x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

România ca o pradă (Trebuie să credem ceea ce nu putem crede)

0
Autor: Petre Roman 23 Dec 2008 - 00:00

Ceea ce Guvernul României are nevoie mai mult decât orice în anul ce vine este o capacitate independentă de a gândi şi lua decizii.

În ultimii 19 ani atacurile împotriva guvernării, fie pro-piaţă, fie anti-piaţă au avut cel mai adesea scopul de a supune guvernarea, de a o utiliza în interes propriu. Ele au reuşit să instaleze în România un sistem al privilegiilor, al câştigurilor nemuncite (unearned increment) cum le numea fondatorul doctrinei capitaliste John Stuart Mill. Răul zilelor noastre vine de la această tagmă a jefuitorilor care pozează fie în apărători “ai celor mulţi”, fie ai “libertăţii pieţei”. Ei nu sunt interesaţi însă nici de protecţie socială, nici de libertatea pieţei. Scopul lor este să se folosească de pârghiile guvernării pentru:

1) a impune adevărate monopoluri: ale asfalturilor şi şoselelor, ale medicamentelor, ale alimentelor din supermarket-uri, ale asigurărilor şi pensiilor private, dar obligatorii etc;

2) a controla resursele de bani publici şi de energie (gaze şi energie electrică);

3) a acapara cât mai mult posibil din banii contribuabililor în buzunarele proprii.

Acest sistem al jefuirii nu este şi nu poate fi economie de piaţă. Este o veritabilă ideologie a libertăţii de a prăda. Pieţele pot şi ele greşi, dar nespus de mult rău provoacă blocarea sau destrămarea pieţelor aflate la bunul plac al jefuitorilor. Credinţa fundamentalistă în piaţă a provocat marea criză financiară prezentă în lume. Descoperim acum cu indignare că în spatele aşa-zisei credinţe nu s-a aflat doar asumarea unor riscuri aberant de mari ci şi uriaşe fraude. Cu mult mai rău ne apare însă talibanismul jafului averii publice. România lăsată în voia jefuitorilor e România ca o pradă. Marele public este şi marele pierzător. Pierderile sunt enorme, căci jaful nu e doar hoţie ci şi ineficienţă. Acolo unde o activitate privată şi eficientă ar fi realizat spre exemplu 500 de km de şosele moderne la noi se realizează doar 250 şi aceia de calitate dubioasă. Să facem o comparaţie, cred necesară. În Spania reţeaua de metrou a Madridului s-a extins cu 56 de km şi 38 de staţii în numai 3 ani (1996-1999), cu un cost mai mic decât media europeană. De ce această discrepanţă? Fiindcă jaful e o junglă. Parte a junglei sunt şi taxele, reglementările şi avizele nesfârşite la număr ca şi gâtuirile birocratice, presiunile asupra funcţionarilor publici oneşti (eu cred că ei există) şi uciderea în faşă a iniţiativei economice. Fiecare dintre reglementările şi taxele abuzive, fiecare dintre abuzurile comise de administraţie este o oportunitate pentru a pretinde şi obţine o favoare. Dintre toate, cea mai sigură e şpaga. Cum s-a ajuns aici? Trăim scufundaţi în permanenţă în scandalul televizual al realităţii duble. Realitatea de la suprafaţă e “vom face bine ţării şi oamenilor”, iar realitatea de la bază e “noi ne vom umple buzunarele”. Oameni politici implicaţi în mizerabile afaceri de corupţie sunt prezentaţi drept salvatori ai naţiunii. Partide, actori politici şi asociaţii lor controlează dezbaterea publică şi impun limite opiniei publice. Mesajul lor către cetăţeni e acelaşi indiferent de împrejurări: “Nu aveţi altă şansă decât să ne acordaţi încredere! Nu aveţi alternativă! Nu aveţi soluţie!”. E impostura adusă la rang de scop naţional. E o lege a scandalului îngheţat, a roţilor care se învârt în gol. E muzica timpului nostru. Ea contează pe oboseală şi uciderea speranţei. Există altă cale? Există, oameni buni. Să vrem să-i învingem şi putem să-i învingem. În aceste zile ne amintim cum, prin voinţa şi curajul nostru, o construcţie infinit mai rea şi mai puternică s-a prăbuşit în câteva ore. Acum nu mă gândesc la o nouă revoluţie. Preţuiesc libertatea şi democraţia dobândite în aceşti ani. Vreau să nu ne mai lăsăm dominaţi de actori politici care sunt creatori doar pentru distrugerea mecanismelor democratice. Esenţa politicii este aceea că cei care urmăresc lupta politică se simt implicaţi şi se angajează în susţinerea combatanţilor. Lipsa de angajament decide întotdeauna în favoarea relei alternative care fiind câştigată va fi prezentată drept cea bună. Barack Obama, confruntat cu incredibile minciuni la adresa lui, a exclamat la un moment dat în timpul campaniei electorale. “Hai să fim serioşi! Cuvintele au un înţeles, nu pot fi doar chestii (şmecherii)”. Din fericire el e învingătorul.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de