Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Chiar dacă eşti conştient de ceva care te dezamăgeşte sau deranjează, resimţi mult mai profund faptul atunci când întâlneşti materializări ale acestui ceva. Am trăit de curând acest simţământ participând, prin gratitudinea Ambasadei la Bucureşti a statului Qatar, la cel de-al 10-lea Forum economic de la Doha. Ştiam că România a cam dispărut de pe harta dialogului internaţional, dar la acest Forum m-am întâlnit cu "materializări" - vai, atât de tangibile - ale faptului cu pricina: nici un oficial român n-a fost prezent, nici un ex-oficial român de marcă n-a fost pe aici, iar despre România, bineînţeles, nici un cuvânt.
Nu că România ar fi cumva buricul pământului, ajuns acum pe nedrept ignorat, dar despre România se vorbea odată prin această zonă frământată a lumii! Iar prezenţa mea, ca jurnalist-analist, n-o putea evident înlocui pentru România pe cea a unui oficial, chiar dacă acesta s-ar fi prezentat neoficial. Dar, probabil, oficialii românii şi-au tot driblat ei înşişi prezenţa internaţională de-a lungul anilor din urmă.
Apăsat de la Vest de marea Arabiei Saudite şi săgetat mereu de la Sud de opulenţa demonstrativă a Emiratelor Arabe Unite, cu Abu Dhabiul şi Dubaiul lor, micul Qatar nu numai că nu a acceptat să rămână mai prejos, dar şi-a găsit o nişă extrem de penetrantă şi productivă în zona de maximum interes pentru întreaga lume pe care o reprezintă Golful.
Având la spate exploatări masive de petrol şi rezerve uriaşe de gaze naturale, ceea ce îi dă posibilitatea unei prosperităţi sesizabile pentru puţinii săi locuitori (vreo 1,5 milioane, din care 600.000 qatarezi, majoritatea trăind în capitala Doha), statul Qatar nu numai că se luptă să devină o placă turnantă a afacerilor între deja dezvoltata Europă şi galopanta Asie în dezvoltare, şi de ce nu şi America, dar şi adoptă poziţia ofensivă a promovării relaţiilor de afaceri şi politice dintre acestea, cu accent ţintit pe rolul Orientului Mijlociu. Statul Qatar se străduieşte să-şi reducă dependenţa de exploatare a hidrocarburilor, diversificându-şi pe cât posibil economia, dar şi să poarte fanionul conferinţelor pe teme globale şi turismului de business în regiune. Forumul de la Doha - ajuns la a 10-a ediţie - este deja o manifestare tradiţională şi de notorietate.
Marii panelişti ai reuniunilor mondiale, în frunte cu Claus Schwab, preşedintele Forumului Economic Mondial de la Davos, erau prezenţi. Reprezentanţii dinamicelor ţări asiatice forfoteau peste tot. Principalii actori, desigur, China şi India! Personalităţi din Statele Unite şi echipa de şoc americană pentru Orientul Mijlociu nu puteau lipsi. Europa proba că încearcă să ţină pasul. Au avut intervenţii preşedintele Finlandei, foşti prim-miniştri, foşti şi actuali miniştri şi parlamentari, zeci de directori de institute de cercetări politice şi economice din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania, Grecia. Europa de Est a arătat că nu vrea să piardă trenul: actualul preşedinte al Macedoniei, fostul preşedinte polonez Kwasniewski, fostul până mai ieri prim-ministru al Ungariei, Gordon Bajnai, cel care părea că va scoate ţara din ghearele FMI-ului. Cât despre România...
M-am gândit că s-ar cădea să fi spus şi eu ceva la acest forum! Dar ce?! O mai avea România vreo poziţie în ce priveşte Orientul Mijlociu?! Oricum, economia nu prea mai arată că are proiecte în zonă. Iar despre jalea care a cuprins România cu criza nu cred că era interesat cineva dintre cei prezenţi, cu toate că niscai tâlcuri de extras din trista experienţă românească probabil nu le-ar fi stricat. Dar oamenii de aici discutau despre viitor. Îndeletnicire ce era practicată masiv în România pe vremea când se mai îndrăznea să se vorbească de viitor ca alternativă la prezentul jenant. În România însă, mergându-se din rău în mai rău, prezentul a ajuns atât de jenant, încât de viitor nici nu mai este de vorbit.
