Romanica mea!

"E tarisoara in care alde Gheara urineaza pe serviciile secrete surprinse in flagrant de nepricepere sau de defectare; e tarisoara in care o tradare bine urzita valoreaza cat o armata de loialisti naivi Romanica e tarisoara aceea pe care strainii (aia mai informati, ceilalti habar n-au de ea) o confunda cu Ungaria sau Bulgaria din motive necunoscute, dar enervante; e tarisoara in care closetul si coceanul de porumb tin inca loc de W.C. si hartie igienica, iar pensionarii intorsi in sat, de tarani; e o tarisoara pitoreasca, dar populata, in care indivizii au descoperit ca n-are rost sa muncesti, de vreme ce s-au inventat chiulul si furtul; e tarisoara doldora de sicofanti ascunsi sub masca oamenilor de bine, care au instaurat, prin complicitate voluntara, teroarea ca politica de stat; e tarisoara in care bogatii traiesc ca-n America, iar saracii ca-n Albania; e tarisoara din care tinerii - instruiti ori numai cu scoala vietii - se grabesc sa plece cat mai departe, doar-doar destinul le va surade pe meleagurile de aiurea; e tarisoara-problema si codasa a Europei, exasperata de poticnelile noastre funciare, bolnavul care, in ciuda angajamentelor si-a diagnosticului grav, refuza cu incapatanare tratamentul bruxellez; e tarisoara "capitalismului de cumetrie", atent monitorizata, in care coruptia inseamna viata, iar viata inseamna coruptie; e tarisoara a carei istorie nationala se rescrie o data la cativa ani, dupa toanele papusarilor care se viseaza voievozi, emanati ori lideri regionali, ambetati de adevarul napoleonian, ca istoria nu-i altceva decat o "poveste convenabil ticluita"; e tarisoara in care, ce se cladeste ziua, se naruie noaptea, spre satisfactia antreprenorilor de tot felul, specializati in profitabilizarea oricarui dezastru; e tarisoara in care secunda n-are nici o valoare, pe cand lenea…; e tarisoara in care se flecareste in nestire si se incalca promisiunile, dar nu oricum, ci cu o smecherie dusa la rafinament; e tarisoara in care toti avem o "problema serioasa", dar ne inchipuim ca "merge si-asa"; e tarisoara in care seriozitatea si competenta sunt subiecte de bascalie, in vreme ce descurcaretii strang indecent simpatie si glorie, grade si ranguri; e tarisoara in care prezentul e irosit pentru a se ascunde, cu grija, trecutul neguros si rareori convenabil, in timp ce viitorul e lasat la voia intamplarii; e tarisoara care, de Craciun, isi asasineaza cinic presedintele ca sa-si credibilizeze optiunea democratica; e tarisoara in care "revolutionarii" ucigasi sunt inalti demnitari, iar victimele lor putrezesc in cimitirele tricolore; e o tarisoara apendice al Puterii discretionare, deseori patibulara, in care institutiile statului sunt impotriva cetateanului, iar cetateanul impotriva statului; e tarisoara in care televiziunile isi rotunjesc ratingul din stiri si imagini cu traseiste culcate la pamant de vigilentii jandarmi, cu descarcerari pletorice sau cu violuri si crime oribile, de-un primitivism atroce; e tarisoara in care presa se scutura anevoie de obedienta sponsorizata obscen de efemerii stapani; e tarisoara in care prostia scuza orice si nu supara pe nimeni, fiind inocenta si permisa; e tarisoara in care nimic nu dureaza, in afara improvizatiei si-a compromisului; e tarisoara in care se sprituieste monstruos si se supravietuieste subteran si subaltern; e tarisoara in care nu stii niciodata ce va fi maine, pentru ca, ce poti face azi, nu lasa pe maine, ci pe poimaine, ca, sigur, nu va mai fi nevoie; e tarisoara in care legea e facultativa, iar faradelegea, inevitabila; e tarisoara in care justitia are, in continuare, chipul postis al Rodicai Stanoiu; e tarisoara cu cea mai mare densitate de lingai si tuteri pe cap de politician si de functionar important; e tarisoara in care totul e cu putinta, chiar si Vacaroiu lider de Senat; e tarisoara in care "Vacanta Mare", manelistii si pantelimonistii, Teo-istii si Tatu-istii au devenit repere culturale; e tarisoara in care, ca sa ai succes, trebuie sa semeni cu Mitica Dragomir, la insolenta suficienta, cu Becali (indiferent de prenume), la tupeul agresiv, cu Andreele (si sunt atatea!), la pragmatismul senzual, cu Nicoleta Luciu, la trupul lasciv, si la figura de baiat cumsecade cu Mircea Radu; e tarisoara in care Iliescu "dizgratiaza azi ce a gratiat ieri", iar premierul semneaza ca … Nastase; e tarisoara pe care Basescu, dimpreuna cu Guvernul sau de asistati, incearca s-o scoata din reanimare, cu rasul lui rostogolit, dar atat de viril; e tarisoara in care parjolul nu e doar arma de aparare a gliei strabune, ci si procedura ministeriala de predare a mobilierului din dotare; e tarisoara in care alde Gheara urineaza pe serviciile secrete surprinse in flagrant de nepricepere sau de defectare; e tarisoara in care o tradare bine urzita valoreaza cat o armata de loialisti naivi; e tarisoara de care mi-e vesnic dor si, d-aia, in strainatate caut innebunit un restaurant cu mici si sarmale; e tarisoara fara de care nu-mi concep propria existenta; e destinul meu si de destin n-ai cum sa scapi.

Romanica sunt si eu, cu esecurile, umbrele si betesugurile mele. Romanica e, in definitiv, acea parte, majoritara si prapadita, sarmana si pribeaga, a Romaniei neterminate si contemplative, ceea ce nu ma impiedica s-o iubesc cu ura si pasiune, cu resemnare si speranta. Romanica e spatiul in care cetatenii sufera de diminutivita cronica si, cand totul e micsor si maruntel, tara nu e tara, ci tarisoara. Si tocmai din aceasta pricina, ori de cate ori o aud scancind si suspinand, imi vine s-o mangai parinteste pe crestetul cozmancizat si s-o imbarbatez, cu soapta duioasa: Taci cu tata, Romanica mea, ca o sa cresti tu mare!