Romanii intra in era bunastarii (2)

Ne-a ramas o sansa: grabirea restructurarii. Stim insa bine ca avem o singura cale catre restructurare: sistemul integrat de piete libere.

Poate ca altul ar fi fost titlul cel mai potrivit: "Romania intra in Era Bunastarii". Romania, nu romanii. In sensul ca tara, dupa sapte ani de crestere economica si sapte ani de dezinflatie, a iesit din Era Saraciei si intra in Era Bunastarii. Ceea ce nu inseamna insa ca romanii, toti, au scapat de saracie. De altfel, e cert ca romanii, cei mai multi dintre ei, nu vor avea bani mai multi daca nu se va investi mai mult, daca nu vor fi create noi locuri de munca, daca nu vor spori si mai mult decat in prezent productivitatea si competitivitatea muncii. Si, mai ales, daca nu vom obtine mai multa eficienta in economie. Pentru ca numai in acest fel salariile vor creste dincolo de nivelul anului 1990, dividendele vor fi mai mari, afacerile mai bune.

Solutia ar fi ca roata afacerilor sa se invarteasca fara odihna, in asa fel incat surplusul de bani sa fie absorbit de activitati productive si nu de preturi. Pentru ca, daca banii vor continua sa se duca in preturi, asa cum se mai intampla inca in prezent, din cauza ca multe afaceri stagneaza, nu vom scapa definitiv de inflatie. Iar impotriva inflatiei, de care cu totii ne-am saturat, bancile vor lupta cu dobanzi peste nivelul din Uniunea Europeana.

Ne-a ramas o sansa: grabirea restructurarii. Stim insa bine ca avem o singura cale catre restructurare: sistemul integrat de piete libere. Dupa ce statul s-a ocupat ani indelungati de treburi care nu sunt ale lui si a neglijat treburi care sunt ale lui, acum trebuie sa se ocupe de piete. Sa le faca sa functioneze. Mai departe, de restructurari se vor ocupa pietele.

Pana acum, am pierdut multe dintre trenurile restructurarii. Mai asteptam unul, pe cel de douasprezece si un sfert. Ceea ce ar fi trebuit sa facem ca prefata la aderarea europeana vom face acum, in procesul postaderare, intai si intai printr-o buna organizare a muncii.

Un model de buna organizare este acela care poate sa puna in miscare un sistem complex de mijloace aducatoare de profit. Totul fiind subscris uneia dintre cele mai simple ecuatii: productivitate + eficienta = bunastare. Punctul de plecare fiind intotdeauna o intrare. O investitie de capital. Desigur, stimulata de o cerere prezenta, exprimata pe piata. Sau de o cerere viitoare, ce ar putea fi provocata de interesul starnit de noi produse. Punctul final va fi o iesire: vanzari profitabile ale produselor realizate. Bunuri economice. Sau servicii. Toate, laolalta, constituind productie. Un examen ce nu va fi usor de trecut. Mai ales ca se impune evitarea unui efect secundar advers: un recul al productivitatii.

E drept ca, la noi, productivitatea a cunoscut cresteri importante in anii din urma. Probabil ca, in 2006, dupa ce statisticienii vor trage linia finala, vom vedea o crestere de productivitate de 12-14 la suta. Uriasa crestere. Numai ca Romania, ca sa-si recupereze pierderile de productivitate din anii trecuti si, totodata, sa faca fata viitoarelor mariri de salarii, are nevoie de o productivitate si mai mare.

Este de retinut ideea ca, in economia Romaniei, nu vom avea productivitatea dorita - si nici calitatea la care ravnim - atat timp cat concurenta va fi lasata in adormire. Sigur ca, in aceste momente de inceput de an si de inceput de Era, ochii societatii noastre sunt indreptati cu deosebire catre scena politica. In primul rand din reflex. Interesul unei mari parti a populatiei pentru viata politica, trezit de inviorarea democratiei, este firesc. Apoi, recentele framantari din structurile puterii, accentuate la cumpana dintre ani si continuate in 2007, cuplate cu debutul in Uniunea Europeana, au acaparat si mai mult publicul si domina opinia publica. Dar economia, domeniu de care depinde fundamental bunastarea populatiei, nu poate fi trecuta in planul doi. Ma refer la dezbaterile din societate. Pentru ca, in viata reala a tarii, ea se plaseaza in planul intai si este cea care produce predominant schimbari.

Deocamdata, un obiectiv de prim ordin il constituie intensificarea concurentei. O dezbatere nationala pe aceasta tema este inevitabila. Altfel, pietele internationale nu ne-ar da prea mare atentie, fapt ce s-ar solda cu costuri pe care tara le-ar plati greu. Iar investitorii straini ar putea fi mai rezervati.