x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Romănia, o ţară de suporteri

0
Autor: Dan Dumitrescu 09 Oct 2007 - 00:00

PUNCTUL PE EI
Ion Iliescu a fost cotrocenist vreo zece ani. In toată această perioadă, Bunicuţa noastră prezidenţială şi-a ieşit din pepeni o singură dată. La Constanţa. Unui ziarist local i-a ieşit stratagema provocării. L-a săcăit pe Iliescu pănă ce s-a pricopsit de la acesta cu apelativul: "Măi animalule".



PUNCTUL PE EI
Ion Iliescu a fost cotrocenist vreo zece ani. In toată această perioadă, Bunicuţa noastră prezidenţială şi-a ieşit din pepeni o singură dată. La Constanţa. Unui ziarist local i-a ieşit stratagema provocării. L-a săcăit pe Iliescu pănă ce s-a pricopsit de la acesta cu apelativul: "Măi animalule". Povestea a făcut carieră, şi nimeni n-o mai poate scoate din drepturile sale istorice. Onorificul preşedinte al PSD plăteşte tribut şi la ora actuală pentru acea gafă. Graţierea nu funcţionează in cazul său. Mi se pare normal. Ceea ce-i poţi ierta răndaşului nu-i poţi ierta boierului. Ceea ce-i poţi ierta omului de rănd nu-i poţi ierta preşedintelui unei ţări. El nu are voie să greşească.


Presa şi societatea civilă au monitorizat cu aceeaşi severitate şi prestaţia lui Emil Constantinescu la Cotroceni. Luna de miere a preşedintelui cu electoratul s-a consumat căt ai clipi. In discursurile de veghe la activitatea convenţionalului domn profesor s-a produs o singură modificare esenţială. Bunicuţa a devenit ţap, fie el chiar şi ispăşitor.


Exigenţa şi rigoarea au dispărut din relaţia alegătorilor cu cel de-al treilea preşedinte postdecembrist al Romăniei. Traian Băsescu frecventează parangheliile mai abitir decăt cancelariile europene sau de aiurea. Nu-l prinde costumul la intălnirile cu licuricii mai mari sau mai mici. E băiat de fes, tricou şi cămăşi cadrilate, de cărciumă şi băi de mulţime, de revelioane şi nopţi albe. Injuria nu mai este injurie. E doar limbaj familiar. Ziaristul nu mai este o conştiinţă. Ziaristul nu mai este nici măcar: "Măi animalule". A devenit intre timp găozar, ţigancă impuţită, slugă a infractorilor sau eventuală blondă din parcare cu care preşedintele este obişnuit s-o facă prin birouri. Dar nimeni nu mai apasă pe reproş. Traian Băsescu inşiră gafele cu o hărnicie care i-a pus cu botul pe labe pe colecţionarii de ziceri monumentale. Aceştia, neştiind ce să mai aleagă pentru istorie, se lasă păgubaşi.


Ion Iliescu a fost Bunicuţa KGB-istă. Emil Constantinescu a fost ţapul de la Cotroceni. Băsescu este iertat. Nu este nici căpitanul băltăbăc, nu este nici căpitanul băltăhăc, el nu are nici o poreclă. Sau porecla sa este pur şi simplu Băsescu. Dacă m-aş intreba de ce, n-aş găsi decăt o singură explicaţie. Iliescu şi Constantinescu au fost luaţi in serios ca preşedinţi ai Romăniei. Băsescu, in schimb, este unul de-al nostru, care pentru o vreme şi-a luat serviciu la Cotroceni. Dar noi? Cine suntem noi? O ţară de suporteri, inecaţi in ingăduinţă şi subiectivism, dispuşi oricănd să schimbăm biletul de la tribuna oficială pe un tichet la peluză. Unde putem să injurăm in voie, putem să ne văităm in voie, unde putem să pretindem că avem dreptul la performanţă chiar dacă nu mişcăm nici măcar un deget pentru a obţine ceea ce dorim. Pentru că in viaţă e ca la fotbal, iar la fotbal e ca in viaţă.


Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de