x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale „România nu-şi poate permite mai mult”

„România nu-şi poate permite mai mult”

de Adrian Năstase    |    14 Dec 2010   •   19:03
„România nu-şi poate permite mai mult”

142496-67.desen-edit.-15-dec.2010-a.nastase.jpgDin când în când, de la înălţimea celor şase ani de mandat, Traian Bă­ses­cu oferă lumii adâncimi de gân­di­re. Şi tot mai des aceste aforisme sunt dominate de constatarea rece că ţara pe care o conduce, şi în care unii încă mai trăiesc, e săracă. N-are resurse. Atâta poate. Atâta „îşi poate permite”. Asta e realitatea. Dacă alţii cred altcumva, ei bine, se înşală. Sau au fost înşelaţi de oameni puşi pe amăgit şi furat voturi.

După şase ani de studiu intens, preşedintele a ajuns să ştie adevărul (şi dreptatea) despre România. E o ţară care nu poate plăti salarii şi pensii, care nu poate susţine spitale, care trebuie să facă instrucţie cu sinistraţii, cu profesorii, cu magistraţii, care nu mai poate oferi nici tabere gratuite, nici bani pentru mame.

„Statul nu e responsabil pentru fiecare cetăţean în parte. Fiecare cetăţean are resurse să-şi poarte singur de grijă”. Foarte recenta de­cla­ra­ţie de mai sus, rostită cu gravitate de Traian Bă­ses­cu, privindu-ne în ochi din tele­vi­­­ziunea Rodicăi Culcer, trebuie să-şi găsească locul în manualele de politologie din toată lumea. Preşedintele român tranşează cu sabia o dispută veche între stânga şi dreapta. Stat so­cial sau stat minimal? Intervenţi­o­nism sau laissez faire? Nici una, nici alta, răspunde, în sfârşit, Traian Bă­ses­­cu. Stat zero! Stat în sine. Stat care stă. Rostul banului public e să ajute oa­me­nii de stat să ajungă la Bruxelles şi în alte părţi, să deconteze cheltuielile domnului Tismăneanu, să iri­ge frunza doamnei Udrea şi să uci­dă cu apă rece gripa aviară. Cetă­ţea­nul ghiftuit, după ani şi ani de risipă, tre­buie să-şi ia acum gândul de la vistierie.

Traian Băsescu face aceste afirmaţii în condiţiile în care România strânge la buget cele mai mici venituri din UE, iar sistemele ei esenţiale, cum sunt sănătatea şi transporturile, se prăbuşesc, oficial. Dar preşedintele-filosof a găsit o soluţie şi la asta. Am putea s-o numim „permutarea iresponsabilă a mizeriei”. Avem spitale fără doctori şi copii fără creşe? Facem din spitale creşe, aşa cum Ceauşescu, odinioară, făcea „din tunuri tractoa­re”. Mai ales că spitalele vechi sunt infestate de bacili imposibil de distrus altfel decât prin demolare şi re­pre­zintă deci spaţiul ideal în care să se joace şi să înveţe micuţii.

Poate că rămâne o singură întrebare la care Traian Băsescu nu gă­seş­te încă răspuns. Cum a fost posibil ca în alte perioade să fi fost posibil? Cum a fost posibil ca alţii, deşi cu resurse limitate, fără fonduri euro­pe­ne la dispoziţie, să asigure şi scă­de­rea inflaţiei, şi creşterea pensiilor, şi „aneleuri” pentru cei cu venituri mici, şi sute de săli de sport, şi alimente pentru şcolari, şi zeci de kilometri de autostradă? Criza economică nu poa­te fi un răspuns. De ce în alte ţări – care nu sunt conduse de Traian Băsescu – a fost deja depăşită criza?

În 2009, anul când obiectivul naţional era realegerea aceluiaşi Traian Băsescu, în plină criză, România pă­rea să aibă din plin „mijloacele necesare”. Atunci, România îşi „permitea”. Se plăteau fără grijă pensii şi salarii, iar aparatul de stat devenea tot mai mare şi mai portocaliu. Preşedintele însuşi îşi dubla fondurile pentru deplasări externe, iar STS-ul îşi pr­e­gă­tea rolul şi sediul de autoritate electorală centrală. „Prietenii ştiu de ce...”

Puterea politică de azi e cea care nu-şi poate „permite”, nu România. De fapt, statul mafiot-clientelar al lui Băsescu îşi „permite”. Proiectele minunate se ţin lanţ şi „ţara toată va fi un şantier” unde va lucra cine trebuie. Comisioanele se vor plăti îna­in­te, iar lucrările vor fi decontate de „fra­ierii” care vor veni la guvernare du­pă 2012. Acelaşi model cu cel aplicat de primarul Băsescu la Bucureşti. Ro­mânia îşi „permite” lucrul ăsta. Sau nu-l va mai „permite”?

×
Subiecte în articol: editorial