x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Româniile pe care le văd politicienii

0
Autor: Tudor Octavian 15 Mar 2011 - 18:57
O poezioară de odinioară spunea că în lume nu-s mai multe Ro­mâ­nii. În lume, nu, dar în România, da. România, văzută prin ferestrele fu­murii ale maşinilor prezidenţiale şi în mare viteză, e diferită de ace­ea a amărâtului care se târăşte pe marginea şoselei cu căruţa. Şi nu-i vorba doar despre viteză, adică des­pre iuţeala cu care se percep ima­ginile, ci despre relaţia cu reali­tatea. Din căruţă, realitatea are mi­ros, are naturalul arşiţei şi al ge­r­ului, are memorie. Din goana li­mu­zi­nei, ţii minte câteva secvenţe care şi acelea sunt mincinoase, pen­tru că sunt un fapt de culoare sau de cantitate.

Văzută din avion, România are toa­te geometriile şi reţelele de în­semne ale civilizaţiei. De la zece mii de metri şi cu un cer senin, Ro­mâ­nia e un teritoriu al armoniei. E  ţara care are de toate. Nu se văd ogoarele inundate de gunoaie şi sterpe. Noaptea, lucrurile se schim­bă. Europa e atât de electrifi­ca­tă, încât pare a se găsi mereu în plin carnaval. Noaptea, marile noastre oraşe par sate şi comune eu­ropene mai răsărite. Din înaltul cerului, restul patriei pare cu­fun­dat într-o beznă de stepă.

Ce Românie văd zilierii, care se trezesc cu noaptea-n cap şi se bu­lu­cesc într-un microbuz de drumuri judeţene? Îţi dai seama de Ro­mânia fiecărui român după mij­lo­­cul lui de transport zilnic: tramvai, autobuz, metrou, bicicletă. Dar şi după slujba la care se duce. E diferenţa dintre România lui a nu avea încotro şi România pe alese. Nu-s mult mai multe Ro­mâ­nii ca înainte de 1990, dar cu atâ­tea câte sunt azi poţi proceda la un infinit de combinaţii. Astfel că unii au, de dimineaţă până seara şi ade­seori şi noaptea, o Românie ame­ricană sau franţuzească, fără nici un ingredient local ori na­ţi­o­nal, iar alţii, doar ce-i mai trist, mai pauper şi mai fără orizont din Ro­mânia pe care politicienii o co­lin­dă doar în campanii. Dar şi atunci cu pavoazare şi protocoale care acoperă mizeria. Politicienii au de-a face cu România din sălile de şedinţe ale primăriilor şi de pe po­diumurile electorale.

O Românie care nu există, deşi e proclamată în permanenţă ca singura de referinţă, e aceea a statisticienilor. Când venitul anual al lui Ion Ţiriac creşte, iar pensia babei scade, statisticile spun că amândoi trăiesc mai bine ca anul trecut. Nu fiecare în parte, ci în medie. O minciună mai cinică decât România venitului mediu e greu de inventat. Foamea te face să vezi şi ce nu există. La fel ca opulenţa.

Multe schimbă percepţia re­a­li­tăţii, dar nimic nu o deformază mai tare ca absenţa speranţei. Fără speranţă, omul e orb, surd şi în toate celelalte privinţe infirm. Totul suportă o măsură, nu şi spe­ranţa într-o Românie mai dreaptă şi mai bine condusă.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de