„Ruşine să vă fie!”

Cu şuieratul vântului în urechi, dl Bă­sescu s-a ivit de cu seară în studioul amicului său de platou vasal. Prea se adunaseră multe în dreptu-i, prea îl arătau destui cu degetul ridicat obscen ca să mai stea pitit după tufanii Palatului. Ba că ordonă ares­tări, ba că şi-a făcut privată din servi­ciile secrete, ba că a manipulat din umbră votul anastasian.

Şi-aşa stârnit, s-a pus pe a mai mizerabilă bârfă, ase­menea unei ţaţe cu nădragi, terfelind cuviinţa şi decenţa. Ca s-o onorabili­ze­ze pe duduia Pristanda, şi-a amintit de „obraznicul" şi „impertinentul" Pon­ta, venit deunăzi să-i „lingă pre­şul" de la Cotroceni. Cică „micul Titu­les­cu" îi cerea astfel că­ciulit binecu­vân­tarea pentru Primăria Capitalei, dar el l-a refuzat, pe motiv de inadecvare. La fel şi cu portofo­liul de minis­tru, prin dezertarea din partidul bos­tă­narului Geoană. Ce mai tura-vura, o „maimuţică" caraghioasă care „face frumos ca să placă la foarte mulţi din PSD", grăit-a scârbit şeful statului. Başca excursia dubioasă în Liban, plătită nu se ştie de cine! Un „se­curist bătrân", „un cancer", un „hoţ", şi es­croc pe deasupra, i-a răsucit-o iute „pre­şul" din Kiseleff. Şi nici Crin nu sare departe de Victor când e vorba despre cerşit privilegii per­sonale. Păi, prin 2004, chiar el, Traian cel Gene­ros, l-a vârât pe libe­ral pe lista de Bucureşti, şi de aici ţuşti în Parlament. E un „mincinos", un „derbedeu", i-a tăiat-o scurt, prin sticla ecra­nului, liderul PNL, revoltat de tupeul ma­ri­năresc. Da' de unde, „un porc or­dinar", a sărit să-şi ajute colegul slo­bodul Orban (Ludovic, nu frati-su, europeanul).

Va să zică, a dat de înţeles mahalagioaica din Deal, iată-i pe prăpădiţii care s-au tocmit s-o tri­mită la „cremenal" pe dolosiva Ro­ber­ta, nişte neisprăviţi! De­magogi şi şan­tajişti, că are informaţii sigure cum că pesediştii au condiţionat ab­s­en­­ţa din Camera parla-penală de nis­caiva tranşe bu­getare, însă ioc dovezi. Numai in­si­nuări şi josnicii traianice, într-o diversiune detestabilă.

De şfichiul primului om al maha­la­lei România n-a scăpat nici „infractorul Vîntu", cam „bolnav la cap", de vreme ce pălăvrăgeşte vrute şi ne­vru­te. El şi Voiculescu, şi Patriciu, şi toţi ai­doma lor! Coborârea discursului pre­şedinţial la bordura unor afaceri ju­diciare e penibilă şi aruncă în deri­zo­riu ditamai instituţia. Ca oricare bărbat „adevărat", înaltul vorbitor l-a dezgropat niţel pe răposatul Ti­mofte, l-a plesnit peste ceafă şi cu asta basta, SRI e reformat. Serviciul nespus de drag lui e reabilitat defi­nitiv, şi naţia poate să-şi continue în ignoranţa seculară supravieţuirea vegetală. Deh, cineva îi veghează somnul resemnării şi-i ascultă fiecare clipire de geană.

Pătrunse de dezonorata apariţie mediatică a pârâciosului Băsescu, câteva mii de români au năvălit în stradă să-şi strige nevolnicia. „Unu' mic şi unu' chior şi-au bătut joc de popor!", a scandat mulţimea în­tă­râtată de sărăcie. Sau „Băsescu, du-te după Ceauşescu!", deşi mi se pare jignitoare, în cazul defunctului, ală­turarea cu pricina. În atmosfera apă­sătoare şi tensionată, protestatarii po­liţişti nu s-au sfiit să-l îmbie pe co­mandantul suprem cu o mârlănie de stadion - „Ieşi afară, javră ordinară!" - tocmai sub fereastra „stăpânului". Parcă am auzit şi cuvântul „moarte" în vacarmul neautorizat, printre caschetele azvârlite dincolo de gardul vrăjmaş. Dezlănţuirea de ură, sindicalizată deocamdată, m-a cutremurat, m-a îmbrâncit în tenebroşii ani '90. Mă sperie imensa violenţă din societatea care a deprins, printr-un mimetism sinucigaş, apucăturile maidanezo-securistice ale preşedintelui Băsescu.

Scenele din Camera Deputaţilor, cu ocazia votării Legii pensiilor şi dezbaterile publice ce i-au succedat, murdărite de invective şi învinuiri greu de reprodus, limbajul folosit de principalii actori politici sunt episoade pe care nu mi-aş fi dorit să le retrăiesc. Ne-am întors cu 20 de ani în urmă, mai isterici şi mai zdrenţăroşi, târâţi de o clasă politică iresponsabilă şi incapabilă, în primul rând, să se respecte pe sine. Iar lipsa aceasta de consideraţie dinlăuntru-i îi atrage dispreţul norodului răzvrătit, a cărui răbdare e pe sfârşite. Ce să mai aşteptăm de la politicienii noştri, atât timp cât preşedintele minte cu mâna pe Biblie şi incită la dezordine civilă, chemându-şi la miting cele cinci milioane de votanţi, iar ceilalţi îl imită cu inconştienţă, în vorbă şi-n port, seduşi de reţeta succesului băsescian?

De aia, zilele trecute, un taximetrist mi se mărturisea că nu vrea altceva decât să-i vadă pe ăi de la putere împuşcaţi. Dumnezeule, ce s-a întâmplat cu noi în ultima pe­rioadă de-am turbat iarăşi?Cum s-a ajuns ca un şef de stat să fie înjurat şi tratat birjăreşte de autorităţile chemate, culmea!, să asigure ordinea publică şi legalitatea? Îmi regret vârsta, fiindcă altfel aş fi renunţat la cetăţenia română şi aş fi plecat oriunde altundeva, să-mi uit certifica­tul de naştere şi neamul canibalizat. Acum e târziu şi nu sunt în stare să mă desprind de groapa în care ne-au înghesuit alde Băsescu. M-am învăţat cu miasmele, cu putreziciunea şi fetiditatea ei, le port deja cu mine, carnea îmi miroase a deznădejde şi descompunere, a speranţe leşuite. „Ruşine să vă fie!" pentru toate astea, ca s-o citez pe măsluitoarea Anastase, tăbărâtă asupra opozanţilor ca să-şi acopere propriul delict antidemocratic.