x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Romania negociabila

Romania negociabila

de Marius Tucă    |    25 Oct 2006   •   00:00

Moartea Aliantei D.A., ca si trecera in nefiinta a Coalitiei de guvernare au facut posibil ca pe scena politica totul sa fie negociabil.



Taman cand premierul Calin Popescu Tariceanu credea ca e pe cai mari, spunand in stanga si-n dreapta ca a desemnat comisarul european, la o privire mai atenta a pintenilor a observat ca materialul din care erau facuti neinsauatii era lemn de prun. E adevarat, foarte bine lustruit si avand o stralucire extraordinara, de jurai la prima vedere ca sunt adevarati caii incalecati de premier, ca sunt facuti din carne si oase. Asta se intampla de aproape doi ani incoace, de cand seful statului e Traian Basescu, presedintele-jucator. Si atunci, saracul Tariceanu Calin Popescu, ori de cate ori simte si el ca ar avea biciul in mana, constata fie ca haturile se afla la Traian Basescu, fie calul pe care s-a urcat e de lemn. Asa cum s-a intamplat si cu numirea comisarului european. Care comisar european trebuie sa fie agreat, daca nu chiar desemnat, si de presedintele-jucator. Moartea Aliantei D.A., ca si trecera in nefiinta a Coalitiei de guvernare au facut posibil ca pe scena politica totul sa fie negociabil. Faptul ca Traian Basescu a reusit sa numeasca sefii serviciilor secrete folosindu-se de PSD, negociind cu PSD, arata foarte clar acest lucru. PNL-ul, la randul sau, a avut negocieri cu PSD, dar nici n-a apucat bine sa faca acest lucru, ca ideea i-a speriat foarte tare. UDMR-ul, la randul sau, e gata sa negocieze cu oricine, cu conditia sa fie la putere. Partidul Conservator si PRM-ul sunt in acest moment doua partide izolate, pregatite de opozitie. Asta chiar daca PC-ul are sansa unei opozitii alaturi de PNL, ca sa nu i se urasca. De ce? Pentru ca mai devreme sau mai tarziu vor avea alegeri anticipate. Cu cat mai tarziu, cu atat mai rau pentru PNL si cu atat mai bine pentru PD. Partid care are capacitatea incredibila de a fi la putere si-n acelasi timp comportandu-se ca si cand ar fi in opozitie. PSD-ul, si-n cazul unor alegeri la termen, si mai ales in cazul unor alegeri anticipate, sta la mana presedintelui-jucator Basescu. Acesta poate, indiferent de rezultatul alegerilor - la termen sau anticipate - , sa desemneze primul-ministru, care sa faca Guvernul. Cu alte cuvinte, presedintele-jucator are o pozitie mai ceva ca regele, acesta din urma macar desemnand primul-ministru din partea partidului care castiga alegerile. Acum, s-a vazut si-n anul 2004 la alegeri ca este posibil, presedintele-jucator poate face si Guvernul, stiind apetitul politicienilor nostri pentru putere. Asadar, PSD, chiar daca ar castiga alegerile, nu poate sa formeze Guvernul daca nu vrea si Traian Basescu. Acelasi lucru s-ar intampla si cu PNL-ul, daca, presupunem prin absurd, liberalii ar castiga alegerile. Mai mult decat atat, cele doua partide pot fi "santajate" unul cu celalalt. Singurul partid care sta linistit e PD-ul, care in orice combinatie politica va ramane la putere.
Traim vremurile unei Romanii negociabile. Total negociabile.
Traiasca!

×
Subiecte în articol: editorial