare dimineaţă, uneori, cînd se anunţă zile toride, chiar de la orele şapte, să ocupe un loc pe aleea principală din parc şi să se ridice de pe bancă ultimul, seara tîrziu.

Domnul Stanciu posedă ceea ce s-ar putea numi un talent special. În tramvai, la cozi, peste tot unde e înghesuială ocheşte locurile cele mai bune. Doar cu apartamentul n-a nimerit-o. Dar şi în apartament patul său e totuşi în locul cel mai bun, lîngă uşă. Cu uşa deschisă, în patul unde doarme domnul Stanciu, mai bine zis în jumătatea sa de pat, nu sînt ca la nevastă-sa, cincizeci şi cinci de grade, ci numai cincizeci şi trei. Din cauza curentului, bineînţeles. Adevărul e că, pe lîngă umbră, aleea principală oferă şi ea un pic de curent. De la trecători. Lumea se mişcă, dă din mîini, vorbeşte şi vîntură cît de cît aerul.

Cel mai bun loc pe bancă, bătrînii o ştiu şi-l invidiază pentru asta, e acela al domnului Stanciu. Domnul Stanciu prin urmare mai are un talent, unul temporal. Oricît de devreme s-ar trezi colegii de bancă, el se trezeşte înaintea lor.

Ce fac bătrînii toată ziua pe bancă nu e cazul să ne întrebăm. Mai ales cînd au un subiect de discuţii atît de generos, ca starea vremii. Dacă afară sînt treizeci şi şapte de grade, bătrînii discută despre faptul că afară sînt treizeci şi şapte de grade. Cînd sînt numai treizeci şi şase, bătrînii cad de cord că parcă s-a mai răcorit. Mulţi dintre tinerii care traversează parcul se întreabă ce fac toată ziua bătrînii de pe bănci, ca şi cum dacă nu faci nimic, dar te întrebi ce fac alţii, devii automat filozof.

Noaptea, cînd ai lui încep marea răsuceală în cearşafuri, gemînd şi înjurînd Guvernul, domnul Stanciu stă ore întregi la fereastră şi se bucură de răcoarea nopţii.

Se bucură doar partea de sus din domnul Stanciu, fiindcă partea de jos, conform unui principiu al fizicii, de care domnul Stanciu n-are cunoştinţă, ar fi să se bucure de fierbinţeala coclită a pereţilor de beton.

Medicii legişti, care au sosit în zece minute după ce domnul Stanciu a fost găsit gol puşcă şi făcut zob pe aleea asfaltată din faţa blocului, n-au ştiut să spună dacă bătrînul s-a sinucis din cauza căldurii infernale din apartament sau din cauza diferenţei de temperatură dintre partea de jos şi cea de sus a corpului. În orice caz, dacă nu e exagerat să vorbim de fericire într-un astfel de caz, totuşi partea de sus a domnului Stanciu a murit un pic mai fericită decît cea de jos. Şi cînd e să mori de căldură, cîteva grade în plus sau în minus, dracu’ s-o ia de viaţă, contează.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   domnul,   stanciu,   sînt

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de