x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Romania, la raport

Romania, la raport

de Mihai Tanasescu    |    26 Sep 2006   •   00:00
Romania, la raport

Astazi, Raportul Comsiei Europene va marca revenirea tarii noastre, dupa o perioada prea lunga de asteptare, in randul comunitatii europene.

Ziua de 26 septembrie 2006 va ramane, fara indoiala, in istoria Romaniei. Comisia Europeana prezinta astazi Raportul cu privire la aderarea tarii noastre, la 1 ianuarie 2007. Documentul reprezinta punctul final al unui efort de peste 7 ani, perioada in care Romania s-a transformat, si-a adaptat legislatia la cerintele europene si a imbunatatit structurile institutionale.

Programele PAL, initiate in perioada 2003-2004, au avut tocmai scopul de a stimula reforme structurale din societatea romaneasca. Procesul acesta va dura multi ani de-acum inainte, iar obiectivul final al reformelor este imbunatatirea nivelului de trai al cetatenilor. Fara o reforma profunda a administratiei, acest deziderat nu va fi atins.

Reforma institutionala are nevoie, in primul rand, de vointa politica. Din pacate, Puterea actuala a pus algoritmul in locul vointei politice si permutarile de secretari de stat in locul reformei din administratie. Orice intentie de restructurare a fost ingropata la negocierile intre partidele din arcul guvernamental.

Reforma institutionala inseamna mai mult decat o rearanjare a oamenilor pe functii. Ea reprezinta adaptarea functiilor institutiilor statului la cerintele societatii. Reforma mai inseamna cresterea capacitatii de a cheltui banii statului eficient si transparent si, de ce nu, salarii mai mari pentru functionaii publici.

Un exemplu elocvent al disfunctiilor din administratia publica il constituie derapajele din politica bugetara. Cu trei luni inainte de sfarsitul exercitiului financiar, bugetul inregistreaza un surplus ingrijorator, de peste 2 miliarde de euro. Incapacitatea ministerelor de a se adapta la noile norme de cheltuire a banului public constituie principala cauza pentru executia bugetara deficitara.

Administratia trebuie sa fie capabila sa atraga resursele financiare necesare pentru a imbunatati activitatea acelor segmente care depind in mare masura de sprijinul statului. In aceeasi masura, institutiile statului trebuie sa fie capabile sa cheltuiasca aceste fonduri in folosul beneficiarilor. Ce folos ca Educatia primeste mai multi bani, daca acestia raman pe hartie sau sunt utilizati pentru alte scopuri decat in interesul beneficiarilor? Ce folos ca Sanatatea are bani mai multi, daca serviciile medicale raman la fel de proaste?

Elaborarea bugetului pentru anul 2007 trebuie sa porneasca de la revizuirea considerabila a cheltuielilor publice. Fara o restructurare a cheltuielilor, orice masura de reforma a administratiei este sortita esecului, iar efectele se vor resimti tot mai acut la nivelul populatiei.

Astazi, Raportul Comisiei Europene va marca revenirea tarii noastre, dupa o perioada prea lunga de asteptare, in randul comunitatii europene. De la 1 ianuarie 2007, Romania va deveni, nominal, o tara europeana. Procesul integrarii in UE va continua insa pentru o perioada indelungata si dupa momentul aderarii si va fi marcat de numeroase greutati si provocari. De aceea, eforturile politice trebuie sa se indrepte catre continuarea reformelor structurale, astfel incat costurile integrarii sa fie cat mai reduse. Integrarea europeana promite prosperitate si bunastare pentru cetatenii acestei tari, dar depinde de noi sa transformam aceasta promisiune intr-o certitudine.

×
Subiecte în articol: editorial