Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
România suferă în continuare de ceea ce se numea, într-o anumită perioadă, greaua moștenire. Adică, pentru a fi satisfăcute interese personale și de grup, s-au făcut deficite bugetare de 5,5% din PIB în 2008, 9,5% în 2009, 6,9% - 2010, 5,4% - 2011 și 3,7% - 2012. Toate atacabile de autoritățile europene cu procedura de infringement, fiindcă sunt plasate peste limita prudențială de deficit bugetar de 3% din PIB, prevăzută în Tratatul de la Maastricht.
Dar pentru că au fost ani în care deficitele bugetului consolidat al statului român s-au plasat la niveluri duble-triple față de limită, datoria publică s-a majorat foarte repede, a ajuns la pragul de alertă de 40% din PIB, s-a triplat în cei câțiva ani de criză (de la 12,7% din PIB în 2007).
Iar marea problemă a acestei abordări este aceea că, în prezent, nu prea mai e loc pentru deficite și datorii. De aceea se forțează creșterea economică, ca să se mai facă ceva-ceva deficit.
Știu că lucrurile acestea ar trebui explicate de analiști. Însă cei care sunt arondați pe lângă partide nici nu se sinchisesc să pună pe tapet această chestiune, în timp ce ceilalți se rezumă să releve aspecte punctuale, în locul unora de perspectivă. De aceea e greu de spus de ce poartă ei titulatura de economiști-șefi?
Dar ceea ce discutăm în acest moment, despre riscurile unei datorii publice ce s-a mărit prea repede, nici măcar nu privește viitorul, ci doar cum acționează trecutul asupra prezentului. Din păcate însă, specialiștii recunoscuți nici măcar de asta nu se ocupă.
