x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Romanii ne-au administrat teritoriul mai responsabil decât comuniștii

Romanii ne-au administrat teritoriul mai responsabil decât comuniștii

de Ionuț Bălan    |    29 Apr 2020   •   08:30
Romanii ne-au administrat teritoriul mai responsabil decât comuniștii

Romanii i-au cucerit pe daci după o luptă curajoasă, relevată pe Columna lui Traian, dar au încercat să-și impună dominația în teritoriul ocupat pe un fond de stabilitate. Din acest motiv, după distrugerea Sarmizegetusa Regia au înființat Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în încercarea unei tranziții cu cât mai puține șocuri.

Menținerea numelui și a obiceiurilor pământului a urmărit un proces de continuitate, astfel încât să nu existe - pe cât posibil - generații de sacrificiu.

Dar nu același lucru s-a întâmplat după cea de-a doua mare conflagrație a secolului trecut. Fără a a avea neapărat o influență externă, conducătorii postbelici ai României au arătat o lipsă de respect pentru tradiție. De aceea se pare că problema cea mai mare cu care ne confruntăm se concentrează la nivelul calității umane a decidenților politici, care au reușit să-i pervertească inclusiv pe aceia ce trebuia să vegheze asupra interesului național.

Spre deosebire de perioada romană, regimurile din ultimii 70 de ani au scos generații de sacrificiu „pe bandă”. Fie că e vorba de cei care au călit oțelul, de cei ce strigau hei-rup la Bumbești-Livezeni, de cei denumiți decreței sau de aceia din perioada postcomunistă se pare că toți au căzut victime promisiunilor fără acoperire care au făcut din generațiile de sacrificiu un fenomen peren.

 

Concluzia ce se poate trage este, uitându-ne la rezistența dârză a dacilor, apreciată de cuceritorii romani, că dacă așa ceva s-ar corobora cu expertiză, n-ar trebui să mai discutăm de generații de sacrificiu.

 

Și de aceea cei care arată către „involuații” din urmă cu 2.000 de ani poate că ar trebui să se uite mai bine la conducătorii actuali și să fie conștienți de necesitatea de a avea o ierarhie clară de valori.

 

×