x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rugaciunea cu tocmeli

0
04 Mar 2005 - 00:00

In urma cu cinci ani, Vasile B. s-a simtit rau si s-a dus la doctor. Cred ca e caz de "operatie", i-a zis doctorul de familie. Iar chirurgul la care acesta l-a trimis a fost si mai direct: Daca esti pregatit, te operez maine. Te operez si daca nu esti pregatit, fiindca la un asemenea necaz fiecare zi conteaza.

Carevasazica, pana luni, 17 ianuarie 1999, ora 7:30, cand isi manca obisnuita omleta cu crenvursti de pui ca sa nu plece cu stomacul gol la serviciu, Vasile B. n-avea nici un motiv sa se gandeasca la moarte, dar joi, 20 ianuarie, cand s-a inchinat impreuna cu chirurgul si s-a urcat apoi pe masa de operatie, stia ca sansele de a se mai trezi viu erau masurate. Neplacuta situatie!

Ca orice om care nu poate sa faca pe loc legatura intre o omleta cu crenvursti de pui si propria moarte ori mai bine zis ca orice om care, le vestea ca s-ar putea sa moara de la o zi la alta, nu-si mai putea controla gandurile, Vasile B. s-a inchinat si i s-a rugat lui Dumnezeu sa-l aiba in grija, socotind ca, desi sansele de a se trezi viu erau masurate, sansele de a se trezi mort ramaneau totusi intregi. Altfel spus ca era musai sa se trezeasca. Si sa se intoarca acasa patru-cinci zile, ca sa-i spuna sotiei unde ascunsese niste bani, unde pastra actele casei si pe cine sa cheme la inmormantare, ca sa nu intre la cheltuiala. La cat de aiurita era nevasta-sa, Vasile B. stia ca nu s-ar fi descurcat singura cu funeraliile. Viu sau mort, tot el trebuia sa se ocupe si de asta.

- Esti norocos, - a spus chirurgul dupa ce Vasile B. a deschis ochii din anestezie. Daca si Dumnezeu vrea, o mai aduci pe picioare patru, cinci ani. Pe urma, mai vedem. Ne dotam cu aparatura americana, apar medicamente mai bune, in cinci ani se intampla multe. Sa duci o viata normala, sa nu stai cu gandul la boala.

Seara de seara , Vasile B. i-a multumit constiincios lui Dumnezeu, bazat pe convingerea ca medicul, care-i spusese ca mai avea, cu ajutorul Atotputernicului, patru, cinci ani de trait, n-o facuse doar asa, ca sa-l incurajeze, ci drept urmare a unor contracte mistico-profesionale convenite intre Spitalul Nr. 2 si Divinitatea. Si ca la capatul celor patru, cinci ani de gratie clauzele intelegerii se mai si rediscutau. In acest sens se ruga Vasile B. strecurand intre frazele pe care le murmura inainte de culcare in fata icoanei si unele precizari, cum ar fi: "… si daca traiesc mai mult, Doamne, nu se supara nimeni", sau "… si de-o fi s-o mai duc doi, trei ani, nu-i iau de la nimeni".

In seara lui 17 ianuarie 2004, la fix cinci ani de cand s-a simtit rau si i s-a intamplat si lui ceea ce socotea ca li se intampla numai altora, Vasile B. si-a modificat substantial rugaciunea. I s-a destainuit lui Dumnezeu ca, desi a muncit cat l-au tinut puterile, nu a reusit sa puna totul la punct astfel incat aiurita de nevasta-sa sa nu moara de foame cand el n-o mai fi. Doamne, Dumnezeule, a zis Vasile B., fara sa aiba catusi de putin banuiala ca se tocmeste, in loc sa ceara mila si indurare, credeam ca cinci ani dureaza mai mult. La cat infinit gestionezi Matale, Ti-as mai cere un, doi, trei ani acolo. Doi, trei ani, trec repede, dar macar ii asigur aiuritei mele o batranete decenta!

Se ruga Vsile B., si ii era rusine de ce-i venea sa mai zica. Ii cerea lui Dumnezeu sa-l mai ingaduie inca doi, trei ani - sau cat socotea El ca avea la disponibilitati - , insa ii venea sa adauge: Fii bun cu mine, Darnicia Ta, fiindca in doi, trei ani se mai doteaza si Spitalul Nr. 2 cu tehnica americana, se inventeaza medicamente mai bune, poate se mai maresc si pensiile…
Citeşte mai multe despre:   editorial,   vasile

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de