x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

România, bananiera hipermarketurilor

0
Autor: Ilie Serbanescu 25 Mar 2008 - 00:00

Furnizorii români de produse agroalimentare şi textile – singurii care pătrund în hipermarketurile zise “româ­neşti”, căci aceastea nu vând de fapt decât mărfuri străine – au ieşit în pu­blic cu practicile hipermarketurilor care îi supun unui tratament umilitor, în unele cazuri de alură sclavagistă.

Furnizorii români de produse agroalimentare şi textile – singurii care pătrund în hipermarketurile zise “româ­neşti”, căci aceastea nu vând de fapt decât mărfuri străine – au ieşit în pu­blic cu practicile hipermarketurilor care îi supun unui tratament umilitor, în unele cazuri de alură sclavagistă. În marea lor majoritate, practicile res­pective constituie un fel de dijmă, de tip feudal, care este impusă prin contract furnizorilor dacă aceştia vor să se bucure de privilegiul ca hipermarketul să le fie client: taxa de intrare în magazin; taxa de raft; taxa de vizi­bi­litate pe raft, taxa de deschidere pe­ntru noi magazine; taxa de catalog, taxa de promoţie. Dacă un furnizor – dintr-un motiv sau altul chiar in­de­pendent de voinţa acestuia – “ca­de” din catalog sau din raft, trebuie să o ia de la capăt cu toate taxele. Numai cea de intrare în magazin variază între 3.000 şi 15.000 de euro şi nu este valabilă decât pentru un hi­per­market şi nu pentru lanţul din ca­re acesta face parte. Cât priveşte ta­xa pentru prezenţa într-un nou ma­ga­zin, aceasta merge până la 20% din cifra de afaceri angajată de furnizor în hipermarket. Există şi clauze de exclusivitate, care impun furnizorilor să vândă la cel mai bun preţ doar unui singur lanţ de hipermarketuri, în stilul clasic de monopson, corespondentul la cumpărări al monopolului la vânzări. Şi – se plâng furnizorii – taxe­le au fost mărite cu 30% pentru 2008, faţă de 2007. Toa­te acestea dincolo de faptul că prin presiuni de monopson sunt ce­ru­te furnizorilor rabaturi de preţ care variază între 20% şi 40%, ceea ce îi arun­că pe mulţi dintre aceştia la marginea su­pravieţuirii economice. Furnizorii de produse agroalimentare sunt cei mai afectaţi, dar nici furnizorii de îmbră­că­minte nu scapă. Dincolo de aceleaşi presiuni pentru contractări la preţuri derizorii, acestora din urmă li se impun taxe pentru diversele cam­­panii de promovare organizate de hipermarketuri, taxe care re­pre­zin­tă cam 12% din cifra de afaceri a­n­ga­jată în tanzacţii de firmele furnizoa­re. Pe lângă această dijmuire ordina­ră, se apelează şi la impuneri de tip sclavagist. Pentru a se asigura pre­zen­­ţa produselor lor în raft (deşi a fost plătită taxa de raft), furnizorilor li se oferă “posibilitatea” de a trimite pe banii lor angajaţi proprii în hipermarket, care sunt la dispoziţia hipermarketului, inclusiv pentru cură­ţenie, deşi nu sunt plătiţi de acesta.

 

Prin toate astfel de practici, hipermarketurile realizează profituri fa­bloa­­se, lăudându-se, nevoie mare!, cu slo­ganul preţurilor mici pe care le ofe­ră consumatorilor. De fapt, acest apa­rent paradox – profituri uriaşe la “pre­ţuri mici” de desfacere – se ex­plică foarte simplu prin aruncarea de către hipermarketuri a notei de plată în câr­ca furnizorilor din ce în ce mai gâtuiţi. Iar românii – complet neinformaţi şi ameţiţi de reclame amă­gi­toa­re sau chiar mincinoase – împing în neştire la cărucioare, subminând soarta producătorilor conaţionali şi chiar soarta lor proprie de consumator, căci, faţă de preţurile de intrare în hipermarketuri, preţurile pe care le practică acestea la ieşire sunt fabuloase.

Emblema retailului modern pe care şi-o autoatribuie hipermarketurile este grav întinată în România. Acestea au deve­nit, aici, în România, o cetate feudală care încalcă şi cele mai elementare reguli de concurenţă şi transparenţă capitalistă.

 

Poate hipermarketurile nu sunt rele în general. Dar, în mod cert, în România, acestea au venit – toate fiind străine – şi se comportă ca într-o ţară bananieră, unde îşi permit lucruri pe care nici prin gând nu le trece să le practice prin ţările lor de origine. Atâta doar că România este o ţară bananieră care nu produce ba­nane. Şi atunci şi bananele sunt im­por­tate. Desigur, tot de hipermar­keturi. Şi, ca într-o ţară bana­nieră în care de fapt se află, hipermarket-urile îşi permit ceea ce îşi permit pentru că ştiu că, în bananiera Românie, nu le va spune nimeni ni­mic. Din punctul lor de vedere, liota de autorităţi române nici nu există, căci nu le atinge nici cu un capăt de aţă. Pe consumatorul român nu are nici cine să-l informeze, nici cine să-l apere. Pentru oficialităţile române, tot ceea ce este străin – şi hipermarketurile sunt toate străine – re­pre­zintă un bibelou de porţelan, de neatins sau deranjat cu ceva!

Citeşte mai multe despre:   editorial,   taxa

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de