Romane perfecte

Nu ştiu dacă aţi observat, dar absolut toate romanele traduse la noi sunt geniale.
Toate au apărut în cel puţin 18 limbi şi-n 30 de milioane de exemplare, toate au primit cele mai prestigioase premii literare, iar despre toate au scris la superlativ cele mai influente ziare şi reviste de pe câteva continente. Cum se ştie, adjectivul genial nu permite grade de comparaţie. Un roman - spun gramaticele limbii române - nu poate fi mai genial decât altul. Şi nu e drept, deoarece un roman tradus în 19 limbi e totuşi un pic mai genial decât unul tradus doar în 18. Iar "Codul lui Da Vinci" e precis cel mai genial. Genial de tot. Cititorului îi vine greu să se decidă între un roman finlandez şi unul spaniol, ambele la fel de geniale. Cititorul ar da banii pe un roman belgian genial, dar dacă săptămâna viitoare apare, la acelaşi preţ, altul şi mai genial? Având de ales între apariţii din ce în ce mai geniale, e logic ca amatorul de romane să nu cumpere nici unul, dar să aştepte încrezător apariţia celui mai genial roman din toate timpurile la cel mai mic preţ al pieţei. Eventual să plătească unul şi să primească două gratis, la pachet cu un detergent nou.

Excesul de genialitate îl sperie pe cititorul de romane. Omul îşi dă seama că s-ar putea să nu se ridice tot timpul la înălţimea artei autorilor de romane geniale. Chiar şi eu, care credeam că sunt imun la epidemia asta de genialitate, sunt derutat. Şi dacă cronicarii celor mai prestigioase reviste şi ziare americane au dreptate când afirmă că numărul de genii pe cap de locuitor a crescut de câteva zeci de ori, de când a început să scadă dramatic numărul de cititori pe cap de locuitor? Dacă în ziua în care pe piaţă nu vor mai apărea decât cărţi geniale va muri de bătrâneţe ultimul cititor?

Ieri m-am îndurat şi am cumpărat un roman. Nicicând n-am fost mai intrigat, mai excitat, mai dornic de lectură şi mai convins că fac o treabă bună luând în mână o carte. Pe banderola de prezentare se spune cu litere mari că e cel mai prost roman din toate timpurile. Editorul, la rându-i, declară că de când e el editor nu a primit spre publicare un text mai tâmpit. Criticii de la cele mai populare tabloide englezeşti garantează lipsa de talent a autorului, absenţa completă a bunului-simţ şi limbajul primitiv.

Declaraţiile unor cititori ai primelor ediţii conchid asupra stupizeniei subiectului. Într-un veac al romanelor perfecte - spune un cititor -, acesta n-are nici o calitate. E unic în absolutul incoerenţei sale. O calitate are totuşi: te îmbie să-l duci până la sfârşit şi să-l închizi cu convingerea că, oricât de mediocru te-ai considera şi oricât de lipsit de har artistic te-ai şti, undeva, în lume, există cel puţin un om mai prost ca tine. De aceea afirm şi semnez: Minunat roman! Într-o lume de genii, s-a născut şi un autor care nu te striveşte prin desăvârşirea talentului său. E atât de stimulator să ştii că în sus toate locurile sunt ocupate, dar că în jos, jos de tot, se vor găsi mereu locuri libere!