x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Români buni, români răi!"

0
Autor: Adrian Năstase 30 Apr 2008 - 00:00


Mai mult decît atît, toate "comitetele şi comiţiile" animate de idei mari şi generoase aşază din prima clipă etichete definitive deasupra fiecărui nume, ei ştiu cine e bun şi cine e rău, cine e curat şi cine e murdar.




Zilele de sărbătoare îmi permit să răsfoiesc cărţi pe care programul obişnuit le ţine departe de mine săptămîni şi luni la rînd. Aşa se face că am reuşit să citesc la sfîrşitul săptămînii trecute un articol cu titlul de mai sus, publicat în 1902 de Ovid Densusianu în "Revista Română, politică şi literară". Pare ceva prăfuit şi dintr-o altă lume? E doar o impresie, nimic mai actual decît ceea ce descrie el acolo. Acesta e şi motivul pentru care m-am decis să vă povestesc ceva petrecut acum mai bine de o sută de ani.

La sfîrşitul secolului al XIX-lea, după Unirea Principatelor şi Independenţă, lumea românească era tot mai cuprinsă de febra unităţii naţionale, evident cu privire la conaţionalii din Transilvania. În acest context, ia naştere "Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor". În zilele noastre am spune că e vorba despre un ONG. Pe vremea lui Caragiale făcea parte, probabil, din categoria "comitete şi comiţii". Deşi, prin definiţie, aveam de-a face cu o entitate cu vocaţie unificatoare, istoria instituţiei e, de fapt, una a vrajbei şi a intoleranţei. Liga iniţială promova, în realitate, unitatea culturală a "tuturor românilor" liberali. Nici o cauză naţională majoră nu reuşise să aducă la aceeaşi masă măcar ambele tabere politice principale ale epocii, adică şi pe conservatori. Unitatea era promovată sectar, românul de altă culoare politică nu era demn de ea.

Această situaţie, deja ridicolă, nu durează mult. Sătui de "dictatora" din interiorul Ligii, membrii unui grup se declarau disidenţi şi formează o a două ligă, cu acelaşi scop declarat. Altfel spus, unitatea naţională e deja promovată de două structuri care se încaieră vîrtos prin paginile publicaţiilor. Noua situaţie tragicomică rezistă pînă în 1896, cînd are loc reunificarea, în urma unei întîlniri de la Hotel Union (unde altundeva?). În anii următori, Liga reîntregită refuză să funcţioneze şi se face remarcată mai ales prin scandaluri.

Încă la 1902, povestind toate astea, Densusianu remarca apetitul nostru pentru extreme şi patima atunci cînd vine vorba despre idei care s-ar cere consumate în calm şi rînduială. "Suntem capabili de toleranţă şi intoleranţă duse la extrem."

La un secol distanţă, pentru mine povestea "Ligii" seamănă ca două picături de apă cu ceea ce se petrece în societatea civilă de azi. Adevărul, dezvoltarea, justiţia, reforma sînt cu toatele idei care nu pot aparţine prin definiţie decît unui grup politic, unei găşti anume. Ori de cîte ori se face apel la un efort general, la o mişcare amplă în plan naţional, iniţiatorii au mare grijă să excludă de la bun început oricare persoană care nu corespunde ideilor lor şi cu care nu obişnuiesc să bea săptămînal ceaiul sau cafeaua. Mai mult decît atît, toate "comitetele şi comiţiile" animate de idei mari şi generoase aşază din prima clipă etichete definitive deasupra fiecărui nume, ei ştiu cine e bun şi cine e rău, cine e curat şi cine e murdar. Întotdeauna, "lumea românească" rămasă după un asemenea maniheism exclusivist rămîne foarte mică, una de budoar. Aşa se explică de ce nici o iniţiativă majoră nu e posibilă, de ce nu apar rezultate din zona societăţii civile, de ce marile demonstraţii adună prin parcuri cel mult cîteva sute de persoane.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de