x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Românii au așteptări pe termen scurt

Românii au așteptări pe termen scurt

de Ionuț Bălan    |    31 Mar 2017   •   08:04
Românii au așteptări pe termen scurt

Economistul poate cu cea mai bună expertiză din România a menţionat la un moment dat că trebuie schimbată mentalitatea potrivit căreia nu se construiesc drumuri din lipsa banilor, fiindcă atunci când au existat bani, tot nu s-a construit nimic. Drumurile se fac cu ingineri, cu oameni serioşi, cu capacitate administrativă.

Aș vrea să continui aceste spuse cu precizarea că dacă dai cu bani în piață, fără sporuri de productivitate, nu generezi creștere economică.

Iar cursul de schimb sesizează surplusul de bani pe relația cu productivitatea ce trebuie să fie mai mare decât creșterea salariilor și aprecierea monedei locale, și leul se depreciază în raport cu moneda europeană.

Cursul evidențiază, de asemenea, apetitul pentru importuri în condițiile în care venitul disponibil generat de reducerea taxelor nu a fost însoțit de majorarea ofertei interne.

Venitul ar fi putut să se îndrepte și spre economisiri, dar s-a preferat să se acorde un avantaj comparativ producătorilor ce comercializează în economia la vedere, în dauna importurilor. Cu mențiunea că aceia care nu-și permit vor cumpăra mai departe “la negru”.

Din păcate însă, avantajul comparativ e extrem de redus și vădește discrepanța pe relația ofertă internă - import. Cu alte cuvinte, ar fi fost nevoie de un efort amplu de susținere directă a ofertei.

Dar remarcabil este că oamenii dau o lecție importantă Guvernului. Supraîndatorați sau nu, în lipsa unei strategii clare de restructurare a economiei, preferă să se conecteze în secvența consumului imediat și să nu aibă așteptări pe termen mediu și lung. De aceea ei nu achiziționează bunuri de folosință îndelungată sau imobile.

Este clar ce se întâmplă, degeaba aruncă Guvernul cu bani dacă lipsește viziunea managerială. Iar rezultatul e că el nu poate câștiga încrederea românilor. 

×