x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale „S-au făcut greşeli, tovarăşi!”

„S-au făcut greşeli, tovarăşi!”

de Ionuț Bălan    |    09 Feb 2011   •   20:10

Preşedintele Traian Băsescu a anun­ţat duminica trecută, când a prezentat principalele obiective din noul acord cu FMI, că „în atenţia noastră, în următorul program, se află me­diul de afaceri, îmbunătăţirea mediului de afaceri”. Marea „revelaţie” a pre­şe­dintelui vine, din păcate, la mai bine de un an după un editorial apă­rut în Jurnalul Naţional („Re­duceţi taxele, nu dobânzile!”) în care avertizam că nu scăderea dobânzilor este calea prin care să se obţină resuscitarea cererii, ci micşorarea taxelor, precizând că în criză mediul de afa­ceri trebuie despovărat, nu îm­po­vă­rat. Iar într-un alt editorial publicat ceva mai recent („Deprecierea ţine loc de Guvern”) observam că BNR a adoptat în 2010 o poziţie conservatoare în privinţa cursului, în încercarea de a proteja mediul de afaceri prin variaţii minore ale ratei de schimb. Dar ce folos dacă Guvernul Boc a stricat „business”-ul pe seama mutării încetării de plăţi de la stat în zona privată, prin intermediul ariera­telor, al reducerii salariilor bu­getari­lor şi al creşterii TVA?! În 2011, de­pre­­cie­rea leului rămâne una dintre pu­ţinele variante de a încerca să se creeze premise de relansare eco­nomi­că.

Ca să rezum, preşedintele Bă­ses­cu vorbeşte despre necesitatea îm­bu­nă­tăţirii mediului de business, dar refuză să sublinieze ce l-a stricat. Or, me­diul economic a suferit neîncetat în 2009 şi 2010 de pe urma ini­ţia­ti­velor cabinetelor conduse de Emil Boc: creşterea CAS, introducerea im­p­ozitului minim, escaladarea ariera­telor şi majorarea TVA. Şi având gu­verne care au procedat exact pe dos faţă de cum era indicat, nu e de mirare că noi ne confruntăm în continuare cu recesiunea, în timp ce economiile celorlalte state UE cresc...

Totuşi, în ciuda falimentelor şi a măririi accelerate a şomajului, pro­tes­tele de stradă au fost sporadice. Oare de ce? Pentru că aceia care şi-au pierdut locul de muncă au provenit preponderent din întreprinderile mici şi mijlocii, cele care nu pot face presiuni politice, nu sunt expuse presiuni­lor sindicale şi generează o concurenţă puternică. Cu riscul ca o astfel de abordare să echivaleze cu si­nuci­derea economică. În măsura în care peste jumătate din PIB se for­mează în sfera IMM-urilor, cu cât fis­ca­litatea distruge mai multe întreprin­deri mici, cu atât devine mai redusă baza de creştere economică şi, impli­cit, de creare de locuri de muncă.

Dar se pare că pe preşedinte nu-l interesează acest aspect din moment ce a ţinut să le replice celor care susţin că IMM-urile asigură cea mai mare parte a PIB că sunt „furnizori pentru marile companii”, iar dacă mari­le corporaţii nu mai produc, „nici în­tre­prinderile mici nu mai au cui se adresa”.

Într-adevăr, nu e mare filosofie ca într-o ţară bogată, nişte birocraţi să concentreze banii contribuabililor în mâna statului, după care politicienii să inaugureze obiective gran­dioa­se. După cum e mult mai comod să coordonezi 10-20 de „campioni naţionali” decât 100.000-200.000 de întreprinderi mici şi mijlocii. Şi e mult mai simplu, din punct de vedere funcţionăresc, să ai o ţară dominată de mari producători, mari importatori, mari distribuitori. Dar la urmă, ce să vezi? În loc să se concureze fur­ni­zorii, aşa cum scrie în cărţile de ca­pi­talism clasic, se concurează cum­părătorii.

Adevărata fractură între macro şi micro se reduce de fapt în România la o luptă între cine este stăpânul: „clientul nostru...” sau politicianul. Şi când imaginea omului politic primează, când are nevoie să taie panglici inaugurale în lumina reflectoarelor, atunci această atitudine coincide cu inflaţie şi deficite mari.

Iar problema cea mai mare e că IMM-urile care se desfiinţează acum, ca urmare a înrăutăţirii mediului de afaceri, reprezintă piaţa. Practic, din puţina piaţă pe care o avea, economia românească riscă, în lipsa acestora, să rămână fără nimic, să fie dominată de bănci mari, companii mari şi de un stat în care politicul dictează economicului, cam cum se întâmpla în regimurile fasciste.

×
Subiecte în articol: editorial