x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

România, gheaţă la mal

0
Autor: Lucian Avramescu 05 Oct 2010 - 00:00
România, gheaţă la mal


Cea mai vizionată emisiune, pe toate canalele de televiziune, la adăpost de orice concurenţă, este starea vremii. A vremii şi nu a vremurilor. Pălmaş agricol sau academician, interesat să ştie dacă-şi ia umbrela până la bibliotecă, excursionist de week-end sau reparator electric pe stâlp, toţi depind într-o măsură mai mare sau mai ajustată de capriciile vremii.

O domnişoară buzată, somnolentă şi promiţătoare de parcă ne-ar invita în dormitorul ei de curând părăsit, mă anunţă că în această dimineaţă temperaturile în România sunt cu cinci grade sub normal. Şi temperaturile sunt la noi sub normal? Şi voi, nemernicelor? Media de viaţă în Bucureşti e, prin exces de poluare, cu cinci ani mai mică decât în alte aşezări urbane şi cu zece mai scurtă decât în alte capitale europene. Salariul şi pensia sunt cele mai mici din UE. Cheltuim cele mai zgârcite sume pentru ocrotirea sănătăţii şi pentru învăţământ. Până şi Boc e, cică, cel mai scund premier din selectul club al celor 27. Păi se poate? Se poate. Afară strânge. Pişcă la piele şi simţi nevoia să-ţi închei nasturele de sus al cămăşii. O pasăre fără nume ţipă lung undeva, între dealuri. Muşcatele n-au degerat încă, dar se cer la adăpost.

O dungă subţire, inel aproape invizibil, dă ocol găleţii cu apă. Să fie prima gheaţă? Trec pe şosea câteva persoane care n-au în comun decât starea de zgribuleală, de chircire a fiinţei, de parcă au intrat, cu suflet cu tot, la apă. Se salută morocănos, pe scurtătură, să nu facă risipă de silabe. Un vecin din Sângeru care salută abundent, cu anexe şi înflorituri gen "noroc, nea Sandule, hai să trăieşti, ce-ţi fac ăia mici, sănătoşi, voinici" comprimă totul la un sumar "noroc", iar răspunsul e şi mai rezumat "n'roc". Oamenii fug de vorbe de parcă le-ar intra frigul în gură. Ieri am urcat pe Bobaru unde mai sunt câteva case vechi, sărăcăcioase. O femeie fără vârstă (sunt femei la ţară care la 30 de ani arată ca la 70) dă cu o mătură de drog prin faţa prispei. N-are gard şi se văd trei găini ieşite în peisaj. Am un teren alături.

În copilăria mea erau pruni aici. Acum locul e chel. Intru în vorbă, aşezat pe un pietroi care ar putea fi borna de răzor. Femeia îmi spune a cui e, cum îl cheamă pe taică-său care ştie ea că mi-a fost coleg de şcoală. Nu mi-l amintesc, dar mă prefac că da. A murit. A murit şi omul ei într-un accident. Mă interesez ce crede ea despre politică. Sunt ziarist, e şi femeia asta un cap de locuitor. Ce e în capul ei de locuitor? Nu ştie nimic sau mai nimic şi, ceea ce ţine să-mi comunice explicit, n-o interesează. Mai bine să nu ştiu decât să am buclucuri! Ce buclucuri ar putea avea această femeie dacă ar şti câte ceva din ce decid ăia mari/mici de la Bucureşti? Un instinct al prudenţei, exersat generaţii în şir, o ţine pe această ţărancă singură şi, evident, săracă la distanţă de orice destăinuire, de gimnastica opiniei, îngăduită doar în lumea bună. Casa ei, din pământ, cu o prispă căzută, nu face cred nici 1.000 de euro, socotesc eu fără să i-o spun.

"Ştii că eşti împrumutată cu vreo 3.000 de euro?", o întreb eu abrupt. Femeia lasă mătura din mână şi mă priveşte îngrozită. Eu, păcatele mele? N-am decât curentul pe luna asta de plătit, dar îl plătesc şi pe ăla că merg cu ziua la cules de coceni. Cât consum eu? Am o rablă de televizor şi un bec în odaia în care dorm. Cum să mă împrumut eu cu atâta bănet? Nu-i spun că a împrumutat-o iubitul nostru preşedinte fără s-o întrebe. Că e datoare vândută, ea, biet cap de locuitor, la FMI. Mai mult ca sigur că l-a votat pe "negociatorul nostru şef" şi, dacă i-ar mai aduce o găleată şi o pufoaică, l-ar vota iar. Plec cu amărăciunea de a întâlni, la el acasă, alegătorul român, în sosul indiferenţei şi ignoranţei lui, pe care s-au cocoţat averi uriaşe şi impostori veroşi, câini şi haidamaci politici care n-au nimic sfânt.

Sunt mulţi ca această femeie? Sunt. Pe ei, pe frica şi sărăcia lor se bazează uriaşa campanie de strângere de fonduri operată de PDL şi oamenii lui Băsescu pentru a-şi adjudeca următoarele alegeri. E ceea ce a făcut întotdeauna bine, cu profesionalism, acest păianjen ucigaş care a prins în tentaculele lui România şi o suge până la totala secătuire - campaniile electorale. Deviza de azi? Să fim solidari, clama Anca Boagiu, cu Roberta Anastase, strâns uniţi în jurul ei. Roberta e, am văzut cu ochii noştri, hoaţa din fruntea Camerei Deputaţilor. Solidari cu o hoaţă? De ce nu?! "Sunt cutume" perora neruşinat un pedelist, preşedinta n-a furat voturi. Sunt alegători care cred asta, aşa cum sunt alegători care-s convinşi că Băsescu n-a cârpit un puşti la Ploieşti, că o ducem prost din cauza opoziţiei, iar România este, inclusiv la indicatorii de climă, "sub nivelul european pentru că domnul preşedinte nu e lăsat să ne conducă singur".

Păi asta face, de numeroşi ani, ne conduce singur şi a dat cu noi de pământ. A dat cu noi nu doar în gard, ci în prăpastie. Vine, zic meteorologii, mai încruntată ca alte dăţi, iarna. O iarnă mai rea, pa-radoxal, decât a vecinilor. Unde ai vrea să trăieşti, în Polonia sau în URSS, e întrebat un polonez după război. Graniţa trecea fix prin curtea lui şi era invitat să opteze. Rămân în Polonia, răspunde omul. Am auzit, se explică el, că în Rusia sunt nişte geruri cumplite. La noi, gerurile cumplite nu sunt peste gard, ci aici, înăuntru.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de