x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Să clonăm iubirea dintre două fulgere româneşti

1
Autor: Florin Condurateanu 07 Aug 2013 - 19:01
S-au iubit două fulgere româneşti, Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi. S-au iubit năprasnic. Cu viteza luminii. Doi români, două genii planetare care şi-au trăit viaţa la voltaje greu de înţeles. Nu se puteau iubi decât până la o incandescenţă grăbită. Iubirea lor a fost până la scrum, pătimaşă şi explozivă. S-au iubit două fulgere româneşti. Brâncuşi cel care a revoluţionat totul în sculptură şi a deschis porţi în artă care nici nu puteau fi bănuite. Iar Maria a strâns în cântecele ei toată jalea dar şi pofta de viaţă viforoasă a românilor. A trecut Maria Tănase ca o adiere a geniului de la blestemul prăvălit peste cel care îşi vinde dragostea până la bucuria aşezării busuiocului în păr, de la testul de iubire “aseară ţi-am luat basma” până la clocotul din Ciuleandra. Viaţa Mariei a fost fabuloasă. Pe bună dreptate autorul de reviste Constantinescu a găsit o metaforă teribilă “Maria e o drăcie a lui Dumnezeu!”. La viteza cu care zbura destinul Mariei fără să oprească în gări, cele două genii ­ Brâncuşi şi Maria Tănase ­ s-au despărţit repede. Pe cât a iubit-o de arzător, pe atât de necruţător a fost Costache Brâncuşi după despărţirea de Maria. Necruţător, dar şi nedrept, bântuit de revolta pentru eşecul iubirii. “Maria e o bocitoare.” Salturile ştiinţei mondiale sunt uluitoare şi de la clonare se aşteaptă revoluţii. Ce bine ar fi să putem lua o moleculă din iubirea cosmică dintre Brâncuşi şi Maria Tănase, să putem clona în viitor acest mugur de genialitate românească. Iată că, pe nesimţite, au trecut 100 de ani de când s-a născut Maria dar şi 50 de ani de când au petrecut-o un milion de români la ţintirim. Un veac şi o jumătate de veac. Viaţa şi cântul Mariei se măsoară doar în veacuri. Superbe cele două ediţii de colecţie ale Jurnalului Naţional închinate Mariei Tănase. Un film, probabil, ar fi o basma prea strâmtă pentru soarta Mariei Tănase. A deocheat-o un înger pe “Maria cea fără de moarte”, cum o denumea impresarul şi cronicarul ei Gabi Micăilescu. O ardeau tălpile să întârzie prea mult pe un cântec, inventa fulgerător altul. O ardeau tălpile să locuiască în aceeaşi casă, se muta mereu, setoasă de schimbare, având pretenţia doar să existe loc pentru florile ei. A răms celebră întâmplarea, ca atâtea secvenţe din viaţa Mariei, când a dorit să aibă un pom în balcon încât în blocul din Strada Brezoianu pompierii cu scara telescopică au ridicat copacul la fereastra Măriei. O ardeau tălpile nu să lâncezească în aceeaşi iubire, ajungând să  perpelească inimile unor diplomaţi occidentali, dar şi inima şefului Serviciilor Secrete Cristescu. De aici şi colaborarea ei cu diverse servicii secrete, ba şi cu Securitatea. O ardeau tălpile să cânte prea mult în aceeaşi cârciumă şi tocmai de aceea în aceeaşi seară făcea naveta printre mai multe localuri de pe Moşilor şi Colentina. Când pornea glasul Măriei mesenilor li se opreau în aer furculiţa şi cuţitul. O ardeau şi palmele pe Măria, neputând să ţină prea mult banii între degete. Este celebră povestea când marea cântăreaţă l-a întrebat pe birjarul ei bătrân: “De ce eşti posomorât, moşule?”. Şi bărbatul gârbovit de pe capra trăsurii a oftat. “A început să fulguiască şi n-avem lemne eu şi băbuţa mea.” N-a aşteptat multe oftaturi Maria, a băgat mâna în poşetă şi a scos un ghemotoc de bani pe care l-a dat birjarului. Când a ajuns în pragul cârciumoarei s-a oprit şi i-a strigat moşului cu hăţurile în mână: “Moşule ia şi geanta cu totul” aşa că şi-a aruncat poşeta spre birjă. Când îi cereau bani oamenii strâmtoraţi, Maria Tănase se împrumuta la alţii ca să-i ajute pe săraci. 
Vă daţi seama cum ar fi să clonăm sămânţa de iubire a două genii româneşti? Să avem mai multe scântei de geniu din dragostea nebună dintre Brâncuşi şi Maria. Ce bine ar fi să ne prindă pregătiţi saltul ştiinţei şi cu câteva molecule din fiinţa cerească a lui Eminescu, să putem multiplica fragmente din geniul lui. Şi să avem grijă cum va curge viaţa acestui inestimabil giuvaer românesc ca să nu se mai lupte stropind cu apă neputincioasă din bazinul băii comunale, unde îl împresuraseră răii şi poliţiştii care din invidie şi micime sufletească îi hărăziseră ospiciul. 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de