x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale S-au schimbat hoţii cu proştii

S-au schimbat hoţii cu proştii

de Victor Ciutacu    |    07 Feb 2012   •   12:46
S-au schimbat hoţii cu proştii

Daca Executivul ramane-n componenta anuntata pe surse si trece de votul Parlamentului, suntem de rasul curcilor. Tactica pedelista, de retragere a greilor in Modrogan si de concentrare a lor pe campania electorala a ultimei sanse, in ideea ca media nu-i va toca pe alde nimeni in drum aia nominalizati, o ajuta oarecum partidul, dar n-are nici o legatura cu guvernarea, fie ea buna sau proasta. Alde Boghicevici, Fuia, Baba, Nazare, Mustea, Petrescu sau Vass nici macar nu au reusit inca sa invete sa mearga bine pe strada. S-au mai intalnit mai serios cu administratia doar Dragoi (baiat destept, din tata celebru, bogat si bine plasat, dar foarte departe de imaginea de Friedmann care i se deseneaza-n carbune) si cu Berca (activist destoinic, traseisit politic plat in discurs si activitate politica). Mai lipsesc Visan, Popoviciu. Spanu, EBa si cu Syda, dar oricum s-au schimbat hotii cu prostii.

Seful desemnat si ingamfat al acestei adunaturi caricaturale de bizari si pitipoance se tot chinuie, cu un aer martial, din momentul nominalizarii sale, cu sprijinul uneltelor infiltrate in presa, sa-si coafeze trecutul. Faptul ca toti ineptii molfaie vorbe mari cu restructurarea pe model occidental a SIE nu-l face nici mai alb, nici mai priceput, nici mai apolitic, nici mai autoritar. Apartenenta sa la structura centrala a tineretul comunist ramane scrisa negru pe alb, orice scamatorii ar face, la fel cum sunt de neuitat si efuziunile scrise catre Ceausescu, mizeria pe care a comis-o cu Fundatia Gojdu si apartenenta perena la zona de protectie si promovare Soros. La fel si legaturile lucrative cu Corina Vintan. Ar fi chiar de un cinism feroce ca PR-ul Rosiei Montane sa ajunga, iar, cu acte-n guvern.

Spectacolul politico-mediatic de trei parale continua intr-o succesiune care, daca n-ar fi tragica, ar face cariera la "Cascadorii rasului'. Toti ineptii si acoperitii comenteaza, cu aer solemn, in direct la televizoare, viata si opera unor "nimeni pe strada', iar lumea sta ca proasta, cu ochii beliti in galbenul de pe plasme, asteptand sa afle vreo semetie. S-a uitat si de criza, si de viscol, si de omat, si de lefurile taiate, guvernul in dezbatere publica sa traiasca! In acelasi timp, in paralel, drumul democratiei romanesti spre aspirationalele modele din Siria, Egipt si Pakistan se cladeste metru cu metru. Cu seful "apolitic' al SIE in functie trimis la inaintare sa negocieze politic, lipsit de jena, in Parlament, sustinerea cabinetului sau de muhaiele, slugile puncteaza pe tacute. Bunaoara (puschea pe limba, Turcescule!), fara teama ca ar putea genera vreo dezbatere publica, avand in portofoliu si girul guresului ambasador american care n-a vazut inca lunetisti pe acoperisuri, Kovesi executa scurt indicatia lui Basescu, trage o flegma din calcai pe lege si bun simt si-i mai da un interimat de sase luni lui Morar la DNA. Republica are nevoie de competente, ca abia a inceput adevarata popreala a dusmanilor regimului portocaliu. Iar daca nici asta nu-i o proba ca Basescu stapaneste Romania prin teroare, cu procuratura si serviciile, eu sunt prim solist la Balsoi Teatr.

×